|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Anna înţelegea prea bine de ce noul concept despre evoluţie părea incredibil. Secole întregi, aproape toată lumea crezuse că Dumnezeu însuşi crease fiecare animal şi fiecare plantă, că şoarecele şi pisica, fagul şi arţarul erau la fel de înrudiţi precum deşertul şi înaltul cerului sau soarele şi roua din iarbă. Totul era lucrarea Domnului, drept care nici o vietate nu putea evolua spre altă vietate, animalele şi plantele nu puteau dispărea decât cu voia Lui.(...) Teoria evoluţiei respingea total doctrina potrivit căreia Pământul şi toate organismele lui au fost create de o singură divinitate - o uriaşă provocare: cum să accepte oamenii, pe nepusă masă, că evoluţia se desfăşoară singură, fără intervenţia Domnului, pur şi simplu?"
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
"Noi, rătăcitorii, mereu în căutarea drumului cel mai singuratic, nu începem niciodată o zi acolo unde s-a terminat cea dinainte; şi niciodată răsăritul nu ne găseşte unde ne-a lăsat apusul soarelui.
Chiar când pământul doarme noi călătorim,
Fiindcă suntem seminţele unei plante îndârjite şi stă în maturitatea şi bogăţia inimii noastre să fim daţi şi răspândiţi în vânt."
"Perspectiva promiţătoare a unui viitor aşa cum şi-l imaginase ea, fără nici un temei real, în lunga şi însingurata noapte de acum şase luni se dovedise mult mai greu de transpus în fapte decât crezuse ea atunci. Banii reprezentau cea mai stringentă problemă. Avea absolută nevoie de acest angajament.
Era posibil ca St. Merryn să fie nebun, însă nu părea nici depravat, nici beţiv, aşa cum se prezentase situaţia în cele două cazuri din acea după-amiază.
De fapt, îşi spuse ea, bărbatul aducea din ce în ce mai mult cu un om de afaceri priceput în arta negocierii. Admira această calitate la un domn."
Pentru a putea investiga în linişte uciderea unchiului său, contele de St. Merryn, un burlac râvnit în cercurile înaltei societăţi, se vede nevoit să-şi angajeze o "logodnică". Astfel Elenora Lodge acceptă neobişnuita propunere şi cum ea însăşi încearcă să-şi croiască o viaţă independentă, devine, în ochii lumii, logodnica acestuia. Întâmplările prin care trec îi apropie din ce în ce mai mult, astfel încât întreaga înşelăciune tinde să devină realitate.
"Ţi-am dat înţelepciune ţie şi copiilor tăi
Ca ei să o dea copiilor lor neam după neam
Acestă înţelepciune care este peste cugetarea lor.
Cei care o vor înţelege nu vor dormi,
Ci vor asculta cu urechea lor pentru a învăţa această înţelepciune,
Şi va fi pe placul celor care o vor găsi mai gustoasă decât mâncarea cea bună."
"...trebuie să remarcăm că vechii filosofi erau puternic pătrunşi de concepţia uniunii ideilor numerice cu Natura - în accepţiunea ei comună, precum şi cu naturile, esenţele sau substraturile lucrurilor.
Pentru ei, natura binelui era definită, cea a răului era nedefinită; şi cu cât era mai nedefinită natura răului, cu atăt mai rău era. Numai Bunătatea poate defini sau limita nedefinitul. În sufletul omenesc există un anumit vestigiu de bunătate divină; aceasta limitează şi moderează caracterul nedefinit şi inegalitatea dorinţelor sale."
Fascinaţia ocultismului şi obsesia teoriilor conspiraţiei devine o preocupare evidentă a societăţii în care trăim. Iată că această carte, "Numerele şi puterea lor ocultă", va supune atenţiei cititorului o impresionantă simbolistică numerologică. Surprinzător, nu ne va dezvălui mistere ascunse şi de nepătruns, ci, mai degrabă, va înlătura "vălul" aşternut peste privirea celui interesat, pentru ca acesta să descopere singur, în lumea înconjurătoare, aceste simboluri.
-L.J._Smith.png "Reuniunea (seria Jurnalele Vampirilor 4) - Recenzii carti bune")
Volumul 4 din această serie continuă povestea micului orăşel, peste care parcă se abat toate nenorocirile. Dacă până acum Elena era în centrul acţiunii, "reflectoarele" se vor muta pe Bonnie, prietena medium a acesteia, secondată de cei cu care deja ne-am familiarizat în volumele trecute. Luându-i locul Elenei, Bonnie parcă începe aceeaşi "pendulare" între Stefan, Damon şi Matt. Forţe mult mai întunecate vor pune la grea încercare grupul de prieteni şi, deşi se îndoiesc că ar putea avea câştig de cauză, se aruncă cu toţii în vâltoarea evenimentelor, tocmai parcă pentru a da un rost sacrificiului Elenei. Stilul autoarei nu se schimbă prea mult faţă de celelalte volume, dar, ca şi minus, subiectul suferă anumite modificări ce te duc cu gândul mai degrabă la un serial tv decât la un roman. Oricum acest volum 4 îl percep mai mult ca pe o trecere spre ceea ce va urma, de unde poate i se trage şi aerul de "forţat".
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
"Destul e destul. Nu-şi putea permite sentimente inutile sau vise romantice. Era singurul sprijin al familiei sale. Viitorul lor depindea de abilitatea ei de a-şi construi o carieră ca fotograf în Londra. Nu-şi putea permite să se lase distrasă de la planurile îndrăzneţe pe care le făcuse împreună cu ceilalţi, succesul presupunea multă muncă, isteţime şi atenţie la detalii."
Acţiune romanului, plasată la sfârşit de secol 19, pare cum nu se poate mai inspirat aleasă. Într-un timp în care femeile nu puteau spera decât într-o căsătorie bună pentru a se realiza, Venetia Milton demonstrează că, prin talentul ei ca fotograf, poate să îşi întreţină familia. Un contract din partea Societăţii Arcanului, societate plină de excentrici secretoşi şi singuratici, obsedaţi de mistere şi ciudăţenii, o va arunca pe Venetia în braţele lui Gabriel Jones, membru al societăţii, dar şi în mijlocul unui mister de secole, ce se dovedeşte extrem de râvnit de persoane periculoase.
Conversaţii şi situaţii pline de umor vor încânta cititorul, iar aventura tumultuoasă va reprezenta de asemenea o "trataţie" deosebită. Vei găsi în "Lovitură de teatru" tot ce-ţi doreşti de la o lectură plăcută, o carte ce te va purta în altă epocă şi te va surprinde cu fiecare pagină parcursă.
