|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"- Teleportare.
Spus cu voce tare, cuvântul a răsunat în cameră încărcat cu o semnificaţie teribilă, nerecunoscut în accepţiunile normale ale realităţii, posibil doar în anumite situaţii: sub umbrela ficţiunii, a filmului şi a jocurilor pe calculator.
Dacă într-adevăr mă teleportam, cum de izbuteam? De ce eu? Ce anume mă ajuta? Oare puteau şi alţii?"
Ce este "Jumper"? - un roman SF proaspăt, cu tineri, pentru tineri, abordând o constantă a SF-ului dintotdeauna: teleportarea. Steven Gould va reuşi să redea cititorului folosirea acestul "dar" exact cu viziunea ludică, nonconformistă şi lejer iresponsabilă a unui adolescent, astfel încât întreaga poveste a lui Davy va fi cu atât mai autentică.
"Abilitatea paranormală de a rezona cu chihlimbarul pentru a-l folosi la concentrarea psihică, apăruse la populaţia umană la scurt timp după ce coloniştii veniseră prin Cortină, ca să se aşeze pe planeta Harmony. La început, acest talent fusese doar puţin mai mult decât o curiozitate. Dar treptat a devenit evident adevăratul potenţial al acestui fenomen."
Pe planeta Harnony umanitatea a primit o nouă şansă la viaţă. Însă ce este tipic omenesc, nu se va schimba nici măcar în aceste condiţii: pofta de înavuţire, crima, dorinţa de putere, pe toate cei ce a trecut prin Cortină le-au adus pe noua planetă. Arheologul Lydia Smith se vede protagonista unei aventuri de proporţii declanşată de angajarea ei de către magnatul Emmett London, iar faptul că energiile reziduale ale planetei de adopţie se materializează pentru a produce rău oamenilor, nu face deloc această aventură facilă.
Vei alege această carte din curiozitate, apoi vei fi captivat fără drept de apel de această scriere. Iubitorii cărţilor Norei Roberts, ale Richellei Mead sau ale Cassandrei Clare vor gasi în Jayne Castle un numitor comun, atât prin personajele seducătoare, cât şi prin intriga deosebit de incitantă, astfel că o vor adăuga la lista autorilor preferaţi.
"Vorbeşte cu Dumnezeu.(...) Indiferent cum te simţi, indiferent cu ce te confrunţi, indiferent dacă se întâmplă ceva care te răneşte, te dezamăgeşte sau te nedumereşte. (...) Vorbeşte cu el. Înţelege că, indiferent dacă lucrurile merg bine pe lumea asta sau merg rău, indiferent dacă se petrec cu uşurinţă sau cu dificultate, asta nu înseamnă că el nu este aici.(...) Poţi să începi acum, cu sau fără cuvinte, apoi să continui mereu, să nu laşi niciodată nimic să se amestece în discuţia dintre tine şi Dumnezeu."
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
Cred că este cinstit să spun de la început că "Bal Mascat" este o carte de tranziţie: între "ce-a fost" şi "ce va fi", nu se ştie când... Pentru cineva care nu a citit volumul 1 "Sânge Albastru" din serie, această carte nu prea va avea relevanţă, iar cei ce vor citi volumul nu se vor aştepta la finalul "ex abrupto". Dacă ai citit "Sânge Albastru", şi ţi-a plăcut, îţi va plăcea şi "Bal Mascat", în care aventurile lui Schuyler continuă şi se complică. Pătrunzi din nou în lumea elitistă a celor cu "sânge albastru" şi asişti la spaimele lor cu privire la cei cu "sânge argintiu". În rest frământările sunt cele cu care suntem familiarizaţi cu toţii: liceu, fete, băieţi, gelozie, petreceri. Deranjantă este ideea pe care autoarea o lansează cum că anorexia este firească şi normală printre "fiţoasele" de liceu. Trebuie oare să facem lobby la aşa ceva?
"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
"Sistemele de întrajutorare, cum sunt şi cele pe bază de scrisori, nu funcţionează. Faptul este bine cunoscut.(...) Sistemul de scrisori Captain Trips, în schimb, funcţiona cum nu se poate mai bine, nu de la bază spre vârf, ci invers, de la vârful piramidei în jos.(...) Însă nu sub forma poştaşului care aduce fiecărui participant la joc teancuri peste teancuri de scrisori, conţinând fiecare o singură bancnotă de un dolar. Captain Trips aducea cu sine nenumărate dormitoare cu unul sau doi morţi în fiecare, apoi şanţuri şi gropi special săpate, în cele din urmă corpuri aruncate în oceane, pe ambele coaste, în cariere de piatră şi în fundaţiile caselor neterminate. Şi, în cele din urmă, trupurile aveau să putrezească acolo unde apucau să cadă secerate de moarte."
-P.C.Cast_Kristin_Cast.png "Trădarea (seria Casa noptii 2) - Recenzii carti bune")
"Întunericul nu este întotdeauna echivalent cu răul, la fel cum lumina nu aduce întotdeauna binele." Am avut dreptate să aştept al doilea volum din "Casa nopţii". Parcă limbajul adolescentin este un pic mai "periat" în această carte şi scenele de ritualuri penibile se vor restrânge la una singură, care nu reuşeşte să strice mai nimic din întreaga acţiune. Putem s-o punem pe seama maturizării personajelor, deşi ca şi timp nu a trecut mai mult de o lună de la povestea din primul volum, dar parcă s-a schimbat un pic registrul. Eroina noastră, Zoey, oscilează între trei atracţii "romantice": Heath, prietenul din viaţa anterioară, Erik, frumosul viitor vampir şi, cea mai interzisă dintre atracţii, Loren Blake, profesorul ei. Dacă relaţia cu Erik trece cumva pe planul al doilea de data aceasta, cea cu Heath va fi în prim plan şi ne va lăsa de câteva ori fără suflare.
"Eu cred în bine şi în rău (...). Şi cred că sufletul este etern. Dar nu cred în hăul înfricoşător, în furci, sau în chinurile fără de sfârşit. Chiar nu cred că ameninţându-i îi poţi face pe oameni să fie buni."
Atunci când magia cuvintelor, subiectul cărţii şi, în cazul nostru, şi traducerea de excepţie se adună laolaltă, combinarea acestora nu poate însemna decât o carte bună. "Îngerul Mecanic" este exemplul perfect de carte ce abundă în personaje supranaturale şi legende într-o singură poveste, însă o face cu eleganţă şi fără a da impresia de încărcare, întâlnită de atâtea ori până acum de cititori.
