Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
Am aşteptat cu înfrigurare continuarea acestei serii captivante. Personajele, atmosfera, totul "te leagă" în mod iremediabil. Este aproape o impietate să dezvălui ceva din acţiunea tumultoasă din această carte. Pot spune doar că vom fi surprinşi de anumite personaje, pe care le vom vedea diferit, şi mai pot spune şi că povestea se complică, iar finalul volumului nu ne va alina deloc curiozitatea, ci, mai degrabă, va prelungi dulcea agonie a aşteptării volumului următor. Surprinzător este şi faptul că această carte mută cumva accentul de pe supremaţia calităţilor fizice şi a capacităţilor de luptă, asupra calităţilor şi abilităţilor psihice, şi mai ales asupra voinţei folosită ca şi armă supremă.
Şi iată-ne ajunşi la finalul seriei "Academia Vampirilor". Timp de 5 volume am trăit emoţiile, spaimele, iubirile, nefericirile dar şi împlinirile alături de eroii preferaţi, iar acest ultim volum a fost parcă un premiu pentru toţi fanii. Este şi mai reuşit decât anterioarele, iar faptul că seria se încheie pe "gustul nostru", nu poate decât să ne bucure. Şi mai dinamic, plin atât de dramatism cât şi de momente de sensibilitate, volumul "Sacrificiu Final" cumulează tot ce ne-a plăcut la anterioarele cărţi şi multiplică.Totul se precipită, parcă a nu lăsa nimic nerezolvat, şi, de la debut până în final, acţiunea nu "trenează" deloc, nici măcar un paragraf.
Această a 5-a parte a seriei "Vampirii din Morganville" va fi, într-adevăr, guvernată de haos. Întreaga acţiune va fi acaparată de goană,disperare, supravieţuire, într-un orăşel transformat în câmp de bătălie între Amelie şi Bishop, la care se adaugă şi grupul oamenilor sătui să fie controlaţi. Pentru Claire loialitatea faţă de Amelie nu este ceva negociabil, dar, în acelaşi timp, nici soarta prietenilor ei nu va trece în plan secund. În continuare pe umerii puştoaicei noastre vor apăsa responsabilităţi mult prea mari, dar cărora le va face faţă cu brio. "Domnia Haosului" n-aş caracteriza-o drept preferata mea dintre părţile acestei serii. Este cu adevărat parcă şi mai dinamică decât volumele anterioare, dar acest accent pe dinamism creează lacune în alte locuri. Liniştea lipseşte aproape în întregime, şi acest lucru devine pe alocuri obositor.
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar.
Dacă facem abstracţie de existenţa vampirilor (sau mai precis a vampirului) în carte şi a invocatului demon, acest volum reprezintă o excelentă intrigă poliţistă. Nici măcar crimele săvârşite nu par mai violente decât ceea ce ar putea face orice criminal în serie dement. Spre deosebire de alţi poliţişti sau foşti poliţişti, Vicki Nelson - detectiv particular -este surprinzător de "destupată la cap" în ceea ce priveşte întorsătura paranormală luată de cazul pe care încearcă să-l rezolve în paralel cu poliţia. Şi când te gândeşti că toată "tevatura" porneşte de la un puşti tocilar, supărat pe viaţă. Un scenariu absolut actual, dacă ţinem seama de presiunea exercitată asupra celor diferiţi, de şicanele şi de glumele la care sunt supuşi. Dacă ne-am gândi înainte, poate că am putea împiedica următorul caz în care un puşti nemulţumit cu o armă seceră o grămadă de colegi într-o instituţie de învăţământ.
"Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în faţa voinţei mele."
Continuă aventurile de viitoare Mare Preoteasă ale lui Zoey, cât şi dilemele ei sentimentale. Se leagă prietenii, care în primele volume nu ar fi părut posibile, dar apar şi animozităţi ce te fac să empatizezi cu eroina noastră şi să subscrii la părerea ei despre viaţa proprie: "destul de amuzantă, destul de scârboasă şi al naibii de complicată." Cartea este scrisă în continuare în acelaşi mod, dar poate datorită faptului că m-am obişnuit deja, nu mă mai deranjează. Descrierea ritualurilor este la fel de jenantă ca şi în primele volume, dar curiozitatea de a vedea unde duce firul poveştii te face să treci cu brio peste aceste momente. Avem şi ceva scene picante (sincer chiar cred că era nevoie de ceva "condimentare"), dar ce pot să spun este că de-adevăratelea "m-a prins!". E clar că voi citi şi continuarea pentru că, sincer, nu-mi pot imagina cum se vor desfăşura de-acum evenimentele, şi asta chiar este un mare plus pentru carte.
Mult mai dinamic şi mai plin de acţiune acest volum 2 din Academia Vampirilor devine aproape o experienţă senzorială pentru cititor. Decorurile ameţitoare şi luxul opulent, în care se desfăşoară mare parte din acţiune, te fascinează şi te prind, iar toate acestea, conjugate cu ritmul alert şi cu aventurile terifiante prin care trece eroina noastră, fac din această lectură un adevărat regal. Pe lângă toate acestea, mesajul care răzbate clar şi care te pune pe gânduri este că de multe ori ceea ce îţi doreşti să realizezi poate că te împlineşte, dar vine şi cu o grămadă de responsabilităţi şi în acelaşi timp cu sacrificii. Pentru că, în definitiv, este adevărat: câştigi ceva, pierzi ceva. Niciodată nu poţi avea totul. Această descoperire îţi lasă un gust amar, chiar şi în faţa succesului. Maturizarea este dură, iar pentru un gardian, încă şi mai dură.