|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Într-o epocă victoriană în care apartenenţa la sexul frumos te condamna la o viaţă "de decor", Lady Sarah Kincaid sparge toate tiparele, câştigând respectul şi admiraţia atât a cititorului, cât mai ales pe cea a bărbaţilor care o vor însoţi în aventurile sale. Un val de crime săvârşite în cartierele sărace ale Londrei ascund de fapt interese mult mai sumbre, iar investigaţia, la care va participa şi Sarah, va conduce către arşiţa necruţătoare a deşertului egiptean.
Goana după Cartea lui Thot, un manuscris care se pare că ascunde multiple cunoştinţe secrete şi, în acelaşi timp, o sursă incomensurabilă de energie nu reprezintă o noutate, ci interesul pentru el se pierde în negura timpului: "De trei mii de ani, oamenii au ucis, înşelat şi trădat pentru a ajunge în posesia acestui manuscris (...) în tot acest timp, omenirea nu a învăţat nimic..."
"Vocea cărţilor este uneori asurzitoare, dar eu am iubit întotdeauna sunetele care-mi invadau mintea, ele reprezintă plângerea oamenilor dincolo de timp...""Este mai uşor să te refugiezi într-un trecut mort şi familiar decât să-ţi asumi riscul unui viitor necunoscut şi viu."
O carte foarte bună, pe alocuri terifiantă, dinamică, te ţine captivat şi oripilat în acelaşi timp. Se vede că autorul a reuşit să surprindă epoca în care a plasat acţiunea foarte veridic: noroi, borfaşi, miros de canale, zdrenţe, şobolani. Încă un roman despre prietenie în mijlocul unei vieţi infecte, presărat cu accente de mister, aventură şi paranormal. Un volum pe care trebuie să-l citeşti tocmai pentru faptul că aduce un suflu diferit la ceea ce este pe piaţă la ora actuală. Avem un ritm alert, dur, presărat şi cu câteva nuanţe de duioşie în ceea ce-l priveşte pe cel care dă numele cărţii, Tersias. O carte pe care o citeşti cu toate simţurile.
"Dintr-o singură mişcare, Delta One îşi părăsi partenerii şi ieşi în întunericul şi vântul turbat de afară. Cercetă orizontul luminat de razele lunii cu ajutorul unui binoclu cu infraroşu. Ca întotdeauna, se concentră asupra structurii. Se găsea la o mie de metri depărtare - un edificiu enorm, cu o arhitectură atipică, care se ridica drept peste terenul golaş. Trecuseră zece zile de când Delta One şi tovarăşii lui urmăreau edificiul - de când fusese terminată construcţia lui. Nu exista nici un dubiu că informaţiile care se aflau în interiorul acelei construcţii aveau să schimbe lumea. Pentru protejarea lui, se sacrificaseră deja vieţi umane."
Necinstea luptelor politice nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Dar când este vorba despre fotoliul prezidenţial american, trecem în cu totul altă ligă. Preşedintele în exerciţiu, Zack Herney, este angrenat într-o luptă acerbă cu senatorul Sedgewick Sexton, pentru voturile alegătorilor şi se pare că senatorul chiar preia conducerea. Dar o descoperire de ultimă oră a NASA îl repune pe Herney în joc. Rachel Sexton, fiica senatorului, şi omul de stiinţă Michael Tolland sunt printre cei ce trebuie să certifice această descoperire. Treburile se complică, iar totul duce spre un deznodământ furtunos şi neaşteptat.
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
"Destinul tău e altul. Împreună cu Kel alcătuieşti o pereche vrednică să domnească. Totuşi, va trebui să luptaţi din umbră fără să trageţi nici un folos de pe urma strădaniilor voastre şi fără să va pierdeţi niciodată curajul. În afară de Bebon, să n-aveţi alţi prieteni şi să nu vă bizuiţi decât pe voi înşivă. A sosit vremea nenorocirii şi a împotrivirii şi doar voi întruchipaţi speranţa".
Soarta întregului Egipt depinde de trei oameni obişnuiţi? Viitorul unui teritoriu fabulos în mâinile a trei prieteni? Pare destul de greu de crezut; şi totuşi aventurile minunate ale scribului Kel, actorului Bebon şi ale preotesei Nitis continuă în acelaşi decor fascinant al Egiptului Antic. Tumultul politic degenerează cu fiecare pagină citită, iar soarta celor trei nu pare să aibă un final fericit. Speranţa tuturor se îndreaptă către vechile ritualuri şi credinţe, uitate şi trădate acum. Va reveni Egiptul la gloria şi la faima pierdute? Va câştiga falsul progres? Rămâne să descoperiţi în reuşita continuare a seriei "Răzbunarea Zeilor".
"Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce? Dar, fără îndoială, erau amintirile unui muritor. Creatura îşi amintea că avusese un trup omenesc; iar amintirile lui îmi fuseseră lăsate mie, iar eu eram probabil singurul care ar fi putut să le analizeze. (...) În mintea mea s-a născut o idee. De fiecare dată, aminteşte-ţi mai mult. Fii diavolul, cunoaşte-l, şi în cele din urmă, vei afla adevărul despre el. Dacă nici adevărul nu te poate ajuta, atunci ce?"
"- Bună, numele meu este Harry, spuse bărbatul cu o voce răguşită. Reţeaua fină de vinişoare roşii de pe nasul său mare era dovada unei vieţi dominate de alcool. Sunt alcoolic, mai zise el.
- Bună, Harry!
- Sunt nou aici. E a şasea oară când vin la această adunare. Sau a şaptea. Şi nu am trecut încă de primul pas. Cu alte cuvinte, ştiu că sunt un alcoolic, însă cred că îmi pot controla acest viciu. Pesupun că este un soi de contradicţie faptul că mă aflu printre voi. Dar am venit aici în urma unei promisiuni făcute unui psiholog, un prieten care nu vrea decât să mă ajute. El îmi spunea că, dacă voi reuşi să trec peste discuţiile despre Dumnezeu şi spiritualitate din primele săptămâni, voi constata că programul funcţionează. Ei bine, nu ştiu dacă alcoolicii anonimi se pot ajuta pe ei înşişi, dar sunt dispus să încerc. De ce nu?!
"Atlantida a însemnat întotdeauna mult mai mult decât o simplă civilizaţie pierdută.(...) Pentru antici reprezenta fascinaţia celui căzut, măreţia condamnată de aroganţă şi hybris. Fiecare epocă a avut o fantezie proprie despre Alantida, revenind întotdeauna la o lume de o splendoare de neimaginat care a umbrit întreaga istorie. Pentru nazişti a fost locul de origine al Uberman-ului, patria natală a arienilor, lucru care a dus la o căutare dementă în jurul lumii după descendenţi puri din punct de vedere al rasei. Pentru alţii a fost Grădina Raiului, un paradis pierdut."
