Ferestre catre copiii nostri


Autor carte: 
Violet Oaklander
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Ferestre catre copiii nostri de Violet Oaklander  -Carti bune de citit

    "Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
    Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
    În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
    Cartea "Ferestre către copiii noştri" se adresează atât cititorului specialist, cât şi părintelui preocupat de modul de gestionare a anumitor aspecte din viaţa copilului, sau de modalitatea de transmitere a mesajelor corecte. Trecând prin multiplele forme de exprimare a sentimentelor reprimate prin desen, joc, modelaj, colaj, pictură, muzică, autoarea ne demonstrează, prin exemple concrete, cum se pot crea "punţile" de comunicare, indiferent de stadiul de blocaj în care se află copilul.
    O carte extrem de interesantă, "Ferestre către copiii noştri" deschide într-adevăr calea spre înţelegerea profundă a complexului mecanism de dezvoltare şi  adaptare a copilului, şi îţi oferă ocazia de a participa activ la îmbunătăţirea relaţiei adult-copil în cadrul societăţii actuale.
 

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Efectul Umbrei. Revelarea puterii ascunse a sinelui tau real de Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson  -Carti bune de citit
  • Îndreptar Spiritual de Osho  -Carti bune de citit
  • Putere,politica si schimbare de Osho  -Carti bune de citit
  • Texte inedite de James Joyce  -Carti bune de citit
  • Introducere in Tantra de Lama Yeshe  -Carti bune de citit
  • Pistis Sophia de manuscris  -Carti bune de citit
  • Sandwork expresiv. O abordare jungiana de Eva Pattis Zoja  -Carti bune de citit
  • Monstrii. Atat de aproape, atat de departe de noi de Stephane Audeguy  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.