|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Viaţa e atât de agitată aici uneori, încât mă amăgesc gândindu-mă că există un sens mai profund al lucrurilor, însă, în realitate, fiecare are problemele lui, viaţa lui, care este separată de a mea. Oamenii mă văd, vorbesc cu mine, ba chiar mă laudă spunându-mi cât sunt de minunată, după care se duc la casele lor şi nici nu se mai gândesc la mine. Sunt doar o prezenţă trecătoare în schema lor generală de existenţă. Apar şi dispar din viaţa oamenilor, la fel cum şi ei apar şi dispar din viaţa mea. Relaţiile se opresc întotdeauna la faza aceasta, neajungând niciodată la un contact profund. Mă întreb din ce cauză."
L-aţi uitat pe Thomas Covenant, Necredinciosul, autor de bestseller şi actual lepros, prins în mijlocul evenimentelor din Tărâm? Aşa credeam şi eu... Pentru că un asemenea personaj nu poate fi uitat aşa, cu una cu două. "Războiul Uriaşilor" ne va readuce în atenţie un Thomas Covenant confuz, ce nu poate înţelege de ce Tărâmul continuă să-l atragă, deşi, în opinia lui, nu reprezintă decât un miraj, şi asta : "Pentru că viaţa nu e aşa. Leproşii nu se vindecă. Oamenii lipsiţi de ochi nu încep dintr-odată să vadă. Asemenea lucruri nu se întâmplă. Cumva suntem trădaţi. Propriile... propriile noastre nevoi pentru ceva ce nu avem ne seduc în felul ăsta." Pe lângă el vom descoperi cu surprindere că acest Tărâm reprezintă un loc de refugiu şi pentru Hile Troy. Acesta, născut fără ochi, va ajunge în Tărâm Warmark, conducător de oşti. Cititorul îl va percepe precum opusul lui Thomas Covenant, un soi de revers al medaliei.
"La lumina zilei, când o adiere de vânt agita copacii şi lăsa impresia de viaţă, Pripiat arăta foarte rău. Arkadii aproape că putea să vadă lungul şir de oameni şi felul în care aceştia trebuie să se fi uitat peste umeri la apartamentele lor şi la tot ceea ce aveau.(...) Rudele trebuie să fi tras de tinerii încăpăţânaţi şi să îi fi împins pe cei mai în vârstă, derutaţi, şi să îşi ferească pruncii de soare. Urechi trebuie să se fi închis la întrebarea "De ce?".
Răbdarea trebuie să fi fost o calitate, în vreme ce medicii dădeau fiecărui copil tablete cu iod - prea târziu!"
Dacă în primul volum pentru eroina noastră, Katniss, era vorba pur şi simplu de supravieţuire, în acest al 2-lea volum viaţa ei se va complica peste măsură, şi, dintr-o puştoaică călită în arena "Jocurilor Foamei", va deveni "scânteia", simbolul faptului că cei mulţi şi înfometaţi se vor putea ridica împotriva duşmanului comun. "Am ştiut întotdeauna cine e duşmanul. Cine ne înfometează, cine ne torturează şi cine ne ucide în arenă. Cine îi va ucide în curând pe toţi cei care-mi sunt dragi (...) Da, ştiu cine este duşmanul." Focul mocnit al nemulţumirilor se va converti într-o grandioasă explozie vulcanică, un spectacol de excepţie la care cititorul asistă fascinat. O carte care-ţi strârneşte o multitudine de sentimente trecând prin duioşie, furia neputinţei, speranţă, curaj şi deznădejde, sentimente pe care le împărţim cu eroii cărţii şi care te răscolesc şi după ce ai pus cartea jos.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.
Pentru fanii declaraţi ai dragonilor, această carte va reprezenta un regal, iar ideea autoarei, de a rescrie istoria creionând o lume populată de aceste fiinţe de poveste, va surprinde în mod plăcut cititorul. Căpitanul de Marină Will Laurence va ajunge fără voia sa în Forţele Aeriene prin capturarea unui ou de dragon, care eclozând, va provoca această mare schimbare în viaţa şi în cariera eroului nostru.
"Cele mai multe dintre persoanele care au murit în acel accident erau mai tinere decât mine. Aveau o viaţă înaintea lor. Iar eu am fost cruţată. De ce? În ce scop? Trebuie să existe o finalitate, ceva ce nu are legătură cu viaţa mea de până acum. Mai am ceva de înfăptuit. Nu că ar trebui să schimb eu lumea. Problema este doar a mea, a împlinirii mele, ca fiinţă umană."
Julia Bechtel primeşte o a doua şansă la viaţă. Supravieţuitoare a unui accident nautic, îşi va analiza pentru prima dată cu adevărat viaţa, conştientă fiind de oportunitatea nesperată de a o lua de la capăt. Prizonieră a unei căsnicii lipsită de afecţiune, legată de o viaţă stearpă, Julia va descoperi pe insula din Maine că niciodată nu este prea târziu să trăieşti aşa cum îţi doreşti şi cum meriţi.
"Mai bine mai târziu" este o frumoasă poveste de viaţă, în decorul aspru al Maine-ului, populată de personaje la fel de aspre şi puternice precum valurile ce se izbesc de insula Big Sawyer, cititorul având ocazia să participe la pescuitul de homari şi să cunoască ceva din manevrele necesare acestei meserii. O lecţie despre cum ar trebui să trecem peste convenienţe şi să încercăm să ne găsim propriul drum spre fericirea pe care o merită fiecare dintre noi.
"...mintea şi închipuirea făpturilor omeneşti sunt misterioase şi uimitoare. Fără ele, nimic din ce-a izbutit omul să afle despre sine şi despre univers n-ar fi fost cu putinţă. Lipseşte-l pe om de visuri şi de fantezie, şi-ai să ai în faţă animalul cel mai stângaci, mai primitiv şi mai lipsit de apărare de pe Pământ."
"Bărbaţii şi femeile au nevoie, mai înainte de toate, de încurajare. Puterile lor fireşti de stăpânire ar trebui întărite, nu slăbite... În loc de a stărui mereu asupra greşelilor unui om, vorbeşte-i despre virtuţile lui. Încearcă să-l abaţi de la obiceiurile lui rele. Arată-i ceea ce are el mai bun, eul său adevărat, care îndrăzneşte şi acţionează şi câştigă! Influenţa unui caracter frumos, generos, optimist este molipsitoare şi poate schimba din temelii un oraş întreg... Oamenii răspândesc în jur ceea ce au mai bun în mintea şi în inima lor. Dacă un om este prietenos şi binevoitor, vecinii lui vor fi şi ei aşa, în curând. Dar dacă se ceartă şi se mânie şi judecă, vecinii lui vor răspunde la mânie cu mânie, şi vor adăuga şi pe deasupra! Când cauţi răul şi te aştepţi la rău, îl vei dobândi. Când ştii că vei găsi binele, îl vei primi..."
