|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dacă vrei să eviţi să depinzi de societate, nu lăsa critica sau lauda să-ţi tulbure inima. Când veţi putea să cultivaţi arta fără să permiteţi celor lumeşti să-şi facă sălaş în inima voastră, atunci spiritul şi tehnica artistică se vor maturiza în mod natural, iar voi veţi fi capabili mai târziu să atingeţi rafinamentul spiritual. Aceasta este calea care conduce de la întuneric către lumină."
Te afli în faţa unei antologii de povestiri cu tâlc, dintr-un timp în care meditaţia şi studiile zen nu reprezentau un "trend", ci un mod de viaţă. Aceste povestiri nu se vor nici file de istorie moralizatoare, nici exemple neapărat de urmat, ci, mai degrabă, prezintă eforturile depuse de maeştri zen pentru realizarea spirituală, din care vei înţelege că numai meditaţia nu este deajuns. O anumită conduită, o educare a întregii fiinţe, o ridicare deasupra ipocriziei, păstrându-ţi în acealaşi timp umilinţa, şi găsirea frumuseţii în tot ce te înconjoară, toate acestea pot reprezenta modul de a cunoaşte adevărul sublim.
"Cum vreţi să învăţaţi Zen? De ce nu priviţi în inimile voastre? Peştii trăiesc în mijlocul apei şi totuşi ei nu ştiu că apa este acolo; oamenii trăiesc în mijlocul adevărului sublim şi totuşi nu cunosc adevărul."
"Prin vălul crud al dimineţii de primăvară plutesc mirosurile vagi ale Parisului matinal: anason, rumeguş umed, aluat fierbinte de pâine; iar când trec peste Pont Saint Michel dezmorţirea apelor de un albastru oţelit îmi răcoreşte inima. Se strecoară şi clipocesc în jurul insulei pe care oamenii trăiesc încă din epoca de piatră... Penumbră arămie în enorma biserică cu garguie."
Valoarea incontestabilă a creaţiei a lui James Joyce este binecunoscută publicului cititor, iar operele sale, precum "Ulise", fac obiectul strădaniei studenţilor filologi de multă vreme. Fiind unul dintre autorii greu de analizat şi de decriptat, această culegere de texte a lui James Joyce vine în ajutorul celor ce vor să-i înţeleagă şi mai bine universul. Deşi greu de categorisit genul acesta de scriere, textele pot fi văzute drept schiţe ale unui mare artist, schiţe surprinse în diferite momente, pe diferite suporturi, fragmente ce vor fi folosite şi integrate în opere mai ample. Poetice, halucinante, descriptive, de un umor straniu pe alocuri, aceste scrieri nu sunt menite analizei ci, mai degrabă, ar trebui abordate ca o incursiune în "necunoscutul Joyce-ian" sau ca un privilegiu de a savura fragmente din esenţa creaţiei marelui autor.
"Eu am fost optimist, dar pe măsură ce a trecut timpul şi am cunoscut tot mai îndeaproape prostia omenească... Eu încă sper, dar numai din obişnuinţă; în realitate, inima mea a acceptat faptul că numai câţiva oameni pot fi salvaţi. Umanitatea în întregul ei e hotărâtă să se distrugă. Şi aceştia sunt oamenii... dacă le spui cum pot fi salvaţi, te vor răstigni. Te vor omorî cu pietre. Mergând prin lume, eu încă mai râd, dar râsul meu are o tristeţe subtilă. Încă dansez cu voi, dar n-o mai fac cu acelaşi entuziasm de acum zece ani.(...) Un singur lucru aştept de la voi toţi: să fiţi voi înşivă, să vă descoperiţi frumuseţea interioară, puritatea conştiinţei, splendoarea ascunsă - şi s-o răspândiţi către cât mai mulţi oameni cu putinţă. Oamenii trăiesc în nefericire. Ajută-i să râdă puţin, să cânte puţin, să danseze puţin."
"Noi, rătăcitorii, mereu în căutarea drumului cel mai singuratic, nu începem niciodată o zi acolo unde s-a terminat cea dinainte; şi niciodată răsăritul nu ne găseşte unde ne-a lăsat apusul soarelui.
Chiar când pământul doarme noi călătorim,
Fiindcă suntem seminţele unei plante îndârjite şi stă în maturitatea şi bogăţia inimii noastre să fim daţi şi răspândiţi în vânt."
"Iertarea ne eliberează de atât de multe lucruri, de atât de multe conflicte interioare. Ea ne ajută să înţelegem mai bine cine suntem cu adevărat. Dacă reuşim să cultivăm în inima noastră sentimentul sincer al iertării, noi putem să experimentăm în sfârşit adevărata noastră esenţă lăuntrică, şi anume iubirea.
Iertarea este marele vindecător care ne permite să ne simţim conectaţi şi uniţi unii cu ceilalţi, şi implicit cu întreaga lume.
Iertarea are puterea de a ne vindeca deopotrivă viaţa lăuntrică şi cea exterioară. Ea ne poate schimba dramatic felul în care ne percepem pe noi înşine şi în care îi privim pe cei din jur. Poate schimba radical felul în care privim viaţa. Poate pune capăt o dată pentru totdeauna conflictelor interioare pe care atât de mulţi oameni le poartă în suflet ca pe o povară în fiecare moment al zilei.(...)
Iertarea ne învaţă să fim împăcaţi şi să acceptăm fără rezerve misterul vieţii. Ea ne creează cele mai bune oportunităţi pentru a ne împlini menirea pentru care ne-am născut în această viaţă."
Trăim într-o lume dominată de negativism, în care noţiunea de iertare nu pare să-şi găsească ecoul. A ierta rămâne în continuare, pentru mare parte din umanitate, un verb imposibil de conjugat.
"Utilitatea cuvintelor şi, prin urmare, a cărţilor, constă în a te purta dincolo de ele. Către o lume a vieţii şi a experienţei care nu se rezumă la simple cuvinte şi nici măcar la idei. Aşa cum banii nu sunt reali, nefiind un bun pe care să-l poţi consuma direct, cărţile nu sunt viaţă. A idolatriza scripturile este ca şi cum ai mânca bancnote."
Îţi doreşti să afli cine eşti cu adevărat? Atunci această carte îţi va analiza motivele ce te împiedică să te descoperi. Îţi va descrie tabuurile create de societate, limitele impuse, care îţi îngroapă aspiraţiile şi îţi sufocă sinele. Eşti parte din ceva măreţ. Eşti unic şi important, dar nu acel tu de zi cu zi, "ci Sinele cel mai profund care scapă oricărei introspecţii deoarece el este întotdeauna cel care face introspecţia."
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Societatea noastră promovează deşteptăciunea în locul înţelepciunii şi proslăveşte aspectele cele mai superficiale, mai grosiere şi mai puţin utile ale inteligenţei noastre. Am devenit atât de fals sofisticaţi şi de nevrotici încât luăm îndoiala însăşi drept adevăr, şi această îndoială, care nu este decât încercarea disperată a egoului de a se feri de înţelepciune, este divinizată ca ţelul şi rodul adevăratei cunoaşteri.(...) Educaţia noastră contemporană ne îndoctrinează, aşadar, în glorificarea îndoielii, ea a creat de fapt ceea ce s-ar putea numi aproape o religie sau o teologie a îndoielii, în care pentru a fi consideraţi inteligenţi trebuie să apărem ca îndoindu-ne de orice, întotdeauna arătând ce este greşit şi doar rareori întrebând ce este corect sau bun, denigrând în mod cinic toate idealurile spirituale şi filosofiile moştenite, sau orice este făcut cu simplă bunăvoinţă sau cu o inimă curată."
"Modul cum comunicăm cu proprii noştri copii are un impact profund asupra dezvoltării lor. Când comunicarea este reciprocă şi afectuoasă, acest lucru face să se dezvolte în copil un sentiment de securitate. Relaţiile sigure, dătătoare de încredere ajută copiii să reuşească în multe domenii ale vieţii lor.(...)
Faptul de a stabili limite, de a trasa hotare clare pentru comportamentele acceptabile, de a le structura viaţa, oferă copiilor o serie de experienţe importante care le permite să aibă sentimentul siguranţei şi securităţii. Experimentarea acestor "nu"-uri esenţiale le dă ocazia să-şi dezvolte capacitatea de autoreglare care le permite să pună frână şi să-şi redirecţoineze energiile în alte direcţii. Ambreiajul emoţional al copiilor care nu au avut şansa de a-şi dezvolta această autoreglare revelează adesea incapacitatea lor de a se adapta flexibil la mediu."
Orice părinte a trecut de nenumărate ori prin angoasa îndoielii... Oare mă descurc? Oare am gestionat bine conflictul? Era o altă cale pe care o puteam alege? Mai "diplomatică"? Această carte va veni în întâmpinarea părinţilor care vor înţelege, în sfârşit, de ce unele din reacţiile lor, poate nedorite, se încăpăţânează să reapară în mod constant.
"Suntem cu toţii supuşi ispitelor şi frământărilor lăuntrice, şi ne este adesea anevoie a da întâietate celor ale sufletului. În momentele noastre de pace şi de inspiraţie, ajungem să recunoaştem nevoia de a avea un ţel înalt pentru care să trăim. A trăi însă la înălţimea acestuia, a avea tăria de a nu ne abate de la calea cea dreaptă, nu este lesne. (...) Prăpastia dintre ceea ce dorim să fim şi ceea ce suntem devine atât de adâncă încât fie n-o mai băgăm în seamă, fie nu ne mai străduim să micşorăm diferenţa dintre cei care suntem cu adevărat şi ţelul înalt pe care l-am ales."
Multora dintre noi ni se întâmplă adeseori ca, atunci când citim ceva, o anumită frază sau un paragraf, să ne trezească o emoţie aparte. Atunci ne notăm acea idee, pentru a o putea accesa rapid şi altă dată. Acelaşi lucru îl vom întâlni în cartea de faţă. "În căutarea perfecţiunii" este o "privire pe furiş" în însemnările autorului, o culegere de citate, în versuri sau în proză, din scrierile care i-au luminat sufletul şi mintea lui O.P.Ghai.
