Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
Ce putem spune? Seria "Casa nopţii" revine în forţă cu volumul 5. Şi chiar este o revenire. Deşi limbajul rămîne pe alocuri forţat de adolescentin, simţim o uşoară maturizare atât a stilului, cât şi a subiectului în sine. Cumva "salata" de legende din volumul anterior devine în sfârşit mai clară şi, în mod straniu, chiar le găseşti şi rostul. Grupul de prieteni cu care suntem familiarizaţi se măreşte şi reapar toate complicaţiile "romantice" ale eroinei Zoey. Te-ai aştepta de la o persoană atât de înzestrată cu tot felul de forţe să-şi poată cunoaşte mai bine sufletul şi să poată decide mai uşor în ceea ce priveşte sentimentele proprii. Cred totuşi că mare parte din farmecul cărţii constă tocmai în aceste dileme. O carte ce-ţi satisface pe deplin pofta de a citi ceva deconectant şi care te lasă cu adevărat încântat de faptul că aventurile se vor continua şi într-un volum viitor.
Această a 5-a parte a seriei "Vampirii din Morganville" va fi, într-adevăr, guvernată de haos. Întreaga acţiune va fi acaparată de goană,disperare, supravieţuire, într-un orăşel transformat în câmp de bătălie între Amelie şi Bishop, la care se adaugă şi grupul oamenilor sătui să fie controlaţi. Pentru Claire loialitatea faţă de Amelie nu este ceva negociabil, dar, în acelaşi timp, nici soarta prietenilor ei nu va trece în plan secund. În continuare pe umerii puştoaicei noastre vor apăsa responsabilităţi mult prea mari, dar cărora le va face faţă cu brio. "Domnia Haosului" n-aş caracteriza-o drept preferata mea dintre părţile acestei serii. Este cu adevărat parcă şi mai dinamică decât volumele anterioare, dar acest accent pe dinamism creează lacune în alte locuri. Liniştea lipseşte aproape în întregime, şi acest lucru devine pe alocuri obositor.
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
"E vorba de mai mult decât o simplă credinţă că binele există şi că ar trebui să lupte împotriva răului din lume. Este vorba despre personificarea Luminii şi a Întunericului la nivelul lor cel mai elementar, sub forma unor forţe atât de absorbite de ele însele, încât una nu poate exista fără cealaltă, deşi în mod constant încearcă să se distrugă reciproc."
Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.
Acest volum, potrivit pentru cei mai tineri dintre noi, dar nu numai, reprezintă o lectură destul de uşoară, o carte gen "intermezzo" pentru orice alte activităţi, o poveste interesantă, cu uşoare accente horror. Acţiunea se petrece pe plaiuri transilvănene, iar atmosfera întregii cărţi este sumbră şi apăsătoare, frigul şi iarna în sine devenind sinonime ale ameninţării Răului. Nu se vrea o carte moralizatoare, sau vreo culegere de pilde, ci pur şi simplu o alternativă interesantă de a-ţi petrece timpul. Totuşi mi-a atras atenţia aplecarea extraordinară a autorului asupra studiului legendelor populare autohtone şi mi s-a parut extrem de interesant să citeşti balada "Mioriţa" trecută prin filtrul occidental. Pentru că ne-am complăcut în a exporta legendele vampireşti ca pe o marcă înregistrată românească, nu ne mai miră că, în opinia străinilor, în continuare pe plaiuri mioritice "pândim cu colţii pe-afară".
Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.
Foarte interesantă şi inovativă noua abordare a mult "fumatului" mit vampiresc. Şi cel mai interesant lucru este că în această carte vânătorul devine vânat. Adică, pe bune: "Tot naşul îşi află naşul". Pătrundem într-o lume elitistă, o lume în care mii de dolari sunt risipiţi pe distracţii frivole, o lume în care dacă nu ai bani nu esti luat în seamă. O lume împărţită în" Noi" şi "Ei", unde "sângele albastru" nu este reprezentat numai prin apartenenţa la vampirism, ci şi prin apartenenţa la "nobilimea" creeată atât de o istorie de familie, cât şi de un "portofel gros". Deşi face parte din cei cu "sânge albastru", Shuyler nu se simte cu adevărat în largul ei printre toţi aceşti snobi, şi vom decoperi că această senzaţie a ei de "diferită" este cum nu se poate mai potrivită în context.
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."