"În jurul nostru există o putere, care trăieşte prin ea însăşi. La fel ca râurile, care ne hrănesc, dar care ne şi pot distruge. Indiferent dacă ne aduc belşug sau dacă ne înecăm în ele, apele râurilor rămân aceleaşi. Aşa este şi puterea. Când ea ne înalţă şi ne deschide ochii în faţa bunătăţii şi minunilor, înnobilându-ne şi făcându-ne dornici de fapte bune sau eroice o numim Dumnezeu. Dar când este folosită pentru a da naştere suferinţei, durerii şi depravării, o numim Satana. Puterea este şi în Dumnezeu şi în Satana. Doar noi, oamenii, prin felul în care o folosim, o facem să devină Dumnezeu ori Satana."
Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.
Am aşteptat cu înfrigurare continuarea acestei serii captivante. Personajele, atmosfera, totul "te leagă" în mod iremediabil. Este aproape o impietate să dezvălui ceva din acţiunea tumultoasă din această carte. Pot spune doar că vom fi surprinşi de anumite personaje, pe care le vom vedea diferit, şi mai pot spune şi că povestea se complică, iar finalul volumului nu ne va alina deloc curiozitatea, ci, mai degrabă, va prelungi dulcea agonie a aşteptării volumului următor. Surprinzător este şi faptul că această carte mută cumva accentul de pe supremaţia calităţilor fizice şi a capacităţilor de luptă, asupra calităţilor şi abilităţilor psihice, şi mai ales asupra voinţei folosită ca şi armă supremă.
Continuă aventurile de viitoare Mare Preoteasă ale lui Zoey, cât şi dilemele ei sentimentale. Se leagă prietenii, care în primele volume nu ar fi părut posibile, dar apar şi animozităţi ce te fac să empatizezi cu eroina noastră şi să subscrii la părerea ei despre viaţa proprie: "destul de amuzantă, destul de scârboasă şi al naibii de complicată." Cartea este scrisă în continuare în acelaşi mod, dar poate datorită faptului că m-am obişnuit deja, nu mă mai deranjează. Descrierea ritualurilor este la fel de jenantă ca şi în primele volume, dar curiozitatea de a vedea unde duce firul poveştii te face să treci cu brio peste aceste momente. Avem şi ceva scene picante (sincer chiar cred că era nevoie de ceva "condimentare"), dar ce pot să spun este că de-adevăratelea "m-a prins!". E clar că voi citi şi continuarea pentru că, sincer, nu-mi pot imagina cum se vor desfăşura de-acum evenimentele, şi asta chiar este un mare plus pentru carte.
Această a 5-a parte a seriei "Vampirii din Morganville" va fi, într-adevăr, guvernată de haos. Întreaga acţiune va fi acaparată de goană,disperare, supravieţuire, într-un orăşel transformat în câmp de bătălie între Amelie şi Bishop, la care se adaugă şi grupul oamenilor sătui să fie controlaţi. Pentru Claire loialitatea faţă de Amelie nu este ceva negociabil, dar, în acelaşi timp, nici soarta prietenilor ei nu va trece în plan secund. În continuare pe umerii puştoaicei noastre vor apăsa responsabilităţi mult prea mari, dar cărora le va face faţă cu brio. "Domnia Haosului" n-aş caracteriza-o drept preferata mea dintre părţile acestei serii. Este cu adevărat parcă şi mai dinamică decât volumele anterioare, dar acest accent pe dinamism creează lacune în alte locuri. Liniştea lipseşte aproape în întregime, şi acest lucru devine pe alocuri obositor.
"Întunericul nu este întotdeauna echivalent cu răul, la fel cum lumina nu aduce întotdeauna binele." Am avut dreptate să aştept al doilea volum din "Casa nopţii". Parcă limbajul adolescentin este un pic mai "periat" în această carte şi scenele de ritualuri penibile se vor restrânge la una singură, care nu reuşeşte să strice mai nimic din întreaga acţiune. Putem s-o punem pe seama maturizării personajelor, deşi ca şi timp nu a trecut mai mult de o lună de la povestea din primul volum, dar parcă s-a schimbat un pic registrul. Eroina noastră, Zoey, oscilează între trei atracţii "romantice": Heath, prietenul din viaţa anterioară, Erik, frumosul viitor vampir şi, cea mai interzisă dintre atracţii, Loren Blake, profesorul ei. Dacă relaţia cu Erik trece cumva pe planul al doilea de data aceasta, cea cu Heath va fi în prim plan şi ne va lăsa de câteva ori fără suflare.
"Acum, forţa mea este o povară, setea permanentă de sânge, un blestem, iar făgăduinţa nemuririi, o cumplită cruce de purtat. Vampirii sunt monştri, criminali. Nu trebuie să uit niciodată, în veci, adevărul acesta. Niciodată nu trebuie să-l las pe monstru să preia comanda. Chiar dacă voi purta pururi vinovăţia pentru ce i-am făcut fratelui meu - alegerea pe care am făcut-o în numele lui - tot va trebui să mă feresc veşnic de calea întunericului pe care e atât de îndârjit s-o urmeze. El se desfată în violenţa şi libertatea noii sale vieţi, în timp ce eu nu pot decât s-o regret."
Continuă povestea rivalităţii între cei doi fraţi "supraumani", rivalitate ce traversează secolele. Damon găseşte o nouă modalitate de a-l irita pe Stefan, fiind hotărât s-o aibe pe Elena pentru el. Pe de altă parte, ideea de a ţine un jurnal se dovedeşte o alegere extrem de proastă, mai ales când gânduriletale, pe care nu le poţi împărtăşi nici familiei, nici prietenilor, nici iubitului, ajung tocmai în mâna duşmanilor. Te face să te gândeşti de două ori înainte de a ţine un jurnal, nu? Elena este pusă în faţa unor alegeri extrem de dificile, iar atitudinea lui Damon, gen păianjen care încolţeşte o gâză, te ţine într-o continuă tensiune. Din păcate Stefan în acest volum este o apariţie cumva "slabă", în sensul că te întrebi ce-i cu afecţiunea asta de mamă a Elenei pentru el, dar pot spune că recuperează către final.
Deşi gândită să se oprească după 3 volume, această serie a Vampirilor din Morganville continuă cu volumul al 4-lea şi parcă devine din ce în ce mai captivantă. În sumbrul oraş Morganville, în care un oarecare echilibru domneşte între cele două feluri de locuitori, vii şi cei... mai puţin vii, apare o nouă ameninţare, sub forma lui Bishop şi a acoliţilor săi. În urma venirii acestuia se vor dezlănţui o serie de evenimente, care vor culmina cu confruntări sângeroase. Eroina Claire îşi continuă frământările de zi cu zi, frământări cu care ne-am familiarizat deja în cele 3 volume anterioare: şcoala, familia, Shane.
Aceasă parte a 6-a din seria "Vampirii din Morganville" ne-o va dezvălui pe Claire mai matură, mai responsabilă, angrenată în aventuri determinante atât pentru soarta celor dragi ei, cât şi pentru soarta întregului oraş. Conflictul dintre Amelie şi Bishop se adânceşte, astfel că fosta conducătoare a oraşului va fi nevoită să ducă o luptă din umbră pentru a-şi recâştiga poziţia. Dacă până acum ne-am obişnuit cu suspansul, parcă acest volum va fi şi mai tensionat, evenimentele se vor desfăşura rapid, fără pierderi inutile de vreme, astfel că cititorul va sta cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului.
Deja familiarizaţi cu stilul autoarei, vom savura încă o dată lumea creată de Rachel Caine, şi ne vom delecta cu dialogurile inconfundabile şi cu povestea lui Claire, Eve, Shane şi Michael, gaşca atipică de prieteni, pe care îi iubim şi care au evoluat în aceste şase volume şi ne-au ţinut interesul viu.