"Nu putem împărţi pământul ăsta, nu-i aşa, noi, cele două seminţii aparent asemănătoare şi atât de pe deplin diferite.(...) Ce rasă poate trăi alături de o alta? Războiul e universal; iar războaiele sunt tribale, indiferent ce altceva s-ar spune! Sunt tribale şi sunt menite să extermine. Nu vor înceta niciodată. Oamenii visează pacea eternă, dar nu se poate realiza, nu atâta vreme cât există oameni.(...) Trib, rasă, clan, familie. Seminţele urii împotriva a tot ce este diferit sunt sădite adânc înăuntrul nostru. Nu trebuie să ne predea cineva lecţii de ură. Trebuie să fim învăţaţi cum să nu cedăm în faţa ei. Ura e în sângele nostru; dar în mintea noastră există compasiunea şi dragostea, care trebuie s-o înfrângă."
Cum ar fi dacă ne-am da seama că împărţim lumea în care trăim cu alţi humanoizi, net superiori nouă? Putem afirma categoric că acest lucru nu este posibil, într-o oarecare măsură? Îndoiala...Posibilitatea...Cele două ingrediente care-l vor face pe cititor să "devoreze" această carte dintr-o răsuflare. Dacă am ajuns la a treia parte a "Cronicilor Vrăjitoarelor" am trecut deja peste prejudecăţile care ne-ar fi făcut greu de digerat întreaga serie, pentru că sunt lucruri discutabile din punct de vedere al moralităţii unei societăţi normale. Dar, dacă trecem peste acest concept de "moralitate", ne vom putea bucura de întreaga experienţă pe deplin. O senzualitate, mai mult ghicită decât exprimată explicit, va străbate întreaga carte, iar sentimentele vor învălui în cascadă cititorul.
Şi, în definitiv, de ce să alegi "Taltos"? Pentru că este o carte despre toleranţă, despre senzualitatea ce depăşeşte graniţa fizicului, despre dragoste ca şi concept universal, şi, mai ales, despre faptul că fiecare dintre noi suntem în permanenţă în căutarea jumătăţii care ne lipseşte. Iar întrebarea pe care o va ridica această carte este: De ce am fi numai noi supuşi acestei căutări? Legende britanice care au înflăcărat imaginaţia unei lumi întregi, simboluri imposibil de explicat până acum şi sfântul misterios cu care ai ocazia să te întâlneşti în paginile acestei cărţi, sunt argumente solide pentru a alege să citeşti "Taltos".
Post new comment