"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
"Robin nu era sigur că acest obiectiv îl încânta. Egalizarea mijloacelor, fie; amestecarea civilizaţiilor într-una singură, fie; dispariţia naţiunilor, fie; metisajul raselor, fie; dar această umanitate tentaculară redusă la un singur individ reprodus automat într-un număr infinit de exemplare...
Totuşi, o idee era în măsură să-l liniştească: oricare ar fi fost eforturile pe care le-ar desfăşura în vederea aplicării acestei lecţii, nu exista niciun risc ca ea să fie pe deplin realizabilă pe durata vieţii sale."
"Nimic nu pare prea rău, prea dificil sau prea trist atunci când ai un pom de Crăciun în sufragerie, cu toate cadourile sub el şi cu sentimentul de anticipare. Pare un fel de a spune că întotdeauna există lumină şi speranţă în lume. Şi că întotdeauna există familia cu care poţi împărţi aceste lucruri."
Dacă pentru cei mai mulţi oameni Crăciunul reprezintă un prilej de sărbătoare şi voie bună, nu acelaşi lucru se poate spune despre locotenentul de poliţie Eve Dallas, care, pe lângă cazurile obişnuite, mai trebuie să se confrunte şi cu o vizită nedorită din trecutut ei, şi toate acestea în perioada în care nimeni nu mai stă cu gândul la muncă. În această carte vom vedea mai mult ca niciodată şi latura ei vulnerabilă, vom privi în sufletul ei şi vom înţelege îndârjirea poliţistei din prezent. Roarke va fi ca întotdeauna ancora ei, iar echipa cu care lucrează va demonstra că nu este formată numai din colegi, ci şi din prieteni adevăraţi.
Aşa cum bănuiam încă de la începutul cărţii, autoarea nu ne dezamăgeşte nici de această dată, oferindu-ne o intrigă captivantă, personaje fermecătoare, cu care deja suntem familiarizaţi, dialoguri spumoase, şi acţiune, punctată pe ici, pe colo, cu emoţie, totul într-un echilibru perfect.
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
"Concordia se trezi în zgomotul sacadat al picăturilor de ploaie care băteau în fereastră. Era un sunet liniştitor. Rămase nemişcată câteva clipe,savurând senzaţia. Pentru prima oară în ultimele săptămâni nu trăia o stare de nelinişte şi tensiune imediat după deşteptare; prima dimineaţă în care nu fusese nevoită să se gândească la planul de evadare.
E adevărat, lucrurile nu decurseseră în conformitate cu planul ei, dar fetele se aflau în siguranţă, departe de castelul Aldwick. Asta era tot ce conta în dimineaţa aceea. Curând va trebui să schiţeze un nou plan pentru viitor, dar aceasta putea să mai aştepte până după micul dejun."
Lasă-te fermecat de o încântătoare poveste din epoca victoriană. Concordia Glade,o simplă profesoară, reuşeşte, în scopul de a-şi apăra elevele, să intre în conflict cu Alexander Larkin, un parvenit fără scrupule, care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a-şi urmări interesele. Cu ajutorul detectivului particular Ambrose Wells, Concordia va reuşi să iasă cu bine din întâmplările ce vor face deliciul cititorului.
"... cinstiţi-l pe Domnul ca autor al întregului bine; cinstiţi Virtutea, ca fiind destinată să păstreze binele pe care Domnul l-a creat. Dumnezeu ne-a dat minte tocmai pentru a ne deosebi de dobitoace, pentru a putea distinge răul de bine, adevărul de minciună. Cultivaţi-vă raţiunea, ca fiind modalitatea cea mai sigură de a fi pe placul divinităţii şi de a fi utili semenilor voştri. Cultivaţi ştiinţele, ca fiind cele mai sigure mijloace pentru a face raţiunea profitabilă, pentru a restabili dragostea pentru umanitate şi pentru a vă mântui de ravagiile pe care le fac minciunile şi greşelile."
Ritualuri, cronologie, împărţirea pe regiuni, toate aceste aspecte le vei găsi în cartea ce-ţi va satisface curiozitatea cu privire la francmasonerie. Chiar dacă, fără îndoială, din paginile carţii răzbate simpatia autorului faţă de această mişcare, informaţiile sunt în măsură să ne lumineze în ce priveşte aspecte necunoscute ce ţin de "bucătăria" internă a francmasonerie. Simbolurile masonice îşi vor găsi asemănări în tradiţia egipteană, evreiască şi creştină, iar secretele, semnele de recunoaştere, parolele şi doctrinele sunt de asemenea izvorâte din religiile străvechi.
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"Dacă drepatatea nu triumfă şi dragostea nu se reîntregeşte nici măcar în ficţiune, care mai este sensul? Viaţa adevărată este rea mult prea des."
Orice om poate purta adânc îngropată în sine o parte întunecată. Numai că majoritatea oamenilor reuşesc să-şi controleze acest "eu" negativ. Nu toţi însă...
"Prin labirintul raţiunii" este un thriller mai subtil, cu accente "romance", un thriller axat cumva pe latura psihologică, o fină analiză a fragilităţii minţii umane. Farmecul cărţii constă, de departe, în personajele create de autoare, extrem de atent concepute şi perfect aşezate în decor, dar şi în dialogurile mustind de umor, autoironie şi sarcasm ce ajută cititorul să pătrundă uşor în miezul evenimentelor. Este o carte reuşită ce se citeşte cu mare plăcere, un intermezzo de excepţie pentru a evada în ficţiune, o poveste despre oameni slabi sau puternici, despre dragoste, despre încredere şi despre cum îţi poţi schimba viaţa şi recăpăta echilibrul: "Vreau să fiu din nou o fiinţă normală, să nu-mi fie frică. Vreau să fiu din nou cea care eram acum doi ani, dar care n-am să mai pot fi vreodată. Aşa că încerc să-mi dau seama cine am să fiu tot restul vieţii mele."
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.