|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Deschideţi-vă inimile şi dulapurile pentru aproapele vostru. Şi el pentru voi. Să-i facem pe oamenii de orice condiţie să înţeleagă că suntem o singură familie. În aceste vremuri vitrege, de haos şi scumpete, ce cale mai bună avem pentru a depăşi situaţia decât să ne pătrundem de spiritul Domnului şi să arătăm dragoste sinceră aproapelui nostru?"
Ca să pui la cale răpirea Papei, în scopul cererii de răscumpărare, ai nevoie de curaj, nebunie cât cuprinde şi sprijin financiar. Dacă le ai pe primele două, se rezolvă şi cea din urmă. Asta este concluzia la care ajunge Sam Devereaux, avocat cu un trecut uşor "pătat", ce va fi forţat de împrejurări, mai precis de controversatul general MacKenzie Hawkins, să ia parte la un plan peste măsură de nebunesc. Cititorul este prins în vâltoarea pregătirii acestei acţiuni de amploare, şi va împărtăşi deruta lui Sam, care, din când în când, este readus pe calea "cea bună" de fostele soţii ale lui MacKenzie.
"Drumul spre Gandolfo" este o carte neobişnuită şi surprinzătoare, o acţiune tumultuoasă şi deconcertantă, un adevărat festin şi tur de forţă pentru cititorul pasionat.
"Cum frumuseţea lumii sensibile se naşte din ordinea care se respectă aici şi se alcătuieşte dintr-o situaţie dreaptă şi dintr-o mişcare regulată a pieselor acestei admirabile maşinării, tot astfel în mersul lucrurilor morale şi în cursul societăţii umane, perfecţiunea sălăşluieşte în aceea ca fiecare parte să-şi păstreze rangul ce trebuie să-l deţină aici şi să îndeplinească funcţiunile pe care trebuie să le facă."
Globalizarea, mai ales din punct de vedere politic, este cum nu se poate mai evident dezvăluită în această carte. Numai ideea unei retrase enclave, Monterosso, care îşi desfăşoară existenţa după regulile proprii şi având un preşedinte, Regele munţilor, ce nu se pleacă în faţa "măreţiei" occidentale, declanşează o criză la nivel mondial. Pentru ca întregii puneri în scenă să nu-i lipsească nimic, se creează şi Tribunalul Internaţional al Drepturilor Omului, special pentru a-l judeca pe acest preşedinte, Vladimir Knezevici.
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."
"Răul nu se sinchiseşte de amintiri! Trebuia să se înţeleagă că prezentul este mai puternic decât trecutul, iar viitorul încă şi mai puternic.Pentru fiecare om este mai important ceea ce are acum, lucrul la care aspiră acum, decât ceea ce a fost şi s-a dus.(...) Pentru noi toţi, lumea se mişcă prea repede. Nici o tragedie nu ne scapă, orice atrocitate, indiferent unde s-ar întâmpla, ajunge la urechile noastre şi, în cele din urmă, şi la inimile noastre. Dar ni se face lehamite de asemenea ştiri - suntem uluiţi de felul în care se repetă, decepţionaţi pentru că ne considerăm neputincioşi în faţa lor. Aşa că este mai uşor să le ignorăm, să ne facem că n-am auzit, să ne vedem numai de treburile noastre. Aceasta înseamnă însă triumful răului şi, implicit, ruşinea noastră - capitularea."
"Dintotdeauna avusese senzaţii ciudate în anumite case sau camere, dar în mare parte erau slabe şi nu o deranjau prea tare. Le acceptase ca pe ceva normal, şi poate că aşa şi erau până la un anumit nivel de percepţie. La urma urmei, mulţi oameni vorbeau de senzaţia de deja vu sau de nelinişte când intrau prima dată într-o anume casă sau cameră.
Apoi, în anii aceia de singurătate petrecuţi la facultate, când se interiorizase timp îndelungat, reacţiile ei la diversele spaţii se acutizaseră."
Zoe Luce, o decoratoare cu capacităţi paranormale îl angajează pe detectivul patricular Ethan Truax să-i confirme bănuielile cu privire la un client. Povestea se complică în momentul în care trecutul lui Zoe devine o ameninţare pentru siguranţa ei. Astfel va descoperi că neconvenţionalul detectiv foloseşte într-adevăr metode inedite de a rezolva cazurile.
"La lumina zilei, când o adiere de vânt agita copacii şi lăsa impresia de viaţă, Pripiat arăta foarte rău. Arkadii aproape că putea să vadă lungul şir de oameni şi felul în care aceştia trebuie să se fi uitat peste umeri la apartamentele lor şi la tot ceea ce aveau.(...) Rudele trebuie să fi tras de tinerii încăpăţânaţi şi să îi fi împins pe cei mai în vârstă, derutaţi, şi să îşi ferească pruncii de soare. Urechi trebuie să se fi închis la întrebarea "De ce?".
Răbdarea trebuie să fi fost o calitate, în vreme ce medicii dădeau fiecărui copil tablete cu iod - prea târziu!"
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
"În luptă, se numeşte "culpa supravieţuitorului" - faptul că oameni care au trecut printr-un eveniment traumatizant şi au trăit ca să vorbească despre el vor prefera adesea să adopte un sentiment de culpabilitate mai degrabă decât să se confrunte cu realitatea, şi mai îngrozitoare, că situaţia era peste puterile lor, că erau neajutoraţi în momentul acela. Din ziua aceea, momentele care s-au scurs până la asasinarea lui Nick mi-au jucat în minte ca o bandă de casetă video interminabilă."
Moartea avocatului Nicholas Rush, declanşează valul de investigaţii şi evenimente care-l vor avea implicat peste măsură pe Paul Madriani, avocat şi prieten al acestuia. Frământat de adevăratul motiv al atacului căruia i-a căzut victimă Nick, Paul Madriani se aruncă în ancheta personală, menită să-i dezvăluie afacerile secrete şi poate chiar realitatea ascunsă a vieţii prietenului său. Cele descoperite vor reprezenta o surpriză de proporţii pentru cititor, Steve Martini folosindu-se de întreaga măiestrie pentru a crea aceast scenariu extrem de interesant.
" Îl aşteptase încă de dimineaţă şi când se convinsese că nu va mai veni, începu să se gândescă la ceea ce-i spusese bunica ei. Dacă tatăl lui Silas îi interzicea să o mai vadă? Dacă îl convinsese pe Silas să o uite, spunându-i că nu era femeia potrivită pentru el şi că un mariaj între ei era imposibil? Dacă Silas se lăsase convins aşa de uşor? Dacă nu o iubea atât de mult pe cât îi spusese? Dacă? Dacă?
Din atâtea întrebări - doar una în mod special nu-i dădea pace. Care era adevărul din biletul pe care i-l trimisese? Silas nu o minţise niciodată, dar simţea că de data asta o minţise prin ceea ce-i scrisese la repezeală. Se anunţa o urgenţă în biletul trimis, care o îngrijora."
O frumoasă poveste de dragoste supusă canoanelor societăţii dar şi intrigilor, "Puterea dragostei" va aduce în atenţia cititorului un cuplu de excepţie, Cathleen şi Silas, ce vor deveni atât victimele poziţiilor lor sociale cât şi a datoriei filiale. Silas se vede nevoit să se sacrifice pentru a-şi salva familia de la ruină, iar Cathleen îşi va părăsi căminul pentru a-i feri de consecinţele alegerilor ei. Şi când totul pare pierdut, o speranţă încă mai pâlpâie în întuneric...
"Dragostea...mai este cu putinţă să vorbeşti despre dragoste? O astfel de încercare nu e oare zadarnică, inutilă? Timp de mii de ani, începând cu aurora omenirii, poeţii şi artiştii au cântat, au explorat, au lăudat, analizat şi disecat acest sentiment. Rare sunt operele care să nu fie însufleţite de suflul lui creator. Atunci, la ce bun să mai vorbim despre el? Ce mai rămâne de spus, după atâtea şi atâtea cântece, poeme şi romane de dragoste? (...) Dragostea este cu mult mai presus decât tot ce s-a spus despre ea, şi tocmai din pricina asta nu vom sfârşi niciodată să vorbim despre dânsa.(...) Căci orice dragoste adevărată trece dincolo de inefabil şi de atemporal. E o victorie asupra timpului şi asupra morţii. Şi asta din pricină că dragostea, ca şi moartea, predomină asupra veşniciei, pe care poate s-o înfrunte şi s-o biruie."
O carte ce se înscrie cu succes în galeria romanelor "saga", binecunoscute cititorului împătimit, "Torente" va urmări de-a lungul volumelor sale destinul chirurgului Jan Ivarsen. Povestea acestuia va trece prin schimbări marcante de-a lungul timpului, cititorului rămânându-i plăcuta sarcină de a descoperi momentele ce au dus la formarea caracterului puternic al acestuia.
