|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
Wow! Cam asta a fost reacţia mea când am terminat de citit. Ce atâta demoni, îngeri, nefilimi, sucubi şi incubi? E despre o tipă super, cu o viaţă ceva mai complicată decât a altora; şi ceva mai lungă. Ce importanţă ar avea că este sucub, adică un fel de demon care te ispiteşte sexual pentru a te secătui de energie, când de fapt toate trăirile ei sunt prin excelenţă umane? Cam asta e şi povestea: un demon care se comportă uman. Ideea în sine e halucinantă, dar chiar creativă. Nu poţi să nu-i acorzi credit cărţii tocmai pentru originalitate. Oscilaţia eroinei între două tentaţii umane, te ţine parcă mai în suspans decât faptul că cineva încearcă să elimine "nemuritorii" din peisaj. Toate acestea conjugate cu ceva scene "picante"(e vorba despre un sucub doar) şi răsturnări de situaţie fac din această carte o experienţă mai mult decât interesantă.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
Încep recenzia cu un citat, care mi-a atras atenţia, despre devastatorul virus care infectează omenirea. Virusul acesta reprezintă "marele element nivelator". "Nivelator prin faptul că nu face nici o deosebire între oameni. Preşedintele este la fel de vulnerabil ca vagabondul care doarme pe unde apucă." Oare toate aceste să reprezinte o lecţie de umilinţă pentru noi toţi? Ajungând cu lectura la acest volum 3 am realizat un lucru. În toată această nebunie a războaielor cu arcuri şi săbii, pe de-o parte, şi viruşi scăpaţi de sub control, pe de alta, ce ne surprinde este...speranţa. Speranţa că un scriitor ratat poate deveni Thomas de Hunter, mare căpetenie şi războinic în lumea lui Elyon, iar în cealaltă lume cel de care atârnă soarta omenirii. Cum să nu te fascineze posibilitatea asta? Ca oricare dintre noi să fie născut pentru lucruri măreţe, şi la un moment dat să se producă declicul care să declanşeze aventura.
"Şi eu consider lumea fermecătoare, deşi de abia ştiu cine sunt şi în mod sigur nu ştiu de ce mă aflu aici. Poate doar ca să mă minunez şi să privesc oamenii, să văd că viaţa îşi este propria consolare deşi cred că eşti în stare să vezi lucrul acesta doar dacă socoţi că această lume este cea mai rea dintre toate lumile posibile, deznădăjduită, tristă şi hărăzită declinului, dar tocmai de aceea atât de uimitoare stârnind tandreţe şi fermecătoare, peste măsură de fermecătoare."
Un tânăr la început de drum, Philip, porneşte într-o călătorie menită să-l ajute să găsească certitudini, răspunsuri la marile întrebări ce-l frământă, sau, pur şi simplu să găsească pe cineva. În călătoria sa iniţiatică de autodescoperire, în primul rând, şi de descoperire a lumii, în cele din urmă, va oscila între realitate şi "realitatea de dincolo de realitatea vizibilă", acestea două confundându-se de cele mai multe ori.
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?
"...vina şi secretele, ca oasele victimelor ucise, nu se odihnesc niciodată; dar te înveţi cu ele."
M-am apropiat de această carte cu prudenţă, dar şi cu o mare curiozitate, ca orice cititor fascinat de talentul lui Stephen King şi avizat că această scriere este diferită de celelalte. Am descoperit cu plăcere că talentul lui King nu are limite şi "Ochii dragonului" este o carte extraordinară din toate punctele de vedere. Citind-o ai senzaţia că priveşti o imagine care se schimbă în funcţie de unghiul din care este abordată, iar aceşti "ochii de dragon" vor reprezenta de fapt ferestrele către adevăr.
"...retrocedarea Hong-Kongului actualului regim chinez ar putea fi unul dintre cele mai cumplite dezastre cu care s-a confruntat vreodată ţara dumneavoastră.(...) Uită-te la şuvoiul de talente care părăsesc deja ţara! În ultimii câţiva ani, înainte de nouăzeci şi şapte, toată lumea îşi va da seama că viaţa sub dominaţia Chinei va fi cenuşie, apăsătoare, neplăcută şi poate chiar mult mai rea decât atât. Asupra ţării dumneavoastră se vor face presiuni ca să primească tot mai mulţi refugiaţi. Este posibil ca economia de aici să se părbuşească, legea şi ordinea să nu mai funcţioneze... chiar înainte de venirea chinezilor. Ţara dumneavoastră va fi umilită."
Plasarea acţiunii reuşitei cărţi de spionaj "Anul scorpionului" în preajma tratativelor de retrocedare a Hong-Kongului regimului chinez, pare cum nu se poate mai potrivită. Interese contradictorii se vor ciocni violent, pe fondul multiplelor frământări interne, iar valul de crime, răpiri, interogări "fără menajamente", va ţine cititorul într-o continuă tensiune. Întreaga acţiune va fi străbătută de goana prinderii spionului numit "Scorpionul", care, până în ultima clipă, îşi va ţine identitatea ascunsă.
Pentru cei care definesc răsfăţul prin a se deconecta citind o carte bună, cea de faţă reprezintă una din alegerile fireşti. Dinamismul este şi va rămâne până la final cuvântul care guvernează întreaga acţiune, iar planurile se îmbină perfect sfârşind în a creea o experienţă unică.
"Puterea voinţei este excelentă pentru supravieţuire, dar ca să învăţăm să trăim şi să primim abundenţa reală a universului avem nevoie de unelte interioare mai avansate, ca de pildă autocunoaşterea, curajul, abandonul de sine şi încrederea. (...) Voinţa ne ajută o bună parte din drum. Dar dincolo de punctul în care calea pe care o putem "construi" noi înşine se sfârşeşte, începe o cale pe care trebuie să mergem pur şi simplu. O cale necunoscută, fără asigurări şi fără garanţii."
Pornind de la propria experienţă nefericită de viaţă, care a transformat-o în invalidă, autoarea va încerca să explice că existenţa nu reprezintă o lungă înşiruire de coincidenţe, o consecinţă a voinţei unui "deus ex machina", sau un flux asupra căruia nu poţi interveni. În plus, chiar şi experienţele aparent negative au importanţa lor covârşitoare asupra destinului individual. Prin exemplul personal, Annemarie Postma se vrea un ghid pentru cei ce vor să-şi impună inima asupra egoului, transformând această carte într-o lecţie de viaţă, într-un îndreptar spre îmbunătăţirea personală.
