|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Zenul înseamnă a stopa totul, a abandona totul, a te descotorosi de orice gând, de orice idee, a te debarasa de orice vis şi de orice iluzie, a pierde toate noţiunile şi concepţiile, a te elibera de toate elementele conştiinţei. Atitudine foarte puternică...(...) Prin abandonul total al oricărei voinţe, al tuturor gândurilor şi concepţiilor, se manifestă spiritul pur veritabil. Creierul este curăţat, purificat, clarificat."
În zgomotul de fond care ne înconjoară în orice clipă, ne agăţăm de tot ce ne-ar putea restabili echilibrul interior, iar un creier "curăţat, purificat, clarificat" sună extraordinar de bine. În cartea de faţă, chiar dacă vei găsi toate explicaţile necesare pentru a încerca să-ţi schimbi viaţa, acesta nu este un demers facil, iar satisfacţia pe care poate o aştepţi nu este, nici pe departe, imediată.
"În sfârşit ne-am străduit ca tot ce noi am dobândit prin studiu, prin muncă intensă, dublată de observaţii atente, să se constituie în lucruri lămuritoare pentru cei mai puţin cunoscători ai acestui domeniu. (...)
Tot astfel, citind aceste cărţi de filosofie ocultă, vei fi cuprins de ardoare, dorindu-ţi să înţelegi toate aceste lucruri; iată din ce cauză, citind această carte, vei fi cu adevărat în câştig. Tocmai de aceea, ascunde această înţelegere în străfundurile inimii tale credincioase acoperind-o cu tăcere, rămânând mut la orice provocare privitoare la acest subiect."
În volumul de faţă, pe lângă "Ceremoniile magice" atribuite lui Agrippa, vom găsi şi "Heptameronul" lui Petrus din Apona, dar şi "Cartea lucrurilor secrete" a lui Johannes Trithemius, toţi aceştia împărtăşind înclinaţia spre arta magiei. Cititorul va descoperi între paginile acestei cărţi o întreagă desfăşurare de informaţii necesare practicării acestei îndeletniciri, cum ar fi deducere prin calcule cabalistice şi astrologice a numelui îngerilor sau demonilor, nume necesar în invocări, obiectele folosite în ritualurile magice, sau semnele grafice pentru apărarea invocatorului.
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
"- Departe de-a încerca să te descurajez, vreau - dimpotrivă - să te sfătuiesc să nu te-ntristezi peste măsură în ziua când vei descoperi că o persoană căreia îi atribui toate virtuţile din lume, e de fapt plină de defecte. Spuneţi doar că omul acela a căzut pradă ispitei - şi ai răbdare.
Timpul îţi va aduce poate dovada că influenţa răului a fost de scurtă durată şi din disperarea ta va renaşte încrederea. Ca o concluzie generală, oamenii nu sunt nici cu totul buni, nici cu totul răi. Acceptă-i aşa cum sunt! E oare respectul faţă de realitate un sfat atât de greu de urmat? De ce să nu faci ce fac şi ceilalţi în situaţii similare? Ascultă azi un adevăr greu de suportat, iar mâine nici nu te vei mai gândi la el!"
Obişnuiţi cu stilul plin de mister şi suspans al autorului vom pătrunde în miezul unui conflict anglo-irlandez, atât pe scena social-politică, cât şi în ceea ce priveşte sentimentele tinerei Iris Henley. Deşi parte a aristocraţiei engleze, şi curtată de Hugh Montjoy, considerat adecvat chiar şi de familia ei, Iris alege să nu vadă defectele celui dorit de ea, "savage lord", Harry Norland, un aventurier irlandez ce se pune în permanenţă în situaţii riscante.
"A suferi fără a cunoaşte cauzele suferinţelor, şi a nu înţelege temeiul a tot ce se manifestă, este propriu doar omului obişnuit să nu gândească.(...) Din tot ce s-a spus, rezultă că este necesar să îndurăm cu blândeţe toate încercările vieţii şi să ne dăm silinţa să le lecuim prin înţelegerea adevăratelor lor cauze; totodată trebuie să înţelegem că nu este cu putinţă ca Providenţa să-l părăsească pe cel ce s-a arătat om bun, chiar dacă acesta mai poartă încă semnele pedepselor pe care faptele sale trecute le-au trimis asupră-i."
Pentru cititorul curios să afle mai multe despre Pitagora şi despre revoluţia în gândire începută de acesta, cartea de faţă va reprezenta o alegere mai mult decât inspirată. Împărţită în trei secţiuni, cuprinde "Viaţa lui Pitagora", "Imnurile sacre" şi "Comentariile" lui Hierocles la versurile respective. Scurtimea şi concizia versurilor sunt suplimentate şi susţinute perfect de aceste comentarii, care te vor ajuta să descoperi multitudinea de înţelesuri ascunse.
"Întotdeauna mi-a plăcut să mă consider dintr-o bucată. Ceva rigid care nu poate să se rupă. Însă sub acea mască sunt ceva atât de fragil, ca o foiţă mică de sticlă pe care atunci când o atingi se sparge. Şi necesit dragoste. Îmi place să mă simt atăt de iubită de toată lumea. Este singura modalitate care mă face să am încredere în forţele mele. Practic, nu mă consider talentată la nimic. Nu-mi cunosc calităţile, nici defectele. Nu mă cunosc pe mine însumi. Cunosc doar un portret creat de cei ce mă cunosc.
Dar cine sunt cu adevărat? Ce sunt? În călătoria asta mi-am dat seama că habar nu am... Şi asta mă sperie."
Câţi dintre noi se cunosc cu adevărat? Poate asemeni Larei şi lui Doris, eroinele romanului de faţă, ar trebui să fim smulşi din cotidian şi forţaţi să ne confruntăm cu propria imagine. Cea reală, nu ceea ce proiectăm pentru ceilalţi. Cele două surori, forţate să coexiste două luni într-un sat uitat de lume, vor demonstra că, în ciuda aparentelor deosebiri, se aseamănă mai mult decât şi-ar dori. Analizându-se "la rece", îşi vor descoperi golul din interior, chiar dacă Lara încearcă să-l umple cu băutură, iar Doris cu o existenţă superficială.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
"Prin însăşi natura lor, copiii sunt meniţi să se joace şi să exploreze lumea cu propriile lor forţe, în mod independent de adulţi. Ei au nevoie de libertate pentru a se dezvolta; când sunt lipsiţi de libertate, ei suferă. Imboldul de a se juca fără să fie îngrădiţi este un imbold fundamental, biologic.(...)
Ceea ce facem este să împingem tot mai departe limitele adaptabilităţii copiilor. I-am împins deja pe copii într-un mediu nefiresc, în care aşteptăm de la ei să îşi petreacă perioade din ce în ce mai mari ale zilei sub îndrumarea adulţilor, să stea la masa lor de lucru, să asculte şi să citească despre lucruri care nu îi interesează şi să răspundă la întrebări cu răspunsuri care nu sunt ale lor şi să pună întrebări care nu sunt adevăratele lor întrebări. Nu facem decât să le lăsăm tot mai puţin timp şi libertate să se joace, să exploreze lumea şi să îşi urmeze propriile lor interese."
Ca om de cultură, ca părinte, ca individ ce şi-a petrecut ani buni în sistemul de învăţământ, vei citi această carte ca pe un duş rece, dar unul binevenit. Pentru că este nevoie ca cineva să explice nefericirea tot mai accentuată a copiilor prinşi în sistemul de educaţie obligatorie, dar şi faptul că devenim, pe zi ce trece, o societate mâncată de depresie şi nemulţumire.
"Apus pe mal. Foarte romantic. Era perfect dacă puteam avea şi o muzică în fundal şi doi adulţi capabili să discute despre relaţia lor fără să facă referiri la maşini, reparaţii ale casei şi alte subiecte similare.
Am rămas tăcuţi şi ne-am uitat la valuri.
Avea să fie pentru totdeauna prima mea iubire, dar problema cu titulatura aceea era că ţinea de trecut. N-am fi putut niciodată să ne întoarcem la lucrurile pe care le făcuserăm când eram mai tineri."
Forţată de împrejurări şi de necazurile surorii sale mai mici, Faith, o jurnalistă de călătorie se vede nevoită să se reîntoarcă în Minnesota, în orăşelul din care fugise în urmă cu zece ani, părăsindu-l pe Patrick Flynn. Întoarcerea sa se dovedeşte cum nu se poate mai dificilă, Faith fiind obligată să rezolve dezastrul financiar produs de defectuoasa administrare a afacerii de familie, dar să facă faţă şi resentimentelor lui Flynn.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
