|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") de Richelle Mead -Carti bune de citit](http://www.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/poza_serie/Dezvaluiri-de-sucub-vol-6-seria-Georgina-Kincaid-de Richelle-Mead.jpg "Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") - Recenzii carti bune")
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
"Şi, astfel, îmi creez o rutină: trezit, serviciu, plâns, somn. Mă rog, încerc să dorm. Nu pot scăpa de el nici măcar în vis. Ochii lui scăpărători, privirea lui pierdută, părul lui neted şi lucios - toate mă urmăresc. Şi muzica... atât de multă muzică... Acum, nu mai suport niciun fel de muzică. Fac tot ce-mi stă în putinţă s-o evit. Chiar şi acordurile din reclame îmi dau fiori.
N-am stat de vorbă cu nimeni, nici măcar cu mama sau cu Ray. În perioada asta nu mă simt în stare să port conversaţii de complezenţă. Nu am chef de aşa ceva. Sunt ca un stat insular. Un ţinut pârjolit, distrus de război, unde nimic nu creşte, iar cerul e mohorât. Da, exact aşa sunt acum."
Al doilea volum al Trilogiei "Fifty Shades" nu ne îndepărtează prea mult în timp de acţiunea primului, redescoperind personajele la o distanţă de numai câteva zile de frământările dramatice ale finalului volumului anterior. Anastasia Steel se vede nevoită să-şi regândească hotărârea tranşantă de a se îndepărta de controversatul Christian Gray, suferinţa despărţirii celor doi fiind simţită aproape la nivel personal de cititor, graţie desăvârşitei tehnici a autoarei.
"Apus pe mal. Foarte romantic. Era perfect dacă puteam avea şi o muzică în fundal şi doi adulţi capabili să discute despre relaţia lor fără să facă referiri la maşini, reparaţii ale casei şi alte subiecte similare.
Am rămas tăcuţi şi ne-am uitat la valuri.
Avea să fie pentru totdeauna prima mea iubire, dar problema cu titulatura aceea era că ţinea de trecut. N-am fi putut niciodată să ne întoarcem la lucrurile pe care le făcuserăm când eram mai tineri."
Forţată de împrejurări şi de necazurile surorii sale mai mici, Faith, o jurnalistă de călătorie se vede nevoită să se reîntoarcă în Minnesota, în orăşelul din care fugise în urmă cu zece ani, părăsindu-l pe Patrick Flynn. Întoarcerea sa se dovedeşte cum nu se poate mai dificilă, Faith fiind obligată să rezolve dezastrul financiar produs de defectuoasa administrare a afacerii de familie, dar să facă faţă şi resentimentelor lui Flynn.
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"Acum eram războinic. Eram membru al echipajului nobilului Hastein. Aveam să-l urmez pentru a lupta împotriva duşmanului şi pentru siguranţa pământurilor noastre. Visul copilăriei mele se îndeplinea. Eram viking."
Sunt cărţi care pot stârni entuziasmul unui cititor avid, iar "Croaziera" este una dintre acestea. Este genul de carte pe care nu o poţi începe decât dacă ţi-ai eliberat programul, pentru că odată ce-ai "pornit la drum" nu mai este cale de întoarcere sau momente de "respiro". Plecând de la povestea unei mame de carieră care încearcă să-şi reconsolideze ce i-a mai rămas din familie în urma pierderii soţului, acţiunea se transformă într-o nemaipomenită aventură la limita supravieţuirii, aventură ce se va desfăşura cu repeziciunea secvenţelor cinematografice, lucru ce va ţine cititorul "ţintuit" în "exerciţiul" lecturii fără drept de apel. Pentru că îţi vei spune mereu: "Încă un capitol", până vei ajunge la final într-un suflet, disperat în a afla cât mai repede deznodământul.
"Mă uit prin găurile umbrelei din iarbă de mare la cel mai albastru cer - un albastru de vară, un albastru mediteranean - şi scot un oftat de mulţumire. Soţul meu - soţul meu frumos şi sexy, cu bustul gol şi pantaloni scurţi făcuţi dintr-o pereche de blugi - citeşte o carte care prezice prăbuşirea sistemului bancar occidental. Din câte îmi pot da seama, se citeşte pe nerăsuflate. Nu l-am văzut niciodată stând atât de liniştit. Seamănă mai mult cu un student decât cu un CEO al uneia dintre cele mai mari companii private din Statele Unite."
Iată spumosul final al controversatei trilogii "Fifty Shades". Dacă în volumul întâi cuplul Anastasia Steel - Christian Gray părea cum nu se poate mai nepotrivit şi cititorul nu întrezărea nici o şansă reală de evoluţie pozitivă a relaţiei, în această ultimă parte, cei doi protagonişti sunt căsătoriţi. Treptat se dezvăluie din ce în ce mai mult din trecutul întunecat al frământatului Domn Gray, iar Anastasia îşi păstrează aceeaşi "pendulare" între supunere şi revoltă, ceea ce, trebuie să recunoaştem, dă întreg şarmul personajului.
Alte conflicte, atât interne cât şi externe, magistral dezvoltate de autoare, îţi vor capta interesul, iar toate firele ce te-au adus până în acest punct al lecturii vor fi soluţionate satisfăcător.
"Destul e destul. Nu-şi putea permite sentimente inutile sau vise romantice. Era singurul sprijin al familiei sale. Viitorul lor depindea de abilitatea ei de a-şi construi o carieră ca fotograf în Londra. Nu-şi putea permite să se lase distrasă de la planurile îndrăzneţe pe care le făcuse împreună cu ceilalţi, succesul presupunea multă muncă, isteţime şi atenţie la detalii."
Acţiune romanului, plasată la sfârşit de secol 19, pare cum nu se poate mai inspirat aleasă. Într-un timp în care femeile nu puteau spera decât într-o căsătorie bună pentru a se realiza, Venetia Milton demonstrează că, prin talentul ei ca fotograf, poate să îşi întreţină familia. Un contract din partea Societăţii Arcanului, societate plină de excentrici secretoşi şi singuratici, obsedaţi de mistere şi ciudăţenii, o va arunca pe Venetia în braţele lui Gabriel Jones, membru al societăţii, dar şi în mijlocul unui mister de secole, ce se dovedeşte extrem de râvnit de persoane periculoase.
Conversaţii şi situaţii pline de umor vor încânta cititorul, iar aventura tumultuoasă va reprezenta de asemenea o "trataţie" deosebită. Vei găsi în "Lovitură de teatru" tot ce-ţi doreşti de la o lectură plăcută, o carte ce te va purta în altă epocă şi te va surprinde cu fiecare pagină parcursă.
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
"Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul medicinii şi al chirurgiei n-au fost cei pătrunşi de o sfântă compasiune pentru suferinţele oamenilor; ei nu s-au dedicat ştiinţei fiind mişcaţi de durerea fiinţei umane, ci deoarece erau curioşi din punct de vedere intelectual şi urmăreau să afle până în ce străfunduri îi va conduce ştiinţa căreia i se hărăziseră."
Un medic desăvârşit, un supraom, aproape un demiurg, sau un medic obişnuit, cu o viaţă obişnuită şi trăiri "lumeşti"? Acestea sunt cele două alternative între care trebuie să aleagă aspirantul Jack Beaven, pentru a se ridica la pretenţiile mentorului său, profesorul Milton Forrester. Apariţia în scenă a exoticei Audrey Hilton este în măsură să destabilizeze parametrii succesului în carieră deja stabiliţi de medicul Beaven. Şi totuşi, chiar nu există şi o soluţie de compromis? Autorul reuşeşte să capteze atenţia cititorului expunându-i această antiteză şi răscolindu-i opiniile personale, pentru a-l conduce mai apoi către deznodământul extrem de satisfăcător.
