|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") de Richelle Mead -Carti bune de citit](http://www.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/poza_serie/Dezvaluiri-de-sucub-vol-6-seria-Georgina-Kincaid-de Richelle-Mead.jpg "Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") - Recenzii carti bune")
"Învăţăturile din India, cele ale toltecilor, ale creştinilor, ale grecilor, ale tuturor culturilor din întreaga lume, s-au născut din acelaşi adevăr. Toate vorbesc despre scânteia divină care există înlăuntrul omului şi despre necesitatea revelării lui Dumnezeu în sine. Toate vorbesc despre deschiderea completă a inimii şi despre revelarea înţelepciunii. Vă puteţi imagina cum ar arăta această lume dacă toţi oamenii şi-ar deschide inimile şi ar descoperi iubirea din ele?
Orice om poate face acest lucru, mergând pe propria sa cale. Nu trebuie să urmaţi o cale bătătorită, ci să vă descoperiţi pe dumneavoastră înşivă,să vă exprimaţi pe sine în propria dumneavoastră manieră. De aceea viaţa este o artă. Cuvântul toltec înseamnă "artist al spiritului". Toltecii sunt cei care se exprimă cu inima, care manifestă iubirea necondiţionată."
"Prin vălul crud al dimineţii de primăvară plutesc mirosurile vagi ale Parisului matinal: anason, rumeguş umed, aluat fierbinte de pâine; iar când trec peste Pont Saint Michel dezmorţirea apelor de un albastru oţelit îmi răcoreşte inima. Se strecoară şi clipocesc în jurul insulei pe care oamenii trăiesc încă din epoca de piatră... Penumbră arămie în enorma biserică cu garguie."
Valoarea incontestabilă a creaţiei a lui James Joyce este binecunoscută publicului cititor, iar operele sale, precum "Ulise", fac obiectul strădaniei studenţilor filologi de multă vreme. Fiind unul dintre autorii greu de analizat şi de decriptat, această culegere de texte a lui James Joyce vine în ajutorul celor ce vor să-i înţeleagă şi mai bine universul. Deşi greu de categorisit genul acesta de scriere, textele pot fi văzute drept schiţe ale unui mare artist, schiţe surprinse în diferite momente, pe diferite suporturi, fragmente ce vor fi folosite şi integrate în opere mai ample. Poetice, halucinante, descriptive, de un umor straniu pe alocuri, aceste scrieri nu sunt menite analizei ci, mai degrabă, ar trebui abordate ca o incursiune în "necunoscutul Joyce-ian" sau ca un privilegiu de a savura fragmente din esenţa creaţiei marelui autor.
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Dacă vrei să eviţi să depinzi de societate, nu lăsa critica sau lauda să-ţi tulbure inima. Când veţi putea să cultivaţi arta fără să permiteţi celor lumeşti să-şi facă sălaş în inima voastră, atunci spiritul şi tehnica artistică se vor maturiza în mod natural, iar voi veţi fi capabili mai târziu să atingeţi rafinamentul spiritual. Aceasta este calea care conduce de la întuneric către lumină."
Te afli în faţa unei antologii de povestiri cu tâlc, dintr-un timp în care meditaţia şi studiile zen nu reprezentau un "trend", ci un mod de viaţă. Aceste povestiri nu se vor nici file de istorie moralizatoare, nici exemple neapărat de urmat, ci, mai degrabă, prezintă eforturile depuse de maeştri zen pentru realizarea spirituală, din care vei înţelege că numai meditaţia nu este deajuns. O anumită conduită, o educare a întregii fiinţe, o ridicare deasupra ipocriziei, păstrându-ţi în acealaşi timp umilinţa, şi găsirea frumuseţii în tot ce te înconjoară, toate acestea pot reprezenta modul de a cunoaşte adevărul sublim.
"Cum vreţi să învăţaţi Zen? De ce nu priviţi în inimile voastre? Peştii trăiesc în mijlocul apei şi totuşi ei nu ştiu că apa este acolo; oamenii trăiesc în mijlocul adevărului sublim şi totuşi nu cunosc adevărul."
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"... cinstiţi-l pe Domnul ca autor al întregului bine; cinstiţi Virtutea, ca fiind destinată să păstreze binele pe care Domnul l-a creat. Dumnezeu ne-a dat minte tocmai pentru a ne deosebi de dobitoace, pentru a putea distinge răul de bine, adevărul de minciună. Cultivaţi-vă raţiunea, ca fiind modalitatea cea mai sigură de a fi pe placul divinităţii şi de a fi utili semenilor voştri. Cultivaţi ştiinţele, ca fiind cele mai sigure mijloace pentru a face raţiunea profitabilă, pentru a restabili dragostea pentru umanitate şi pentru a vă mântui de ravagiile pe care le fac minciunile şi greşelile."
Ritualuri, cronologie, împărţirea pe regiuni, toate aceste aspecte le vei găsi în cartea ce-ţi va satisface curiozitatea cu privire la francmasonerie. Chiar dacă, fără îndoială, din paginile carţii răzbate simpatia autorului faţă de această mişcare, informaţiile sunt în măsură să ne lumineze în ce priveşte aspecte necunoscute ce ţin de "bucătăria" internă a francmasonerie. Simbolurile masonice îşi vor găsi asemănări în tradiţia egipteană, evreiască şi creştină, iar secretele, semnele de recunoaştere, parolele şi doctrinele sunt de asemenea izvorâte din religiile străvechi.
"...trebuie să remarcăm că vechii filosofi erau puternic pătrunşi de concepţia uniunii ideilor numerice cu Natura - în accepţiunea ei comună, precum şi cu naturile, esenţele sau substraturile lucrurilor.
Pentru ei, natura binelui era definită, cea a răului era nedefinită; şi cu cât era mai nedefinită natura răului, cu atăt mai rău era. Numai Bunătatea poate defini sau limita nedefinitul. În sufletul omenesc există un anumit vestigiu de bunătate divină; aceasta limitează şi moderează caracterul nedefinit şi inegalitatea dorinţelor sale."
Fascinaţia ocultismului şi obsesia teoriilor conspiraţiei devine o preocupare evidentă a societăţii în care trăim. Iată că această carte, "Numerele şi puterea lor ocultă", va supune atenţiei cititorului o impresionantă simbolistică numerologică. Surprinzător, nu ne va dezvălui mistere ascunse şi de nepătruns, ci, mai degrabă, va înlătura "vălul" aşternut peste privirea celui interesat, pentru ca acesta să descopere singur, în lumea înconjurătoare, aceste simboluri.
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
