Patimi de sucub ( seria Georgina Kincaid 4 )


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Patimi de sucub ( seria Georgina Kincaid 4 ) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

    "Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
    Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
    Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
    Rămân în continuare la părerea că Richelle Mead reuşeşte întotdeauna să te captiveze şi să te farmece cu stilul ei, şi cred că ar putea cu succes să abordeze o plajă mult mai largă de subiecte cu acelaşi impact deosebit asupra cititorului. Seria "Georgina Kincaid" este "picantă", interesantă ca idee, cu personaje extrem de bine create, de o profunzime surprinzătoare şi incontestabilă, şi cu întâmplări ce te ţin în suspans pe parcursul întregii lecturi.





Din aceeaşi serie:

Tristeti de sucub (seria Georgina Kincaid 1) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
Nopti de sucub (seria Georgina Kincaid 2) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
Vise de sucub (seria Georgina Kincaid 3) de Richelle Mead  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Pasi spre fericire (seria Hanul amintirilor) de Nora Roberts  -Carti bune de citit
  • Lasher - seria Cronicile Vrajitoarelor 2 de Anne Rice  -Carti bune de citit
  • Iubire peste timp (seria Hanul amintirilor) de Nora Roberts  -Carti bune de citit
  • Crescendo de Becca Fitzpatrick  -Carti bune de citit
  • Tristeti de sucub (seria Georgina Kincaid 1) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
  • Trandafirii sint rosii de James Patterson  -Carti bune de citit
  • Pasiune si prejudecata de Mary Balogh  -Carti bune de citit
  • Neliniştiţii de John Connolly  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.