"Ulises începea să aprecieze noile plăceri pe care le descoperea. De când venise în locul acesta de pe coastă, noile senzaţii pe care le trăia, poveştile care îi erau spuse, şi nu cărţile pe care le citea, îl înzestrau pe dinăuntru, fără ca el să facă vreun efort. Ascetismul în cazul acesta, nu presupunea nici un sacrificiu. Consta doar într-o ascensiune spre punctul cel mai înalt al simţurilor, şi la asta îl ajutau atunci gustul orezului cu peşte-undiţar pe care îl savura în soarele de ianuarie lângă un lămâi încărcat cu fructe şi o fată care-l privea cu coada ochiului pe deasupra farfuriei, în vreme ce proprietarul tavernei vorbea."
"Abia acum înţelegea că reuşise să dea o lovitură de maestru - în curând toată lumea va afla ce legătură puternică aveau ea şi Henry - şi, privind satisfăcută în jurul ei, văzu cum mezina familiei Holland se gârbovi dintr-odată, având pe chip o expresie de stupefacţie. Avea figura unui iepure înfometat, alungat din vizuină de o vulpe şireată. Penelope ştia că mica ei intrigă şi-a atins ţinta mult mai bine decât orice alt şiretlic pe care l-ar fi născocit Grayson."
Inrigi, răutate, răzbunare, arivism, învelite toate în ambalajul strălucitor al elitei new-yorkeze. Cu cât întâlnirile şi petrecerile simandicoase se înmulţesc, apar cu atât mai multe ocazii de a prezenta şi realitatea din spatele uşilor, realitate care n-are nimic de-a face cu strălucirea: căsătorii aranjate, frustrări şi ambiţii împodobite în cele mai somptuoase toalete. Pe lânga subiectul incitant şi personajele reuşite, autoarea va face şi o analiza a suparficialităţii unei astfel de lumi, o dezvăluire a adevăratei feţe, ascunsă de ceilalţi, dar de multe ori bănuită.
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
"Destul. Acum voia să plece acasă, apreciind că ultimele două luni din viaţa ei fuseseră un coşmar pe care trebuia să-l dea uitării. Hotărâse să-i dea lui Simon toate datele pe care le obţinuse. Era evident acum că el avea o carieră mult mai strălucită decât crezuse ea."
După zeci de ani un secret bine ascuns ameninţă să fie dezvăluit, iar consecinţele ar putea fi dezastruoase pentru monarhia britanică. Tânăra jurnalistă Joanna Haslam este prinsă fără voie într-o poveste pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoasă.
Un roman concentrat, plin cu detalii, o carte unde fiecare pagină pare atent concepută pentru a nu-ţi da nici o şansă să întrerupi lectura. Poveşti de dragoste, agenţi ai statului ce-şi depăşesc atribuţiile postului, căutarea adevărului cu orice preţ, familii privilegiate, toate acestea le vei găsi într-o carte excelentă, fără cusur, atât prin stilul narativ, cât şi prin complexa intrigă.
"Diavolul era pus pe rele în acea seară. Prudence se convinsese de asta o oră mai târziu, când Sebastian plecă de lângă ea şi se îndreptă spre uşă.
În ultimele câteva zile ajunsese să se apropie destul de mult de acel bărbat enigmatic. Simţea în adâncul ei, fără s-o înţeleagă pe deplin, că îl cunoştea. Credea că poate vedea dincolo de faţada rece pe care o afişa pentru restul lumii. Credea că putea chiar să citească semnele aproape imperceptibile care indicau schimbări subtile de dispoziţie."
O tânără cu veleităţi paranormale, Prudence Merryweather, ajunge să se logodească cu întunecatul Sebastian Angelstone. Atracţia celor doi spre investigarea misterelor îi va arunca în miezul unei afaceri pe cât de încurcată, pe atât de periculoasă. Stilul Amandei Quick nu suferă mari modificări nici în această carte, iar inclinaţia ei de a crea o aventură tumultuoasă, este extrem de clară. Singurul neajuns îl poate reprezenta limbajul uşor desuet pe alocuri, parcă forţâdu-se punerea acţiunii în acea epocă. Totuşi cartea în sine şi intriga nu vor avea de suferit, lectura oferindu-ţi deconectarea pe care o căutai, secondată de suspans, investigaţii, crime, şi, evident, dragoste.
"Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
"Mie, uneia îmi plac bărbaţii care fac faţă câtorva lacrimi, câtă vreme femeia nu plânge din orice fleac. N-am să te întreb dacă vrei vreun sfat de la mine. Fiindcă tu ai să zici că da, chiar dacă nimeni nu vrea să primească sfaturi. Aşa că pur şi simplu am să-ţi fiu alături. Am să-ţi dau ocazia să vezi că te pot asculta. Sentimentele au nevoie să fie exprimate, Hope. Ele nu sunt mereu subînţelese, aşa cum le place oamenilor să creadă..."
Hope Beaumont renunţă la viaţa ei perfectă dintr-un mare oraş, pentru un trai liniştit în orăşelul Boonsboro. Directoare a hanului deţinut de familia Montgomery, îşi împarte viaţa între administarea acestuia şi prietenia cu Avery şi Clare, personajele principale feminine din precedentele romane ale seriei "Hanul amintirilor". Dacă până acum în fiecare carte se rezolvă un singur conflict emoţional, "Iubire peste timp" acordă spaţiul necesar şi poveştii de dragoste dintre Lizzy şi Billy, povestea de dincolo de timp ce încă din vremea Războiului Civil învăluia clădirea istorică a hanului în mister şi în miros de caprifoi.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
Continuă povestea rivalităţii între cei doi fraţi "supraumani", rivalitate ce traversează secolele. Damon găseşte o nouă modalitate de a-l irita pe Stefan, fiind hotărât s-o aibe pe Elena pentru el. Pe de altă parte, ideea de a ţine un jurnal se dovedeşte o alegere extrem de proastă, mai ales când gânduriletale, pe care nu le poţi împărtăşi nici familiei, nici prietenilor, nici iubitului, ajung tocmai în mâna duşmanilor. Te face să te gândeşti de două ori înainte de a ţine un jurnal, nu? Elena este pusă în faţa unor alegeri extrem de dificile, iar atitudinea lui Damon, gen păianjen care încolţeşte o gâză, te ţine într-o continuă tensiune. Din păcate Stefan în acest volum este o apariţie cumva "slabă", în sensul că te întrebi ce-i cu afecţiunea asta de mamă a Elenei pentru el, dar pot spune că recuperează către final.