|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dacă există un şef de trib numit Vârful Norilor, nu e de găsit nicăieri. Oamenii mei nu pot afirma că nu există. De câte ori au menţionat numele ăsta în faţa celor care au mai rămas din tribul Wopotami, au fost întâmpinaţi cu tăcere, amestecată cu şoapte de neînţeles în limba wopotami.(...) Sincer vorbind (...) cred că şeful Vârful Norilor e un amalgam simbolic al unor interese speciale definite cu grijă, fără îndoială bine intenţionate, şi legate de nefericitul tratament aplicat indienilor americani de către guvernul nostru."
Sam Devereaux, tânărul avocat pe care-l cunoaştem din "Drumul spre Gandolfo", încă se străduie să depăşească amintirea aventurilor catastrofale în care a fost târât fără voie de către generalul în rezervă MacKenzie Hawkins. Chiar când credea că ţicnitul general îi va da pace, acesta concepe o strategie şi mai diabolică de a tulbura apele administraţiei americane: revendicarea, pe baza unor tratate vechi de 150 de ani, a unui teritoriu aparţinând tribului de indieni Wopotami. Din păcate acest teritoriu nu este altul decât cel pe care se află Comandamentul Strategic al Aviaţiei americane.
"E adevărat că se străduia să-l cunoască pe Lander ca să se folosească de el, dar cine oare este un ascultător dezinteresat? Ar fi putut să facă enorm de mult pentru el, dacă scopul ei nu ar fi fost crima.
Francheţea lui absolută şi propriile ei deducţii îi deschiseseră multe ferestre care-i permiteau să privească în trecutul lui. Prin ele vedea cum se făurise arma ei.(...) Forţa morice a lui Lander o reprezenta ura, dar ura lui venea din suferinţă şi nebunie."
Un veteran de război se întoarce împotriva celor ce l-au trimis în mijlocul atrocităţilor, fapt care i-a răpit şi liniştea personală pentru totdeauna, dar l-a lăsat şi fără familie. Un astfel de om este, fără îndoială, extrem de atrăgător pentru grupările teroriste. Astfel Michael Lander devine un instrument periculos în slijba grupării Septembrie Negru. Evenimentele se vor desfăşura într-un ritm alert, perspectiva alternând între cea a teroriştilor şi cea a agenţilor guvernamentali. De remarcat este imparţialitatea autorului în analizarea atât a eroilor pozitivi, cât şi a celor negativi, parcă punctând pe faptul că în războiul terorismului linia pozitiv / negativ nu este aşa de bine marcată, ambele tabere făcându-se vinovate de fapte discutabile, cititorul nesesizând nici o clipă "alunecarea" spre vreuna din părţi.
"Stătu o vreme nemişcat, apoi puse cardul de acces în buzunarul cămăşii. Întinse mâna după receptor, dar renunţă (...) Pierce îşi zise că se afla în cea mai disperată situaţie din viaţa lui, şi se întrebă pe cine să sune ca să ceară ajutor.
Răspunsul era: Pe nimeni. Simţi un fior rece pe şira spinării."
Crezi în fatalitate? Crezi că un om poate fi angrenat într-o aventură aşa, printr-o înşiruire de coincidenţe? O astfel de întâmplare va reprezenta punctul de pornire a situaţiilor limită şi debutul misterelor ce înconjoară dispariţia unei persoane în "Darling Lilly". Chimistul Henry Pierce va descoperi că nu întotdeauna curiozitatea cercetătorului duce la rezultate pozitive şi va fi astfel prins într-un mister periculos, ce ameninţă să-i distrugă viaţa şi cariera. Cititorul va urmări cu sufletul la gură implicarea eroului în investigarea dispariţiei unei dame de companie, dispariţie de care se pare că nu este interesat decât el. Pe parcursul lecturii intriga se va complica, pentru a se sfârşi într-o surpriză de proporţii.
"Fusese foarte ciudat că Osorio îl întrebase dacă e un bun investigator. Ceea ce nu-i spusese era faptul că munca lui de la Moscova suferea din cauza a ceea ce fusese denumit oficial drept "neatenţie".(...) Neatenţia era cea mai gravă crimă care se putea imagina. Văzuse tot felul de victime, de la cele cu trupuri aproape neatinse, găsite moarte în somn, până la cele măcelărite, alterate monstruos în moarte. Părerea lui era că, în general, aceste victime ar sforăi uşor prin somn şi ar râde şi acum la auzul unei glume bune, dacă cineva ar fi fost mai atent la mişcarea unui cuţit, a unui pistol sau poate a unei seringi. Toată dragostea din lume nu putea înlocui o clipă de neatenţie."
"Cînd e cel mai bine, viaţa e inimaginabil de simplă şi bună... Aşa cum ar trebui să fie. (...)
Cazul mă înfricoşa şi cu siguranţă nu fiindcă aş fi crezut în vampiri.
Credeam, însă, în lucrurile ciudate şi oribile pe care oamenii sînt uneori în stare să şi le facă unii altora: muşcături sălbatice, spînzurări sadice, drenarea corpurilor de sînge, atacuri cu tigri. Pentru început, nu puteam să-mi imaginez cam cum ar trebui să fie ucigaşii."
Dacă credeai că "Violetele sînt albastre" este numai continuarea thrillerului "Trandafirii sînt roşii" atunci te aşteaptă o surpriză de proporţii, pentru că, aşa cum însuşi autorul afirmă, "Nici un lucru nu începe vreodată de acolo de unde credem noi." Povestea "Creierului" (numit aici, probabil datorită traducerii, "Geniul") continuă într-adevăr, iar între acesta şi detectivul Cross interacţiunea devine un fel de joacă "de-a şoarecele şi pisica". Şi totuşi aspectul cel mai important al cărţii este reprezentat de un nou caz, mai sângeros decât te-ai fi putut aştepta, cu personaje diabolice şi carismatice "în acelaşi ambalaj", cu pagini care-ţi ridică tensiunea la maxim, cu răsturnări de situaţie pe cât de neaşteptate, pe atât de incitante.
"Claudia Ballantine privea marea de feţe din încăpere. Îi ştia aproape pe toţi - oameni importanţi, reprezentanţi ai marilor puteri mondiale, care întâmpinaseră ascensiunea ei cu scepticism şi emoţie. O femeie la conducerea celei mai bogate şi mai puternice naţiuni din lume? În anumite locuri, acest lucru era considerat un sacrilegiu."
Meşterul, un misterios ucigaş profesionist internaţional, pune în mişcare un plan menit să o asasineze pe preşedinta Statelor Unite, Claudia Ballantine. Pe fondul unor tensiuni politice cu China, acesta va folosi pentru acţiune un "pion" neaşteptat, iar grotescul întregii situaţii va şoca cu siguranţă cititorul. Sloane Ryder, o înfocată susţinătoare a "cauzelor pierdute", mai precis a cinstei şi onestităţii, se va vedea prinsă în maşinaţiunile de la cel mai înalt nivel al administraţiei americane.
Scene explozive, trădări, crime, spionaj, toate acestea cuprinse într-o naraţiune alertă, cu o gamă extrem de largă de personaje, din care se detaşează net cei pe care autorul îi doreşte în "lumină", la momentul oportun. Un thriller cu "substanţă", cu accente de spionaj, "Atac la preşedinte" va fi o carte pe gustul iubitorilor genului, iar Philip Shelby se dovedeşte un autor valoros în galeria scriitorilor de suspans.
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
"In noaptea aceea, Helen stătu mai mult la fereastra dormitorului ei. Văzu luminiţa de la coliba lui Con şi oftă. De ce era viaţa atât de nedreaptă? Sorcha era frumoasă şi iubită de toţi, iar acum îl avea şi pe Con Daly. Urmau să fugă amândoi din Ballymore şi să înceapă o viaţă nouă. Asta însemna că soarta îi oferise ei tot ceea ce îi refuzase lui Helen. Privind pe fereastră, ajunse la concluzia că dacă ea nu putea avea toate astea, nu trebuia să le aibă nici Sorcha."
Ce ţi-ai dori? Un trai liniştit, mediocru, sau faimă şi bogăţie? Bănuiesc cum ar răspunde majoritatea... Şi totuşi cartea de faţă demonstrează că faima poate aduce cu sine şi nesăbuinţa, urmată îndeaproape de nefericire. Două prietene irlandeze, ce se despart în condiţii nu tocmai "prieteneşti", pornesc pe calea propriilor destine: Helen moştenitoarea unei averi impresionante şi Sorcha, însoţită de singura ei avere, iubirea ei, Con.
