|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
"... un asemenea sistem, în care cineva îţi dictează fiecare mişcare - fie el zeu, sau diavol, sau subconştientul nostru, sau genele noastre tiranice -, este imposibil. Viaţa însăşi trebuie să se bazeze pe posibilitatea infinită a alegerii şi a întâmplării. dacă nu putem dovedi asta, trebuie să credem că aşa este.
"Destul e destul. Nu-şi putea permite sentimente inutile sau vise romantice. Era singurul sprijin al familiei sale. Viitorul lor depindea de abilitatea ei de a-şi construi o carieră ca fotograf în Londra. Nu-şi putea permite să se lase distrasă de la planurile îndrăzneţe pe care le făcuse împreună cu ceilalţi, succesul presupunea multă muncă, isteţime şi atenţie la detalii."
Acţiune romanului, plasată la sfârşit de secol 19, pare cum nu se poate mai inspirat aleasă. Într-un timp în care femeile nu puteau spera decât într-o căsătorie bună pentru a se realiza, Venetia Milton demonstrează că, prin talentul ei ca fotograf, poate să îşi întreţină familia. Un contract din partea Societăţii Arcanului, societate plină de excentrici secretoşi şi singuratici, obsedaţi de mistere şi ciudăţenii, o va arunca pe Venetia în braţele lui Gabriel Jones, membru al societăţii, dar şi în mijlocul unui mister de secole, ce se dovedeşte extrem de râvnit de persoane periculoase.
Conversaţii şi situaţii pline de umor vor încânta cititorul, iar aventura tumultuoasă va reprezenta de asemenea o "trataţie" deosebită. Vei găsi în "Lovitură de teatru" tot ce-ţi doreşti de la o lectură plăcută, o carte ce te va purta în altă epocă şi te va surprinde cu fiecare pagină parcursă.
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
Deşi gândită să se oprească după 3 volume, această serie a Vampirilor din Morganville continuă cu volumul al 4-lea şi parcă devine din ce în ce mai captivantă. În sumbrul oraş Morganville, în care un oarecare echilibru domneşte între cele două feluri de locuitori, vii şi cei... mai puţin vii, apare o nouă ameninţare, sub forma lui Bishop şi a acoliţilor săi. În urma venirii acestuia se vor dezlănţui o serie de evenimente, care vor culmina cu confruntări sângeroase. Eroina Claire îşi continuă frământările de zi cu zi, frământări cu care ne-am familiarizat deja în cele 3 volume anterioare: şcoala, familia, Shane.
"Ulises începea să aprecieze noile plăceri pe care le descoperea. De când venise în locul acesta de pe coastă, noile senzaţii pe care le trăia, poveştile care îi erau spuse, şi nu cărţile pe care le citea, îl înzestrau pe dinăuntru, fără ca el să facă vreun efort. Ascetismul în cazul acesta, nu presupunea nici un sacrificiu. Consta doar într-o ascensiune spre punctul cel mai înalt al simţurilor, şi la asta îl ajutau atunci gustul orezului cu peşte-undiţar pe care îl savura în soarele de ianuarie lângă un lămâi încărcat cu fructe şi o fată care-l privea cu coada ochiului pe deasupra farfuriei, în vreme ce proprietarul tavernei vorbea."
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
"Crescută într-un ţinut pustiu, neglijată de tatăl ei, trăind în mijlocul sclavilor, pe care nu-i putea ajuta şi nici consola, decât cu compasiunea şi lacrimile sale ea se obişnuise să spună:"Va veni o zi când totul se va schimba în viaţa mea, când voi face bine celorlalţi; o zi când voi fi iubită, când voi da inima mea întreagă celui ce mi-o va da pe a sa; până atunci, să sufăr; să tac şi să păstrez dragostea mea drept răsplată celui ce mă va elibera." Acest eliberator, acest mesia nu venise; Indiana încă îl mai aştepta. Nu mai îndrăznea, este adevărat, să-şi mărturisească toate gândurile."
"Distanţa pe care Biroul a ţinut-o faţă de restul lumii este un rău distinct de războiul pe care intenţionează să îl poarte cu amintirile noastre – mult mai subtil, dar, în felul lui, la fel de sinistru. Ei aveau toate resursele necesare pentru a ne ajuta, în timp ce noi sufeream în facţiunile noastre, dar, în schimb, au preferat să ne lase să ne distrugem. Să ne lase să murim. Să ne lase să ne omorâm unii pe alţii. Abia acum, când suntem pe cale să distrugem mai mult decât un nivel acceptabil de material genetic, s-au hotărât să intervină.(...) Există un lucru pe care îl ştiu de mic: viaţa ne face rău tuturor, fără să putem evita asta. Însă acum am mai învăţat un lucru important: ne putem vindeca. Ne vindecăm reciproc."
Ajunsă la a treia parte, trilogia "Divergent", prin volumul "Experiment", îi propune cititorului o schimbare în dinamica redării poveştii: vom pendula între perspectivele celor doi protagonişti marcanţi, Tris şi Tobias. Din fericire, autoarea punctează la începutul capitolelor numele celui care ne împrumută viziunea sa asupra întâmplărilor, fiindu-ne astfel mai uşor să urmărim cele transmise.
