Miercuri, respiram


Autor carte: 
Ioana Chicet-Macoveiciuc
Editura: 
Univers
Anul: 
2016
Miercuri, respiram de Ioana Chicet-Macoveiciuc  -Carti bune de citit

    " Eu mă gândeam cât de repede se pot schimba lucrurile când oamenii sunt oneşti cu ei înşişi. De multe ori trăim de parcă am fi într-un film regizat de alţii. Mergi la un serviciu care nu-ţi mai place de mulţi ani. Stai într-o casă care te sufocă. Păstrezi relaţii cu oameni cu care nu mai ai nimic în comun. Rămâi alături de un partener care nu te mai iubeşte, care nu te mai inspiră, pe care nu-l mai iubeşti, care nu te mai respectă. Pentru că preţuieşti foarte mult confortul. Pentru că ţi-e lene şi frică să faci schimbări. Pentru că ţi-e teamă de ce urmează. E nevoie ca unul dintre voi, altcineva decât tine, să facă un pas curajos. Să-şi asume că va fi privit ca un nemernic, ca un nebun. Să spună el: Gata, nu mai pot aici, în casa asta, în relaţia asta, cu acest serviciu. Nu mă mai simt bine, vreau să respir alt aer. Va urma, desigur, un val de uimire şi de ură. Nu vrei să recunoşti că el a făcut ce trebuia să faci tu de mult."

Descatusarea vol.5 seria Crossfire


Autor carte: 
Sylvia Day
Editura: 
Litera
Anul: 
2016
Traducator: 
Alina Rogojan
Descatusarea vol.5 seria Crossfire de Sylvia Day  -Carti bune de citit

"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forţă şi mai impresionantă a naturii."
Povestea Evei şi a lui Gideon ajunge la a cincea şi ultima parte a serie de succes "Crossfire". Ne luăm rămas bun de la tumultuosul cuplu printr-un volum la fel de fascinant ca şi anterioarele şi totuşi mai profund, mai "de suflet". Efortul celor doi de a-şi consolida relaţia şi de a o duce la un nivel superior "carnalului" te implică în mod direct, tumultul emoţiilor cuprinzând pagini întregi.
Nu lipsesc nici momentele încărcate de adrenalină şi nici cele încărcate de erotism, dar, în mod cert, accentul este mutat, benefic aş spune, spre rezolvarea conflictelor interioare ce trenau încă din volumele anterioare.
Controversata serie "Crossfire" te seduce pe nebănuite şi, odată ce te-ai lăsat prins între paginile ei, o vei parcurge cu satisfacţia unei "plăceri vinovate"... Savuroasa poveste de dragoste are gustul după-amiezelor leneşe cu o carte şi o ciocolată caldă, menite să te scoată din cotidianul mohorât.

Pollyanna. Jocul bucuriei


Autor carte: 
Eleanor H. Porter
Editura: 
Sophia-Metafraze
Anul: 
2015
Traducator: 
Laura Cocis
Pollyanna. Jocul bucuriei de Eleanor H. Porter  -Carti bune de citit

    "Bărbaţii şi femeile au nevoie, mai înainte de toate, de încurajare. Puterile lor fireşti de stăpânire ar trebui întărite, nu slăbite... În loc de a stărui mereu asupra greşelilor unui om, vorbeşte-i despre virtuţile lui. Încearcă să-l abaţi de la obiceiurile lui rele. Arată-i ceea ce are el mai bun, eul său adevărat, care îndrăzneşte şi acţionează şi câştigă! Influenţa unui caracter frumos, generos, optimist este molipsitoare şi poate schimba din temelii un oraş întreg... Oamenii răspândesc în jur ceea ce au mai bun în mintea şi în inima lor. Dacă un om este prietenos şi binevoitor, vecinii lui vor fi şi ei aşa, în curând. Dar dacă se ceartă şi se mânie şi judecă, vecinii lui vor răspunde la mânie cu mânie, şi vor adăuga şi pe deasupra! Când cauţi răul şi te aştepţi la rău, îl vei dobândi. Când ştii că vei găsi binele, îl vei primi..."

Inteligenta sociala


Autor carte: 
Daniel Goleman
Editura: 
Curtea Veche
Anul: 
2007
Traducator: 
Ileana Achim
Inteligenta sociala de Daniel Goleman  -Carti bune de citit

    " Vitalitatea se naşte din contactul uman pur, mai ales din legăturile de iubire. Oamenii la care ţinem cel mai mult sunt un soi de elixir, o sursă mereu nouă de energie. Schimbul neural dintre un părinte şi un copil, un bunic şi un nepot, dintre iubiţi, dintre partenerii unui cuplu împlinit sau dintre prietenii buni are virtuţi palpabile.
    Acum, din moment ce neuropsihologia poate adăuga cifre la vibraţia pură a vieţii semenilor, îi poate cuantifica beneficiile, trebuie să dăm atenţie impactului biologic al vieţii sociale. Legăturile ascunse dintre relaţiile pe care le avem, funcţia creierului şi înseşi sănătatea şi bunăstarea noastră au implicaţii uluitoare. (...)
    Din această perspectivă, stările care ne indispun puternic, de pildă aversiunea, dispreţul şi furia expozivă, sunt echivalentul emoţional al fumatului pasiv, care atacă în mod neprevăzut plămânii celor care inspiră fumul. Echivalentul interpersonal al îmbunătăţirii sănătăţii ar fi adăugarea de emoţii pozitive la mediul în care trăim."

Cele dousprezece coloane ale succesului


Editura: 
Amaltea
Anul: 
2006
Cele dousprezece coloane ale succesului de Jim Rohn si Chris Widener  -Carti bune de citit

      "Nu suntem decât nişte frunze spulberate de vânt. Zilele ni se scurg cu repeziciune. Nimeni nu ştie cât îi va fi dat să trăiască. Nu stă în puterea ta să decizi cât de mult vei trăi, dar poţi să hotărăşti cât de bine vei trăi. Cred că noţiunea de "bunăstare" a vieţii este strâns legată de moştenirea pe care o laşi pentru cei ce-ţi vor urma calea.(...) Ţelul meu a fost să duc o viaţa care să devină un model pentru cei ce vor veni, să trasez un drum care îi va ajuta pe alţii să înainteze mult mai repede decât ar fi făcut-o dacă ar fi trebuit să  parcurgă singuri drumul."

Niciodata impreuna?


Autor carte: 
J.A.Redmerski
Editura: 
Trei
Anul: 
2013
Traducator: 
Ana-Daniela Micu
Niciodata impreuna? de J.A.Redmerski  -Carti bune de citit

    "Foarte des mă gândesc la viaţă şi îmi pun întrebări despre fiecare aspect al ei. Mă întreb ce naiba fac aici. Chiar şi acum. În această cafenea cu această fată pe care o cunosc practic de-o viaţă. Ieri mă gândeam la nevoia de a ne trezi la exact aceeaşi oră ca şi cu o zi înainte şi de a face ce am făcut şi cu o zi înainte. De ce? Ce ne împinge pe fiecare dintre noi să facem anumite lucruri când, în adâncul nostru, o parte din noi nu vrea decât să se elibereze de toate?"
     Din start trebuie să-mi declar entuziasmul în faţa acestei cărţi. Neaşteptat de bine scrisă, surprinzător de emoţionantă, extraordinar de vibrantă, are toate calităţile pe care ţi le poţi dori de la o lectură reuşită.
     Identificarea cititorului cu personajele principale, Camryn şi Andrew, se face firesc, aceştia fiind concepuţi ca reprezentanţii unei generaţii ce nu-şi mai găseşte locul în mijlocul valorilor propăvăduite de societatea în care trăiesc. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să avem curajul să ne luăm rucsacul în spate şi să pornim într-o aventură spre "Nicăieri", o aventură în care să ne căutăm pe noi înşine şi să încercăm să ne înţelegem? Dacă în această călătorie iniţiatică ne-am întâlni şi jumătatea?

Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia "Infernul lui Gabriel")


Autor carte: 
Sylvain Reynard
Editura: 
Trei
Anul: 
2014
Traducator: 
Mihaela Doaga
Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia "Infernul lui Gabriel") de Sylvain Reynard  -Carti bune de citit

   "Îl dorise încă din noaptea castă pe care o petrecuseră împreună într-o livadă, când ea avea şaptesprezece ani, dar, când se trezise în dimineaţa următoare, el dispăruse. Învăluit în aburii produşi de o beţie combinată cu droguri, el uitase de ea. Trecuseră şase ani până când se revăzuseră şi, atunci, el nu-şi mai amintea de ea. (...) Gabriel era un bărbat atrăgător, dar rece, ca o stea din depărtări. Nu-i venise a crede atunci că avea să devină iubita lui. Nu crezuse că e cu putinţă ca profesorul temperamental şi arogant să-i împărtăşească sentimentele."
    Povestea Juliei şi a lui Gabriel continuă în acest al doilea volum al trilogiei "Infernul lui Gabriel", mai complicată ca niciodată. Diferenţele dintre cei doi nu ajută la calmarea situaţiilor tensionate, iar intervenţia celor din jur este şi mai dezastruoasă. Vei suferi, vei iubi, te vei mânia, toate la intensitate maximă, Sylvain Reynard stăpânind extrem de bine arta transmiterii emoţiilor şi învăluirii cititorului. Întâmplări, pe care nu le poţi anticipa, se succed fermecător de dinamic, dinamism ce se va transmite şi asupra ritmului lecturii. Vei citi pagină după pagină, în dorinţa de a-ţi satisface curiozitatea şi de a desluşi deznodământul.

Experiment (vol.3 trilogia Divergent)


Autor carte: 
Veronica Roth
Editura: 
Leda
Anul: 
2014
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Experiment (vol.3 trilogia  Divergent) de Veronica Roth  -Carti bune de citit

  "Distanţa pe care Biroul a ţinut-o faţă de restul lumii este un rău distinct de războiul pe care intenţionează să îl poarte cu amintirile noastre – mult mai subtil, dar, în felul lui, la fel de sinistru. Ei aveau toate resursele necesare pentru a ne ajuta, în timp ce noi sufeream în facţiunile noastre, dar, în schimb, au preferat să ne lase să ne distrugem. Să ne lase să murim. Să ne lase să ne omorâm unii pe alţii. Abia acum, când suntem pe cale să distrugem mai mult decât un nivel acceptabil de material genetic, s-au hotărât să intervină.(...) Există un lucru pe care îl ştiu de mic: viaţa ne face rău tuturor, fără să putem evita asta. Însă acum am mai învăţat un lucru important: ne putem vindeca. Ne vindecăm reciproc."
    Ajunsă la a treia parte, trilogia "Divergent", prin volumul "Experiment", îi propune cititorului o schimbare în dinamica redării poveştii: vom pendula între perspectivele celor doi protagonişti marcanţi, Tris şi Tobias. Din fericire, autoarea punctează la începutul capitolelor numele celui care ne împrumută viziunea sa asupra întâmplărilor, fiindu-ne astfel mai uşor să urmărim cele transmise.

Aurul spartanilor


Autor carte: 
Clive Cussler
Editura: 
Litera
Anul: 
2012
Traducator: 
Patricia Neculae
Aurul spartanilor de Clive Cussler   -Carti bune de citit


   "Sam îşi ridică uşor pălăria panama în faţa ei, iar apoi îşi continuă treaba, îndepărtând noroiul din jurul unui lemn îngropat care, spera el, era parte dintr-un cufăr.
   În ultimele trei zile cutreieraseră prin mlaştină, căutând acel indiciu care le-ar fi putut demonstra că nu alergau după cai verzi pe pereţi. Pe nici unul dintre ei nu îl deranja o vânătoare bună, chiar si fără rezultat - era ceva obişnuit în vânătoarea de comori -, însă nu strica niciodată să te alegi cu ceva la sfârşit."
   Un vârtej de întâmplări, o goană de colo-colo pe tot Globul, aventuri la tot pasul, presărate din belşug cu adevărate lecţii de istorie, reprezintă, în esenţă, cartea lui Clive Cussler.

Insurgent (vol.2 seria Divergent)


Autor carte: 
Veronica Roth
Editura: 
Leda
Anul: 
2015
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Insurgent (vol.2 seria Divergent) de Veronica Roth  -Carti bune de citit

    "Noi am oprit simularea - îmi aminteşte asta hard diskul din buzunarul de la spate -, dar nu am stat după aceea să vedem urmările. Ce s-a întâmplat cu prietenii noştri, camarazii noştri, liderii noştri, facţiunile noastre? Nu avem nici o modalitate de-a afla."
   Lumea oricum disfuncţională în care trăiau Tris şi Tobias nu mai există. Facţiunile sunt în conflict. Abnegaţia supravieţuieşte doar prin câţiva membri, iar Neînfricaţii sunt scindaţi, la fel fiind şi Erudiţii. În situaţia aceasta, în care orice decizie luată poate face diferenţa şi în care locul Divergenţilor nu este pe deplin stabilit, Tris face totul pentru a putea merge înainte. Însă, zi după zi, se simte tot mai nelalocul ei în mijlocul evenimentelor în care a fost târâtă fără voie. Cumva trăirile ei te duc cu gândul la "mixtul" de sentimente din sufletul oricărui adolescent în tranziţie, trăiri confuze şi "divergente", oscilând între dorinţa de a te lăsa ocrotit ca un copil şi cea de a lupta până la capăt ca să îţi demonstrezi valoarea.
   Povestea lui Tris este despre maturizare, despre formarea unui caracter puternic, devenind astfel o poveste ce nu-şi are limitele strict în decorul oferit de carte, ci care-şi poate întinde mesajul dincolo de paginile ei.