Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Dan Brown

Conspiratia


Autor carte: 
Dan Brown
Editura: 
Rao
Anul: 
2011
Conspiratia de Dan Brown  -Carti bune de citit

 "Dintr-o singură mişcare, Delta One îşi părăsi partenerii şi ieşi în întunericul şi vântul turbat de afară. Cercetă orizontul luminat de razele lunii cu ajutorul unui binoclu cu infraroşu. Ca întotdeauna, se concentră asupra structurii. Se găsea la o mie de metri depărtare - un edificiu enorm, cu o arhitectură atipică, care se ridica drept peste terenul golaş. Trecuseră zece zile de când Delta One şi tovarăşii lui urmăreau edificiul - de când fusese terminată construcţia lui. Nu exista nici un dubiu că informaţiile care se aflau în interiorul acelei construcţii aveau să schimbe lumea. Pentru protejarea lui, se sacrificaseră deja vieţi umane."
    Necinstea luptelor politice nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Dar când este vorba despre fotoliul prezidenţial american, trecem în cu totul altă ligă. Preşedintele în exerciţiu, Zack Herney, este angrenat într-o luptă acerbă cu senatorul Sedgewick Sexton, pentru voturile alegătorilor şi se pare că senatorul chiar preia conducerea. Dar o descoperire de ultimă oră a NASA îl repune pe Herney în joc. Rachel Sexton, fiica senatorului, şi omul de stiinţă Michael Tolland sunt printre cei ce trebuie să certifice această descoperire. Treburile se complică, iar totul duce spre un deznodământ furtunos şi neaşteptat.

Codul lui Da Vinci


Autor carte: 
Dan Brown
Editura: 
Rao
Anul: 
2011
Traducator: 
Adriana Badescu
Codul lui Da Vinci de Dan Brown  -Carti bune de citit

  "Sophie, orice religie din lume are la bază "adevăruri" fabricate. Aceasta e însăşi definiţia credinţei - acceptarea unor lucruri pe care nu le putem dovedi, dar despre care ne imaginăm că sunt adevărate. Fiecare religie îl descrie pe Dumnezeu prin intermediul metaforelor, al alegoriilor şi al hiperbolelor, de la anticii egipteni până la dascălii şcolilor teologice de astăzi. Metafora  e o modalitate de a ajuta mintea umană să înţeleagă neînţelesul. Problemele apar atunci când începem să credem efectiv în propriile noastre metafore."

Simbolul pierdut


Autor carte: 
Dan Brown
Editura: 
Rao
Anul: 
2013
Traducator: 
Adriana Badescu
Simbolul pierdut de Dan Brown  -Carti bune de citit

"Katherine, ne-am născut într-o epocă minunată. Schimbarea este iminentă. Fiinţa umană se află în pragul unei noi ere, când îşi va întoarce iar privirile spre natură şi spre ceea ce a fost... spre ideile din cărţi precum "Zoharul" şi alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative îşi au propria forţă gravitaţională şi, în cele din urmă, atrag oamenii spre ele. Va veni o zi în care ştiinţa modernă va începe să studieze cu atenţie înţelepciunea anticilor.Aceea va fi ziua în care omenirea va începe să afle răspunsurile la marile întrebări ale vieţii, încă neelucidate."

Inferno


Autor carte: 
Dan Brown
Editura: 
Rao
Anul: 
2013
Traducator: 
Adriana Badescu
Inferno de Dan Brown  -Carti bune de citit

  "Ne aflăm într-un nou Ev Întunecat.
    Cu secole în urmă, Europa se zbătea în tenebrele propriei nenorociri - populaţia înfrigurată, înfometată, cufundată în păcat şi deznădejde. Omenirea era ca o pădure mult prea deasă, sufocată de uscături, aşteptând trăsnetul trimis de Dumnezeu - scânteia care să aprindă în fine focul ce va să pustiască pământul şi să cureţe uscăturile, astfel ca lumina să poată ajunge din nou la rădăcinile sănătoase.
    Trierea este ordinea firească dictată de divinitate.
    Întrebaţi-vă ce a venit după Moartea Neagră.
    Cu toţii ştim răspunsul.
    Renaşterea.
    Aşa a fost dintotdeauna. Moartea e urmată de naştere.
    Pentru a ajunge în paradis, omul trebuie să treacă prin infern."

Ingeri si demoni


Autor carte: 
Dan Brown
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Adriana Badescu
Ingeri si demoni de Dan Brown  -Carti bune de citit

   " - Crezi în Dumnezeu, domnule Langdon? (...)
     - Vreau să cred, se surprinse răspunzând. (...)
     - Şi atunci, de ce n-o faci?
     - Păi, nu-i chiar atât de uşor, surâse el. Credinţa impune veritabile salturi în gol ale convingerilor - acceptarea mintală a miracolelor, a Imaculatei Concepţii, intervenţiile divine... Şi apoi, mai sunt şi codurile de conduită. Biblia, Coranul, Scrierile budiste... toate implică cerinţe similare - şi pedepse identice. Toate susţin că dacă nu trăieşti conform unui cod anume de comportament, te paşte iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care să acţioneze astfel."

    Bătălia eternă între Ştiinţă şi Biserică nu mai este demult un secret. Într-o lume în continuă dezvoltare, sintagma "Crede şi nu cerceta", nu-şi mai are locul, iar poziţiile rigide ale dogmelor au trebuit încet, încet adaptate pentru a fi potivite în contextul actual. Iată însă că "Îngeri şi demoni" va prezenta aceste divergenţe de opinie într-o manieră tumultuoasă, lăsând cititorul să aleagă de parte cui se situează, lucru care se dovedeşte teribil de greu, datorită schimbărilor bruşte de situaţie, ce te lasă pur şi simplu fără suflare.

Fortareata digitala


Autor carte: 
Dan Brown
Editura: 
Rao
Anul: 
2011
Fortareata digitala de Dan Brown  -Carti bune de citit

 În acea clipă Susan îşi dădu seama de ce îl respecta atât de mult pe Trevor Strathmore. De zece ani el îi deschisese drumul şi îi fusese alături, la bine şi la rău. Cu mână fermă. Fără a ezita. Devotamentul lui o uimea - ataşamentul de nezdruncinat faţă de principiile, ţara şi idealurile lui. Orice s-ar fi întâmplat, comandantul Trevor Strathmore reprezenta o lumină călăuzitoare într-un univers al deciziilor imposibile."
    Pentru agenţia NSA, al cărei moto era: "Totul este posibil. Imposibilul ia doar mai mult timp.", lovitura pregătită de Ensei Tankado, un fost angajat, pare mai mult decât imposibilă. Acesta finalizează o formulă matematică ce poate genera coduri impenetrabile, lucru ce ar pune capăt definitiv serviciilor secrete americane: Fortăreaţa digitală.
    Susan Fletcher şi logodnicul ei vor fi pionii principali în efortul agenţiei de a ieşi din impas, acţiune ce va genera evenimente "mustind" de adrenalină, ritmul lecturii transformându-se într-un adevărat "montagne russe". Dan Brown reuşeşte să creeze o intrigă stufoasă, dar lejer de urmărit, antrenând personaje puternice într-o scriere dinamică şi "cu substanţă", astfel că cititorul va "goni" pagina după pagină, în dorinţa de a-şi satisface curiozitatea şi de a vedea cum se soluţionează tensionata criză.

Syndicate content