"...vina şi secretele, ca oasele victimelor ucise, nu se odihnesc niciodată; dar te înveţi cu ele."
M-am apropiat de această carte cu prudenţă, dar şi cu o mare curiozitate, ca orice cititor fascinat de talentul lui Stephen King şi avizat că această scriere este diferită de celelalte. Am descoperit cu plăcere că talentul lui King nu are limite şi "Ochii dragonului" este o carte extraordinară din toate punctele de vedere. Citind-o ai senzaţia că priveşti o imagine care se schimbă în funcţie de unghiul din care este abordată, iar aceşti "ochii de dragon" vor reprezenta de fapt ferestrele către adevăr.
"Sunt expert în pictura lui Caravaggio, dar înainte de asta, sunt un admirator al artei sale. În al treilea rând, sunt poliţist. Poate că acest lucru nu este un titlu de glorie, dar nu prea am cu ce să mă laud. Sunt şi soţ. Şi cam atât. Accentul pe care îl acord detaliilor mă transformă într-un tip meticulos. Conştiincios. Serios. Unii ar spune obsedat. Eu aş spune că sunt pasionat. Cândva eram pasionat. Asta înseamnă că nu mai sunt cum eram odată. Chiar dacă sunt cel mai bun în meseria mea."
Dacă ar fi să comprimăm ideea cărţii într-o singură propoziţie am spune că reprezintă descrierea Răului în stare pură. Extraordinar de bine documentată, îmbinând atât adevărurile istorice cât şi legendele biblice, această carte îţi va prezenta o altă viziune asupra bătăliei între Bine şi Rău. Cred că cea mai grăitoare asociere între cele două elemente o vom găsi chiar în interiorul familiei "celui ales" de Rău, doctorul Paul Stauffer, psihiatru celebru. Fiind împotriva religiei cu toate forţele, este chiar surprinzător cum a reuşit să se căsătorească tocmai cu Marie, o catolică practicantă, predispusă euforiilor de natură divină. În această carte vorbim de o impresionantă desfăşurare de forţe de ambele părţi, o luptă în care oamenii obişnuiţi sunt doar "carne de tun". Ciudat este că toată această manifestare a evenimentelor are nevoie de un obiect catalizator reprezentat de unul din arginţii lui Iuda.
"Dacă încerci să ocoleşti soarta sau să amâni suferinţele, nu faci decât să te condamni la suferinţă îndoită în altă viaţă." Prin intermediul acestei cărţi cititorul va pătrunde într-un univers magic, stăpânit de legende, într-un timp îndepărtat, o lume scindată între două credinţe: creştinii, pe de-o parte, şi Vechiul Popor, ce crede în Marea Mamă şi consortul ei, Cel Încornorat, pe de altă parte. În aceast timp al frământărilor, vom cunoaşte necesitatea apariţiei unui conducător capabil să îmbine cele două credinţe, în slujba binelui şi a dreptăţii: "Lumile se vor îndepărta fără putinţă de apropiere, iar amintirea Avalonului nu va rămâne nici măcar în legende, pentru a mai oferi speranţă omenirii. Nu, ne trebuie un conducător care să câştige credinţa tuturor popoarelor din ambele Britanii - Britania preoţilor şi lumea ceţurilor, stăpânită din Avalon.
Încep recenzia cu un citat, care mi-a atras atenţia, despre devastatorul virus care infectează omenirea. Virusul acesta reprezintă "marele element nivelator". "Nivelator prin faptul că nu face nici o deosebire între oameni. Preşedintele este la fel de vulnerabil ca vagabondul care doarme pe unde apucă." Oare toate aceste să reprezinte o lecţie de umilinţă pentru noi toţi? Ajungând cu lectura la acest volum 3 am realizat un lucru. În toată această nebunie a războaielor cu arcuri şi săbii, pe de-o parte, şi viruşi scăpaţi de sub control, pe de alta, ce ne surprinde este...speranţa. Speranţa că un scriitor ratat poate deveni Thomas de Hunter, mare căpetenie şi războinic în lumea lui Elyon, iar în cealaltă lume cel de care atârnă soarta omenirii. Cum să nu te fascineze posibilitatea asta? Ca oricare dintre noi să fie născut pentru lucruri măreţe, şi la un moment dat să se producă declicul care să declanşeze aventura.
"Abia acum înţelegea că reuşise să dea o lovitură de maestru - în curând toată lumea va afla ce legătură puternică aveau ea şi Henry - şi, privind satisfăcută în jurul ei, văzu cum mezina familiei Holland se gârbovi dintr-odată, având pe chip o expresie de stupefacţie. Avea figura unui iepure înfometat, alungat din vizuină de o vulpe şireată. Penelope ştia că mica ei intrigă şi-a atins ţinta mult mai bine decât orice alt şiretlic pe care l-ar fi născocit Grayson."
Inrigi, răutate, răzbunare, arivism, învelite toate în ambalajul strălucitor al elitei new-yorkeze. Cu cât întâlnirile şi petrecerile simandicoase se înmulţesc, apar cu atât mai multe ocazii de a prezenta şi realitatea din spatele uşilor, realitate care n-are nimic de-a face cu strălucirea: căsătorii aranjate, frustrări şi ambiţii împodobite în cele mai somptuoase toalete. Pe lânga subiectul incitant şi personajele reuşite, autoarea va face şi o analiza a suparficialităţii unei astfel de lumi, o dezvăluire a adevăratei feţe, ascunsă de ceilalţi, dar de multe ori bănuită.
Pentru fanii declaraţi ai dragonilor, această carte va reprezenta un regal, iar ideea autoarei, de a rescrie istoria creionând o lume populată de aceste fiinţe de poveste, va surprinde în mod plăcut cititorul. Căpitanul de Marină Will Laurence va ajunge fără voia sa în Forţele Aeriene prin capturarea unui ou de dragon, care eclozând, va provoca această mare schimbare în viaţa şi în cariera eroului nostru.
Deşi la prima vedere o simplă carte poliţistă, "Ascultă şi mori!" va surprinde cititorul prin modul de redare a acţiunii, dar şi prin subiect. Discursul este fragmentat, iar "întregul" va fi împărţit în instantanee ce se succed cu repeziciune, alternând scenele din viaţa personală a poliţiştilor cu scene de investigaţie, dar şi cu câte o privire în "teatrul de acţiune" al celui urmărit. Nu se zăboveşte suficient asupra nici unui aspect şi impresia generală este că informaţia îi este "servită" cititorului şi depinde de el ce face cu ea. Modul de interacţiune al infractorului cu poliţia, prin scrisori ce cuprind citate din Shakespeare, anagrame, jocuri de cuvinte, ne face să credem că acest ucigaş este un "client" mai vechi al secţiei 87, ceea ce justifică determinarea obsesivă a tuturor de a-l prinde.
"- Teleportare.
Spus cu voce tare, cuvântul a răsunat în cameră încărcat cu o semnificaţie teribilă, nerecunoscut în accepţiunile normale ale realităţii, posibil doar în anumite situaţii: sub umbrela ficţiunii, a filmului şi a jocurilor pe calculator.
Dacă într-adevăr mă teleportam, cum de izbuteam? De ce eu? Ce anume mă ajuta? Oare puteau şi alţii?"
Ce este "Jumper"? - un roman SF proaspăt, cu tineri, pentru tineri, abordând o constantă a SF-ului dintotdeauna: teleportarea. Steven Gould va reuşi să redea cititorului folosirea acestul "dar" exact cu viziunea ludică, nonconformistă şi lejer iresponsabilă a unui adolescent, astfel încât întreaga poveste a lui Davy va fi cu atât mai autentică.
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?