Apocalipsa


Autor carte: 
Stephen King
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Traducator: 
Mihai Moroiu
Apocalipsa de Stephen King  -Carti bune de citit

    "Sistemele de întrajutorare, cum sunt şi cele pe bază de scrisori, nu funcţionează. Faptul este bine cunoscut.(...) Sistemul de scrisori Captain Trips, în schimb, funcţiona cum nu se poate mai bine, nu de la bază spre vârf, ci invers, de la vârful piramidei în jos.(...) Însă nu sub forma poştaşului care aduce fiecărui participant la joc teancuri peste teancuri de scrisori, conţinând fiecare o singură bancnotă de un dolar. Captain Trips aducea cu sine nenumărate dormitoare cu unul sau doi morţi în fiecare, apoi şanţuri şi gropi special săpate, în cele din urmă corpuri aruncate în oceane, pe ambele coaste, în cariere de piatră şi în fundaţiile caselor neterminate. Şi, în cele din urmă, trupurile aveau să putrezească acolo unde apucau să cadă secerate de moarte."
    Încă o dată, Stephen King va privi adânc în sufletele noastre şi va alege de acolo o spaimă, pe care o împărtăşim mulţi dintre noi, şi o va transforma într-o scriere genială, un adevărat "tur de forţă", împărţit între autor şi cititor. În ciuda dimensiunilor impresionante, cititorul va realiza că nimic nu este scris la voia întâmplării, sau "de umplutură", toate informaţiile, întâmplările, trimiterile la alte evenimente conjugându-se în a ne oferi un "tot" unitar şi o experienţă de neuitat.
    Pornind de la ideea scăpării de sub control a unui virus gripal mortal, "Captain Trips", cartea "Apocalipsa" realizează o radiografie a societăţii lovite de acest flagel ucigător şi ...."nediscriminant", astfel încât personaje extrem de diferite din punct de vedere social, mental, comportamental, vor pieri în acelaşi mod neplăcut. Dar cum în orice există excepţii de la regulă, vom întâlni şi aici un număr redus de persoane, care, imune fiind la virus, vor avea de întâmpinat o cu totul altfel de problemă: cea a supravieţuirii. Şi acum se va ridica întrebarea importantă ce i se va adresa cititorului: Ai prefera să "dansezi pe mormântul omenirii", în timp ce-ţi pierzi toată familia, prietenii, vecinii şi, în esenţă, toată viaţa ta de până atunci, sau să faci parte din "marele val"? Pentru că supravieţuirea în condiţiile descrise în carte, unde o apendicită va deveni mortală, nu e o imagine prea frumoasă. Astfel vom participa cu frenezie, alături de Larry Underwood, Frannie Goldsmith, Stu Redman, Tom Cullen şi ceilalţi, care nu au în comun doar imunitatea ci împărtăşesc şi predispoziţia la coşmaruri, la efortul de a organiza minimul necesar pentru a merge mai departe.
    Şi pentru că oamenii în derivă sunt un mediu propice pentru proliferarea răului, se va ridica Omul Întunecat, Randall Flagg, care va strânge în jurul său un grup menit să-i apere interesele. După cum pare, fiind nevoie de mult mai mult pentru ca omenirea să-şi înveţe în sfârşit lecţia, vom asista la încercarea de restabilire a ordinii de până atunci, gen conducători-supuşi, astfel că dacă ne imaginam că un dezastru ar fi de ajuns ca oamenii să devină uniţi într-un scop comun, putem să ne luăm gândul, pentru că: "Viaţa este o roată pe care nimeni nu poate rămâne prea mult. Şi în cele din urmă, se întoarce întotdeauna acolo de unde a plecat."
    La finalul cărţii cititorul va avea nevoie de un răgaz de gândire, de un timp pentru a se reîntoarce în realitate, însă smulgându-se cu greu din vraja acestui scenariu extrem de posibil. Şi pentru a merge înainte, ne vom agăţa de ideea lansată de un personaj al cărţii: "Nu are nici o importanţă dacă credem sau nu în Dumnezeu. El crede în noi." Poate asta ne va lua gândul de la răul pe care ni-l facem singuri: "Frumuseţea oricărui bigotism constă în aceea că are capacitatea de a explica totul. Odată ce Dumnezeu (sau Satana) a fost acceptat drept primă cauză a tot ceea ce se petrece în lumea muritorilor, nimic nu rămâne la voia întâmplării...sau a schimbării. Odată ce ajungi să mânuieşti sigur formulări cu valoare de incantaţie, cum ar fi "am reuşit să vedem prin vălul întunecat" şi "necunoscute sunt căile Domnului", logica nu mai are nici o valoare. Bigotismul este una dintre puţinele căi infailibile de a înfrunta capriciile acestei lumi, deoarece elimină cu desăvârşire caracterul accidental al evenimentelor. Adevăratului habotnic i se pare că toate au rostul lor."





Cărţi scrise de acelaşi autor:

Talismanul de Stephen King, Peter Straub  -Carti bune de citit
Casa Intunericului de Stephen King, Peter Straub  -Carti bune de citit
Ochii dragonului de Stephen King  -Carti bune de citit
Carrie de Stephen King  -Carti bune de citit
Pistolarul (seria Turnul Intunecat 1) de Stephen King  -Carti bune de citit
Alegerea celor trei (seria Turnul Intunecat 2) de Stephen King  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Iubire oarba de Wilkie Collins  -Carti bune de citit
  • Vizita neasteptata de J.D.Robb (Nora Roberts)  -Carti bune de citit
  • Profetiile de la Celestine de James Redfield  -Carti bune de citit
  • Scandal de Amanda Ouick  -Carti bune de citit
  • Secretul Medici de Michael White  -Carti bune de citit
  • Shangri La de Julio Murillo  -Carti bune de citit
  • Talismanul de Stephen King, Peter Straub  -Carti bune de citit
  • Invidie (seria Lux 3) de Anna Godbersen  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.