|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.
"Crescută într-un ţinut pustiu, neglijată de tatăl ei, trăind în mijlocul sclavilor, pe care nu-i putea ajuta şi nici consola, decât cu compasiunea şi lacrimile sale ea se obişnuise să spună:"Va veni o zi când totul se va schimba în viaţa mea, când voi face bine celorlalţi; o zi când voi fi iubită, când voi da inima mea întreagă celui ce mi-o va da pe a sa; până atunci, să sufăr; să tac şi să păstrez dragostea mea drept răsplată celui ce mă va elibera." Acest eliberator, acest mesia nu venise; Indiana încă îl mai aştepta. Nu mai îndrăznea, este adevărat, să-şi mărturisească toate gândurile."
"Călătoria în timp este imposibilă.(...) Conceptul însuşi de călătorie în timp este lipsit de sens, din moment ce timpul nu curge. Faptul că noi credem că timpul trece este numai un defect al sistemului nostru nervos - este ceea ce ni se pare nouă în realitate, timpul nu trece, noi trecem. Timpul este invariabil. Pur şi simplu este. De aceea trecutul şi viitorul nu sînt nişte zone separate(...). Şi din moment ce trecutul nu este o poziţie, nu poţi călători spre el.(...) Suntem cu toţii conduşi de trecut, deşi nimeni nu înţelege acest lucru. Nimeni nu recunoaşte puterea trecutului.(...) Dar, dacă vă gândiţi puţin, vă daţi seama că trecutul a fost întotdeauna mai important decât prezentul. Prezentul e ca o insulă coraliferă ce se ridică deasupra apei, dar este construită peste milioane de corali morţi care se află dedesubt şi pe care nu îi vede nimeni. În acelaşi fel, lumea noastră de fiecare zi, este construită peste milioane şi milioane de evenimente şi decizii care s-au petrecut în trecut."
"Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.
"Cu fiecare minut care trecea, cu fiecare oră care nu aducea nici un indiciu serios care să ducă la găsirea bărbatului ce îi ucisese sora, furia Lenei creştea tot mai mult. Sibyl îi spusese de mai multe ori că furia era un sentiment foarte periculos, îi atrăsese atenţia că trebuie să se abandoneze şi altor emoţii decât ura. În acel moment însă, Lena nu-şi putea imagina c-ar mai putea fi vreodată fericită, nu reuşea să fie nici măcar tristă. Era atât de golită sufleteşte din cauza pierderii surorii ei, încât furia era singurul sentiment care o mai ţinea în viaţă. Se lăsa pradă acestei furii, o lăsa să se dezvolte înlăuntrul ei ca un cancer, pentru că altfel s-ar fi prăbuşit. Avea nevoie de această furie ca să poată să treacă prin această încercare."
Descoperirea trupului neînsufleţit al unei tinere, violată şi măcelărită, va arunca un mic orăşel american în braţele terorii, mai ales când vor avea certitudinea că fapta comisă nu este opera vreunui străin. Pediatru şi medic legist, Sara Linton este în miezul evenimentelor, fiind implicată în desfăşurarea investigaţiilor atât profesional cât şi sufleteşte.
"Simţi apropierea visului. Îl simţea prelingându-i-se din subconştient asemeni sângelui care ţâşnea dintr-o rană proaspătă. Se zvârcoli în somn şi mâinile i se strânseră în pumni. dar nu se putea lupta cu el, aşa că îi căzu pradă.(...) Întotdeauna vor fi mai mulţi - şi agresori, şi victime. Întotdeauna vor fi mai mulţi, şi eu nu-i pot opri pe toţi. Dar pot foarte bine să-mi fac treaba şi să-i opresc măcar pe o parte din ei. Trebuie."
Ce justifică monstruozitatea comportamentală? O copilărie schilodită? O altă percepţie asupra binelui şi a răului? Iată ca într-un viitor nu atât de îndepărtat constatăm că umanitatea îşi continuă nestingherită declinul, iar cititorul este poftit la înfruntarea memorabilă dintre un criminal în serie, de o bestialitate extremă, şi un locotenent de poliţie, Eve Dallas, confruntare ce va ţine naraţiunea la cote alarmant de tensionate. Vom pătrunde, cu ajutorul autoarei, adânc în minţile celor doi principali pioni şi vom înţelege că omul singur îşi alege propriul drum, indiferent de mediu sau conjuncturi.
"În arşiţa nopţii" se înscrie pe drumul unei noi tipologii de erou al genului poliţist, prin personajul Eve, criptic, taciturn, dur, dar în acelaşi timp o femeie atrăgatoare,empatică şi, mai ales, extrem de determinată.
"Nu exista un nenoroc mai mare, sau în orice caz, o situaţie mai neplăcută, reflectă ea în continuare, decât să fii făcut pentru a exista şi în acelaşi timp a înţelege. În acest caz, înţelegeai mereu altceva decât ceea ce erai în realitate şi nu dobândeai, ca urmare, nimic din liniştea condiţiei tale. Dar întrucât n-o lăsa niciodată pe Marian să vadă cum era ea de fapt, se putea foarte bine ca Marian să nu-şi dea seama ceea ce ea, Kate, înţelegea. Kate nu era, prin urmare, după câte credea ea, o ipocrită a virtuţii, căci ceda; dar era o ipocrită a stupidităţii, căci păstra pentru sine lucrurile cu care nu era de acord."
Se spune că nu este bine să te afli în calea unei femei îndrăgostite... Kate Croy va ridica aceasta la rang de "artă" şi va ţese, în povestea fascinantă ce ne este oferită de Henry James, o intrigă complexă pentru a-şi păstra capriciul inimii. Consecinţele ce decurg din alegerile pe care le face Kate pentru a-şi păstra relaţia cu Merton Denscher, în ciuda dorinţei mătuşii bogate, vor antrena în vâltoarea evenimentelor întregul val de personaje ce gravitează în jurul puternicului caracter feminin central.
"Robin nu era sigur că acest obiectiv îl încânta. Egalizarea mijloacelor, fie; amestecarea civilizaţiilor într-una singură, fie; dispariţia naţiunilor, fie; metisajul raselor, fie; dar această umanitate tentaculară redusă la un singur individ reprodus automat într-un număr infinit de exemplare...
Totuşi, o idee era în măsură să-l liniştească: oricare ar fi fost eforturile pe care le-ar desfăşura în vederea aplicării acestei lecţii, nu exista niciun risc ca ea să fie pe deplin realizabilă pe durata vieţii sale."
