Volumul 4 din această serie continuă povestea micului orăşel, peste care parcă se abat toate nenorocirile. Dacă până acum Elena era în centrul acţiunii, "reflectoarele" se vor muta pe Bonnie, prietena medium a acesteia, secondată de cei cu care deja ne-am familiarizat în volumele trecute. Luându-i locul Elenei, Bonnie parcă începe aceeaşi "pendulare" între Stefan, Damon şi Matt. Forţe mult mai întunecate vor pune la grea încercare grupul de prieteni şi, deşi se îndoiesc că ar putea avea câştig de cauză, se aruncă cu toţii în vâltoarea evenimentelor, tocmai parcă pentru a da un rost sacrificiului Elenei. Stilul autoarei nu se schimbă prea mult faţă de celelalte volume, dar, ca şi minus, subiectul suferă anumite modificări ce te duc cu gândul mai degrabă la un serial tv decât la un roman. Oricum acest volum 4 îl percep mai mult ca pe o trecere spre ceea ce va urma, de unde poate i se trage şi aerul de "forţat".
"Mi se terminase programul în slujba sărbătorilor.
Desigur, pe când traversam din nou mallul, nu puteam să nu remarc că, în schimb, programul de la principala mea muncă, cea de sucub aflat în ilustra slujbă a iadului, nu mi se termina niciodată. Secolele de pângărire şi ispitire a sufletelor îmi formaseră un al şaselea simţ, acela de a-i detecta pe cei mai vulnerabili la farmecele mele. Deşi sărbătorile erau aparent o perioadă a veseliei, în acelaşi timp aveau tendinţa de a scoate tot ce era mai rău din oameni."
În aparenţă, simpaticului sucub Georgina Kincaid i se acordă o şansă la fericire. În sfârşit îşi trăieşte povestea alături de scriitorul Seth şi este înconjurată de gaşca ei de prieteni neconvenţionali. Însă, în realitate, se pare că iadul are alte planuri pentru ea, aşa că liniştea Georginei se tulbură iarăşi şi fericirea îi este spulberată.
Această a şasea parte din " Jurnalele Vampirilor " reuşeşte să aducă un plus de savoare întregii serii, iar povestea salvării lui Stefan este extrem de bine închegată. Prima parte a acţiunii este orientată mai mult către interior, redând frământările sufleteşti atât ale Elenei cât şi ale lui Damon. Atracţia dintre ei se adânceşte, iar acest lucru sporeşte tensiunile, pentru că nici unul din cei doi nu uită că de fapt misiunea de salvarea a lui Stefan i-a adus împreună.
"Moartea nu vine chiar pentru toţi dintre noi, şi nici trecerea timpului nu ne şterge treptat amintirea, şi nu ne preface trupul în ţărână. (...)Eu am învins moartea. Eu nu mai sunt un efemer vizitator al lumii. Sunt stăpânul ei şi am o întreagă eternitate la dispoziţie ca s-o fac să se aplece în faţa voinţei mele."
Dacă reuşeşti să treci peste începutul cărţii, care este redactat într-un limbaj ostentativ de puştoaice, iritant de-a dreptul, pe parcurs firul narativ reuşeşte să te prindă. Scrisă la persoana întâi, cartea are şi câteva pasaje penibile, cum ar fi apropourile la vedete şi mai ales la presupusa lor apartenenţă la cei "neumani", iar ritualurile redate cu foarte mare emfază sunt deosebit de ridicole. Împărţirea tranşantă gen: noi "aleşii" versus restul "proştii", precum şi inversarea societăţii lor la matriarhat, te sâcâie chiar dacă ai fi feministă convinsă. E prea ţipător! Lectura este totuşi salvată pentru că personajul principal, Zoey, este foarte bine conturat. O placi din primele pagini şi citeşti cartea numai ca să vezi prin ce aventuri mai trece. Dacă în tot acest efort mai apare şi un grup de prietene simpatice, plus un tip bine, "te-ai aranjat".
Deşi cititorul poate pleca de la premisa că seria "Jurnalele Vampirilor" era deja suficient de "stufoasă" şi fără apariţia "altor amănunte", acest volum îl va surprinde prin prospeţimea poveştii şi prin acţiunea captivantă. Dacă până acum ne formaserăm o părere despre personajele seriei, iată că "Jurnalele lui Stefan" vor arunca o cu totul altă lumină asupra personalităţii fermecătorilor fraţi Salvatore, Damon şi Stefan, astfel încât această nouă viziune te va determina la citirea "pe nerăsuflate" a volumului. Plasarea acţiunii în timpul Războiului Civil (american evident) te face să te simţi ca şi cum ai fi făcut un salt în timp, iar savoarea Sudului american din acea epocă te duce cu gândul la celebra "Pe aripile vântului", cu "învolburarea" bărbaţilor şi cu frumoasele rochii cu crinolină etalate în sălile de bal, totul cu Războiul în fundal şi cu o altă ameninţare în prim plan.
Foarte interesantă şi inovativă noua abordare a mult "fumatului" mit vampiresc. Şi cel mai interesant lucru este că în această carte vânătorul devine vânat. Adică, pe bune: "Tot naşul îşi află naşul". Pătrundem într-o lume elitistă, o lume în care mii de dolari sunt risipiţi pe distracţii frivole, o lume în care dacă nu ai bani nu esti luat în seamă. O lume împărţită în" Noi" şi "Ei", unde "sângele albastru" nu este reprezentat numai prin apartenenţa la vampirism, ci şi prin apartenenţa la "nobilimea" creeată atât de o istorie de familie, cât şi de un "portofel gros". Deşi face parte din cei cu "sânge albastru", Shuyler nu se simte cu adevărat în largul ei printre toţi aceşti snobi, şi vom decoperi că această senzaţie a ei de "diferită" este cum nu se poate mai potrivită în context.
Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.