"Prin însăşi natura lor, copiii sunt meniţi să se joace şi să exploreze lumea cu propriile lor forţe, în mod independent de adulţi. Ei au nevoie de libertate pentru a se dezvolta; când sunt lipsiţi de libertate, ei suferă. Imboldul de a se juca fără să fie îngrădiţi este un imbold fundamental, biologic.(...)
Ceea ce facem este să împingem tot mai departe limitele adaptabilităţii copiilor. I-am împins deja pe copii într-un mediu nefiresc, în care aşteptăm de la ei să îşi petreacă perioade din ce în ce mai mari ale zilei sub îndrumarea adulţilor, să stea la masa lor de lucru, să asculte şi să citească despre lucruri care nu îi interesează şi să răspundă la întrebări cu răspunsuri care nu sunt ale lor şi să pună întrebări care nu sunt adevăratele lor întrebări. Nu facem decât să le lăsăm tot mai puţin timp şi libertate să se joace, să exploreze lumea şi să îşi urmeze propriile lor interese."
Ca om de cultură, ca părinte, ca individ ce şi-a petrecut ani buni în sistemul de învăţământ, vei citi această carte ca pe un duş rece, dar unul binevenit. Pentru că este nevoie ca cineva să explice nefericirea tot mai accentuată a copiilor prinşi în sistemul de educaţie obligatorie, dar şi faptul că devenim, pe zi ce trece, o societate mâncată de depresie şi nemulţumire.
La nivel global, cu mici excepţii, le-am luat copiilor noştri "uneltele" prin care puteau accede la propriul drum şi le-am impus "alinierea" standard, care, în opinia generală, "trebuie să funcţioneze". Şi totuşi este demonstrat că nu merge, dar acest lucru nu pare să oprească "reformele educaţionale", elaborarea de noi programe şcolare, din ce în ce mai împovărătoare atât pentru copii cât şi pentru părinţi, totul devenind un adevărat centru de reeducare şi de înfrângere a personalităţilor în dezvoltare. De joc nici nu mai poate fi vorba. Până şi celebrul "bătut de minge pe maidan" s-a transformat în competiţii unde, de cele mai multe ori, se ciocnesc ambiţiile adulţilor frustraţi şi nedezvoltaţi emoţional, decât dorinţele de afirmare ale copiilor.
Dacă la finalul lecturii, o mică parte dintre noi s-ar opri şi ar reflecta la cele citite, ar vedea cum se conturează amara întrebare retorică: "Ce-am făcut cu copii noştri?". Poate, încet, vom reuşi, în loc să ne constrângem copii şi să-i obligăm să se supună voinţei noastre, dictate de un învământ deficitar, practicat de oameni fără motivaţie, să le oferim condiţiile ambientale şi încrederea noastră, necesare ca instinctele ce se nasc odată cu noi să funcţioneze aşa cum evoluţia umană a demonstrat că este posibil.
Post new comment