|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Îndreptându-şi atenţia spre interpretările scrise cu trei secole în urmă şi transmise de-a lungul timpului, Meşterul ajunse la concluzia că forţa care îl apăsa nu era în armonie cu aceste elemente. Armonia fusese deranjată. Exista neplăcere şi nelinişte, chiar şi puţină teamă.
Ceea ce-l face pe cel ce mă oprimă să fie vulnerabil. Cu atât mai mult cu cât este clar că acum are nevoie de mine.
Meşterul îşi înăbuşi emoţia pe care i-o trezise această concluzie. Ştia din propria lui experienţă cât de periculos era să înţelegi răspunsul dorit."
Cât de departe ai merge pentru a-ţi îndeplini un vis?Ai fi în stare să sacrifici tot ce-ţi este mai drag? Ambiţia politică va declanşa evenimente tragice în lanţ, iar tânăra angajată a Consulatului american la Paris, Hollis Fremont, se vede aruncată în vâltoarea acţiunii. Va înţelege că a fost trădată în cel mai josnic mod, dar, cu ajutorul agentului Organizaţiei fantomă Omega, Sam Crawford, va desluşi misterele aflate în spatele întregii operaţiuni.
Philip Shelby se dovedeşte un autor de marcă al genului, creând pentru cititor scena unei aventuri extraordinare în care suspansul, crima, trădările, urmăririle şi răsturnările de situaţie sunt protagoniştii principali.
"Simţi apropierea visului. Îl simţea prelingându-i-se din subconştient asemeni sângelui care ţâşnea dintr-o rană proaspătă. Se zvârcoli în somn şi mâinile i se strânseră în pumni. dar nu se putea lupta cu el, aşa că îi căzu pradă.(...) Întotdeauna vor fi mai mulţi - şi agresori, şi victime. Întotdeauna vor fi mai mulţi, şi eu nu-i pot opri pe toţi. Dar pot foarte bine să-mi fac treaba şi să-i opresc măcar pe o parte din ei. Trebuie."
Ce justifică monstruozitatea comportamentală? O copilărie schilodită? O altă percepţie asupra binelui şi a răului? Iată ca într-un viitor nu atât de îndepărtat constatăm că umanitatea îşi continuă nestingherită declinul, iar cititorul este poftit la înfruntarea memorabilă dintre un criminal în serie, de o bestialitate extremă, şi un locotenent de poliţie, Eve Dallas, confruntare ce va ţine naraţiunea la cote alarmant de tensionate. Vom pătrunde, cu ajutorul autoarei, adânc în minţile celor doi principali pioni şi vom înţelege că omul singur îşi alege propriul drum, indiferent de mediu sau conjuncturi.
"În arşiţa nopţii" se înscrie pe drumul unei noi tipologii de erou al genului poliţist, prin personajul Eve, criptic, taciturn, dur, dar în acelaşi timp o femeie atrăgatoare,empatică şi, mai ales, extrem de determinată.
"Fusese foarte ciudat că Osorio îl întrebase dacă e un bun investigator. Ceea ce nu-i spusese era faptul că munca lui de la Moscova suferea din cauza a ceea ce fusese denumit oficial drept "neatenţie".(...) Neatenţia era cea mai gravă crimă care se putea imagina. Văzuse tot felul de victime, de la cele cu trupuri aproape neatinse, găsite moarte în somn, până la cele măcelărite, alterate monstruos în moarte. Părerea lui era că, în general, aceste victime ar sforăi uşor prin somn şi ar râde şi acum la auzul unei glume bune, dacă cineva ar fi fost mai atent la mişcarea unui cuţit, a unui pistol sau poate a unei seringi. Toată dragostea din lume nu putea înlocui o clipă de neatenţie."
"Realizează că există un singur adevăr care guvernează tot ce se petrece sub cerul roşu-sângeriu al oraşului. Este conştient de faptul că acest adevăr este legat de acţiunile a milioane de oameni care trăiesc în acea comunitate. Orice lucru este legat de un altul şi totul poate fi înţeles.
Chiar şi criminalul cel mai lipsit de metodă, cel mai neîndemânatic, are o argumentare, o explicaţie raţională. Există un tipar comportamental. Problema este că motivele crimei pot deveni cu atât mai obscure, cu cât acumulezi mai multe dovezi."
Will Wagstaffe, poliţistul total, îşi sacrifică concediul când o crimă, a cărei victimă este un pedofil necondamnat, zguduie Londra prin modul de operare extrem de sângeros. Investigaţia va scoate la lumină şi caracterul victimei, astfel încât cititorului îi va fi tare greu să-şi dorească triumful legii.
"Fiecare dintre noi are parte de momente în care viaţa deraiază." Am vrut neapărat să încep cu această frază, pentru că mi se pare definitorie atât pentru cartea de faţă cât şi pentru viaţa pe care o înfruntăm cu toţii. Această carte este de departe cea mai dură din cele citite în ultima vreme. Dură atât prin stilul de scris- fraze scurte şi tăioase- cât şi prin subiect- îmbinarea unei investigaţii poliţieneşti cu una de factură jurnalistică. Este o carte cu "monştrii", dar nu cu cei din cărţile sau filmele Sf, ci din cei care se ascund într-un înveliş atrăgător şi sunt printre noi, atât de aproape încît pericolul îl putem percepe ca pe un sentiment straniu, adânc îngropat în suflet şi căruia nu-i dăm atenţie decât atunci când este prea târziu.
"Anna înţelegea prea bine de ce noul concept despre evoluţie părea incredibil. Secole întregi, aproape toată lumea crezuse că Dumnezeu însuşi crease fiecare animal şi fiecare plantă, că şoarecele şi pisica, fagul şi arţarul erau la fel de înrudiţi precum deşertul şi înaltul cerului sau soarele şi roua din iarbă. Totul era lucrarea Domnului, drept care nici o vietate nu putea evolua spre altă vietate, animalele şi plantele nu puteau dispărea decât cu voia Lui.(...) Teoria evoluţiei respingea total doctrina potrivit căreia Pământul şi toate organismele lui au fost create de o singură divinitate - o uriaşă provocare: cum să accepte oamenii, pe nepusă masă, că evoluţia se desfăşoară singură, fără intervenţia Domnului, pur şi simplu?"
"Sunt expert în pictura lui Caravaggio, dar înainte de asta, sunt un admirator al artei sale. În al treilea rând, sunt poliţist. Poate că acest lucru nu este un titlu de glorie, dar nu prea am cu ce să mă laud. Sunt şi soţ. Şi cam atât. Accentul pe care îl acord detaliilor mă transformă într-un tip meticulos. Conştiincios. Serios. Unii ar spune obsedat. Eu aş spune că sunt pasionat. Cândva eram pasionat. Asta înseamnă că nu mai sunt cum eram odată. Chiar dacă sunt cel mai bun în meseria mea."
"Rămăseseră astfel, la mai piţin de un metru distanţă, unul blond, înalt şi masiv clădit, aplecat mult înainte, cu umerii aduşi şi pumnii mari pregătiţi; celălalt, cu părul şi ochii închişi la culoare, înalt şi suplu, cu trupul înclinat puţin într-o parte, ca să ţină de toartă o halbă grea de sticlă - şi, cu excepţia respiraţiilor lor, în cameră nu se mai auzea niciun sunet. Nici din barul de după uşa subţire nu răzbătea niciun zgomot, clănţănit de pahare, plescăieli ale apei sau murmur de glasuri."
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
Deşi la prima vedere o simplă carte poliţistă, "Ascultă şi mori!" va surprinde cititorul prin modul de redare a acţiunii, dar şi prin subiect. Discursul este fragmentat, iar "întregul" va fi împărţit în instantanee ce se succed cu repeziciune, alternând scenele din viaţa personală a poliţiştilor cu scene de investigaţie, dar şi cu câte o privire în "teatrul de acţiune" al celui urmărit. Nu se zăboveşte suficient asupra nici unui aspect şi impresia generală este că informaţia îi este "servită" cititorului şi depinde de el ce face cu ea. Modul de interacţiune al infractorului cu poliţia, prin scrisori ce cuprind citate din Shakespeare, anagrame, jocuri de cuvinte, ne face să credem că acest ucigaş este un "client" mai vechi al secţiei 87, ceea ce justifică determinarea obsesivă a tuturor de a-l prinde.
