|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
-P.C.Cast_Kristin_Cast.png "Semnul (seria Casa noptii 1) - Recenzii carti bune")
"Văzusem atâtea familii, atâţia oameni buni care îi pierduseră pe cei dragi pe străzile acestea nemiloase. Ştiam că asta nu se va termina niciodată, dar îmi doream să fie mai bine. Şi nu era deloc."
Atunci când viaţa nu mai are nici o valoare, când zarurile decid cine trăieşte şi cine moare, când totul se transformă într-un joc macabru, atunci începe adevărata muncă a detectivului Alex Cross şi a echipei sale. Creator de personaje inedite, James Patterson reuşeşte şi de această dată să ne capteze atenţia prin subiectul incitant şi prin crearea unui criminal, pe măsura detectivului. Vom empatiza cu Alex Cross, care, în acest roman, îşi va pune "la bătaie" sufletul şi liniştea, şi va duce investigaţia, fără voia lui, la un nivel personal.
Nu mai este nevoie să spun că cei ce iubesc genul se vor întoarce mereu la scrierile lui James Patterson, ştiind că vor primi exact ceea ce aşteaptă: suspans, fantezii macabre ce-şi fac loc în realitate, ritm alert, decor dinamic şi personaje - monumente ale imaginaţiei autorului.
"Robin nu era sigur că acest obiectiv îl încânta. Egalizarea mijloacelor, fie; amestecarea civilizaţiilor într-una singură, fie; dispariţia naţiunilor, fie; metisajul raselor, fie; dar această umanitate tentaculară redusă la un singur individ reprodus automat într-un număr infinit de exemplare...
Totuşi, o idee era în măsură să-l liniştească: oricare ar fi fost eforturile pe care le-ar desfăşura în vederea aplicării acestei lecţii, nu exista niciun risc ca ea să fie pe deplin realizabilă pe durata vieţii sale."
"Un avion american explodând după decolare... trenul Eurostar aruncat în aer la Lille... o bombă detonată în metroul din Washington la o oră de vârf... Gândul îl ducea la o tactică teroristă, cu o frecvenţă sporită, asemănările fiind evidente. Fiecare atentat era menit să provoace haos, să rănească cât mai mulţi oameni, să inducă panică. Erau exemple clasice de acte teroriste, cu excepţia unui singur lucru:
Nimeni nu-şi asuma responsabilitatea."
Întreaga lume a lui Nicholas Bryson se prăbuşeşte când află că viaţa lui şi el ca individ, nu sunt decât creaţia Directoratului, o agenţie multinaţională, ce se implică în conflictele globale. A fost agent de partea binelui, sau de partea răului? Este o întrebare la care, pe parcursul întregii cărţi, eroul nostru încearcă să răspundă, oscilând în permanenţă, pe măsură ce adună piesele propriului puzzle. Fără nici o clipă de respiro, Bryson porneşte în aventura menită să-i facă lumină în viaţă, dar şi să dejoace o conspiraţie de cel mai înalt nivel.
Dinamismul va fi cuvântul de ordine în "Decepţia lui Prometeu", o carte de acţiune, un erou carismatic, adaptabil şi încăpăţânat, un adevărat agent călit în cele mai primejdioase situaţii, carte ce va oferi cititorului satisfacţia unei lecturi de calitate.
"Cred că oamenii fac lucruri tâmpite în viaţa lor personală pentru a compensa răul pe care şi-l fac când sunt la serviciu. Fiinţele umane n-au fost făcute să-şi petreacă zilele în nişte cubiculumuri.(...)
-Sufletul omenesc este mai mult plastic decât elastic, declară Banjo emfatic.(...) Dacă îl striveşti şi apoi îi dai drumul, va încerca să se întoarcă la vechea lui formă, dar ceea ce-i rămâne e de fapt amprenta vizibilă şi murdară a unei mâini străine. De fiecare dată când încerci să te schimbi, pentru a te adapta unui loc, chestia asta te marchează."
"Cînd e cel mai bine, viaţa e inimaginabil de simplă şi bună... Aşa cum ar trebui să fie. (...)
Cazul mă înfricoşa şi cu siguranţă nu fiindcă aş fi crezut în vampiri.
Credeam, însă, în lucrurile ciudate şi oribile pe care oamenii sînt uneori în stare să şi le facă unii altora: muşcături sălbatice, spînzurări sadice, drenarea corpurilor de sînge, atacuri cu tigri. Pentru început, nu puteam să-mi imaginez cam cum ar trebui să fie ucigaşii."
Dacă credeai că "Violetele sînt albastre" este numai continuarea thrillerului "Trandafirii sînt roşii" atunci te aşteaptă o surpriză de proporţii, pentru că, aşa cum însuşi autorul afirmă, "Nici un lucru nu începe vreodată de acolo de unde credem noi." Povestea "Creierului" (numit aici, probabil datorită traducerii, "Geniul") continuă într-adevăr, iar între acesta şi detectivul Cross interacţiunea devine un fel de joacă "de-a şoarecele şi pisica". Şi totuşi aspectul cel mai important al cărţii este reprezentat de un nou caz, mai sângeros decât te-ai fi putut aştepta, cu personaje diabolice şi carismatice "în acelaşi ambalaj", cu pagini care-ţi ridică tensiunea la maxim, cu răsturnări de situaţie pe cât de neaşteptate, pe atât de incitante.
"Răbdare.
Acesta era un joc al aşteptării, nu-i aşa? Măcar atâta înţelegeam şi eu despre evenimentele din seara aceea.(...) Aveam sentimentul că eram un om mort. Momentan, nu vedeam nici o modalitate de ieşire din impas."
Un val de cazuri suspecte de crimă, aparent fără legătură între ele, ajunge în atenţia detectivului Alex Cross care, alături de partenerul şi prietenul său, ne va purta paşii în vâltoarea unor evenimente pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoase. Folosindu-se de carismaticul personaj întâlnit şi în alte romane ale sale, James Patterson va demonstra şi prin această carte că este unul dintre marii scriitori ai genului.
"Dragostea...mai este cu putinţă să vorbeşti despre dragoste? O astfel de încercare nu e oare zadarnică, inutilă? Timp de mii de ani, începând cu aurora omenirii, poeţii şi artiştii au cântat, au explorat, au lăudat, analizat şi disecat acest sentiment. Rare sunt operele care să nu fie însufleţite de suflul lui creator. Atunci, la ce bun să mai vorbim despre el? Ce mai rămâne de spus, după atâtea şi atâtea cântece, poeme şi romane de dragoste? (...) Dragostea este cu mult mai presus decât tot ce s-a spus despre ea, şi tocmai din pricina asta nu vom sfârşi niciodată să vorbim despre dânsa.(...) Căci orice dragoste adevărată trece dincolo de inefabil şi de atemporal. E o victorie asupra timpului şi asupra morţii. Şi asta din pricină că dragostea, ca şi moartea, predomină asupra veşniciei, pe care poate s-o înfrunte şi s-o biruie."
O carte ce se înscrie cu succes în galeria romanelor "saga", binecunoscute cititorului împătimit, "Torente" va urmări de-a lungul volumelor sale destinul chirurgului Jan Ivarsen. Povestea acestuia va trece prin schimbări marcante de-a lungul timpului, cititorului rămânându-i plăcuta sarcină de a descoperi momentele ce au dus la formarea caracterului puternic al acestuia.
"Totul e un nonsens, Marnie, toate aceste bariere pe care singură ţi le pui în cale. Nimic nu e-n sânge, nimic nu ţine de educaţie, nu s-a întâmplat nimic la Sangeford pe care să nu-l putem îndepărta de lângă noi, dacă vrei să încerci, dacă ai curaj şi mai simţi un pic de dragoste. Pentru că astea două sunt cu mult mai puternice decât toate fantasmele tale prăpădite. O dată ce ai reuşit să-ţi croieşti drum prin primele hăţişuri, nu mai există nimic pe care să nu-l putem face împreună."
"Deschideţi-vă inimile şi dulapurile pentru aproapele vostru. Şi el pentru voi. Să-i facem pe oamenii de orice condiţie să înţeleagă că suntem o singură familie. În aceste vremuri vitrege, de haos şi scumpete, ce cale mai bună avem pentru a depăşi situaţia decât să ne pătrundem de spiritul Domnului şi să arătăm dragoste sinceră aproapelui nostru?"
Ca să pui la cale răpirea Papei, în scopul cererii de răscumpărare, ai nevoie de curaj, nebunie cât cuprinde şi sprijin financiar. Dacă le ai pe primele două, se rezolvă şi cea din urmă. Asta este concluzia la care ajunge Sam Devereaux, avocat cu un trecut uşor "pătat", ce va fi forţat de împrejurări, mai precis de controversatul general MacKenzie Hawkins, să ia parte la un plan peste măsură de nebunesc. Cititorul este prins în vâltoarea pregătirii acestei acţiuni de amploare, şi va împărtăşi deruta lui Sam, care, din când în când, este readus pe calea "cea bună" de fostele soţii ale lui MacKenzie.
"Drumul spre Gandolfo" este o carte neobişnuită şi surprinzătoare, o acţiune tumultuoasă şi deconcertantă, un adevărat festin şi tur de forţă pentru cititorul pasionat.
"De parcă senzaţia de irealitate pe care o trăiam nu era suficient de vie, pe la jumătatea drumului cerul se deschise şi deveni cenuşiu ca fierul cam pe o porţiune de un kilometru şi ceva. Aveam senzaţia că mersesem printr-un fel de zid poros şi că intram din nou în normalitate."
