|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dragostea...mai este cu putinţă să vorbeşti despre dragoste? O astfel de încercare nu e oare zadarnică, inutilă? Timp de mii de ani, începând cu aurora omenirii, poeţii şi artiştii au cântat, au explorat, au lăudat, analizat şi disecat acest sentiment. Rare sunt operele care să nu fie însufleţite de suflul lui creator. Atunci, la ce bun să mai vorbim despre el? Ce mai rămâne de spus, după atâtea şi atâtea cântece, poeme şi romane de dragoste? (...) Dragostea este cu mult mai presus decât tot ce s-a spus despre ea, şi tocmai din pricina asta nu vom sfârşi niciodată să vorbim despre dânsa.(...) Căci orice dragoste adevărată trece dincolo de inefabil şi de atemporal. E o victorie asupra timpului şi asupra morţii. Şi asta din pricină că dragostea, ca şi moartea, predomină asupra veşniciei, pe care poate s-o înfrunte şi s-o biruie."
O carte ce se înscrie cu succes în galeria romanelor "saga", binecunoscute cititorului împătimit, "Torente" va urmări de-a lungul volumelor sale destinul chirurgului Jan Ivarsen. Povestea acestuia va trece prin schimbări marcante de-a lungul timpului, cititorului rămânându-i plăcuta sarcină de a descoperi momentele ce au dus la formarea caracterului puternic al acestuia.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
"Viaţa mi s-a schimbat brusc! Scopul existenţei a căpătat iarăşi trup, speranţele, temerile, caznele, preocupările şi sacrificiile s-au îndreptat brusc într-o nouă direcţie - iată perspectiva ce mi se deschide acum în faţă, aidoma panoramei largi care îţi desfată ochiul, subit, când ai ajuns în vârf de munte. Mi-am întrerupt povestirea printre umbrele tăcute ale bisericii din Limmeridge, o reiau, cu o săptămână mai târziu, în forfota şi agitaţia unei străzi londoneze."
Un mister ce învăluie o apariţie stranie, Anne Catherick, o poveste delicată de dragoste între profesorul de desen Walter Hartrightşi Laura Fairlie şi un personaj controversat, Sir Percival Glyde, toate în decorurile unui romantism britanic târziu, vor reprezenta atuurile cărţii "Femeia în alb". Autorul demonstrează ce înseamnă cu adevărat îmbinarea artistică a cuvintelor, fără a avea un stil încărcat sau desuet, şi reuşeşte să creeze şi să susţină atmosfera tensionată pe tot parcursul scrierii. Interesantă este şi abordarea subiectului filtrat prin perspectiva personajelor principale, fără a da impresia de fragmentare.
" În teorie, dragostea fulgerătoare nu există; cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate există astfel de oameni - oameni care riscă orice; calmi şi închişi în sine, ei sunt ultimii care să creadă că natura le-ar putea juca o asemenea festă, ultimii care să-şi dorească o astfel de capitulare sau care să ştie când le sună ceasul."
Nu-i poţi dicta inimii să nu simtă. Nu poţi reprima sentimentele. Sau... poţi? Gyp Winton încearcă din răsputeri acest lucru şi aparent şi reuşeşte. Fructul unei pasiuni sfârşite tragic, Gyp refuză să se lase pradă sentimentelor ce au provocat atâtea necazuri părinţilor săi. Căsătoria cu violonistul suedez Gustav Fiorsen, împotriva voinţei tatălui ei, va fi încununarea acestei atitudini calculate. Eroina Gyp va atinge sufletul cititorului, iar evenimentele cărora trebuie să le facă faţă ne vor întări convingerea că este un personaj remarcabil. Va reuşi ea oare să treacă ..."dincolo" de nepăsarea autoimpusă şi să descopere ce înseamnă cu adevărat să iubeşti?
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă în care omul nu exista, în care doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte în aer şi o pace mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu."
Ţinutul mlaştinilor... Un teritoriu în car parcă şi elementele naturii suferă, un loc în care bunătatea pare să fi dispărut de mult, iar în mijlocul acestui ţinut se ridică, precum însăşi "inima" lui, Hanul Jamaica.
Mary Yellan, o tânără rămasă orfană, porneşte spre singura ei rudă în viaţă, mătuşa Patience, ajungând astfel într-un loc din care nu-şi va dori decât să plece cât mai curând. Autoarea reuşeşte să încarce paginile romanului cu acea tensiune latentă, cu senzaţia catastrofei ce pândeşte din întuneric, oferindu-ţi un adevărat regal de lectură, această tensiune fiind susţinută atât de caracterele perfect conturate ale personajelor, cât şi de dezolantul decor în care se desfăşoară evenimentele.
"Un avion american explodând după decolare... trenul Eurostar aruncat în aer la Lille... o bombă detonată în metroul din Washington la o oră de vârf... Gândul îl ducea la o tactică teroristă, cu o frecvenţă sporită, asemănările fiind evidente. Fiecare atentat era menit să provoace haos, să rănească cât mai mulţi oameni, să inducă panică. Erau exemple clasice de acte teroriste, cu excepţia unui singur lucru:
Nimeni nu-şi asuma responsabilitatea."
Întreaga lume a lui Nicholas Bryson se prăbuşeşte când află că viaţa lui şi el ca individ, nu sunt decât creaţia Directoratului, o agenţie multinaţională, ce se implică în conflictele globale. A fost agent de partea binelui, sau de partea răului? Este o întrebare la care, pe parcursul întregii cărţi, eroul nostru încearcă să răspundă, oscilând în permanenţă, pe măsură ce adună piesele propriului puzzle. Fără nici o clipă de respiro, Bryson porneşte în aventura menită să-i facă lumină în viaţă, dar şi să dejoace o conspiraţie de cel mai înalt nivel.
Dinamismul va fi cuvântul de ordine în "Decepţia lui Prometeu", o carte de acţiune, un erou carismatic, adaptabil şi încăpăţânat, un adevărat agent călit în cele mai primejdioase situaţii, carte ce va oferi cititorului satisfacţia unei lecturi de calitate.
"Recunoştinţa era ca un câine la călcâiul lui. După câteva blocuri rări pasul fiindcă venise ora lui preferată, seara cu un întuneric matern, ferestre mici şi strălucitoare, feţele de pe stradă la fel de strălucitoare ca ferestrele. În acest moment al zilei se simţea ca într-o Moscovă din ultimele cinci secole şi n-ar fi fost surprins să audă sunetul copitelor prin noroi.(...) Omul nu s-a născut criminal, ci a căzut în greşeală în împrejurări nefericite sau sub influenţa unor elemente negative. Toate delictele mari şi mici îşi au originea în avariţia postcapitalistă, egoism, trândăvie, parazitism, beţie, prejudecăţi religioase sau depravare moştenită."
"- Frances, tu crezi în destin? o întrebă Lucius.
Ea rămase o vreme pe gânduri. Credea sau nu credea în destin?
- Eu cred cu-adevărat în coincidenţe, îi răspunse. Cred că anumite lucruri se întâmplă pe neaşteptate ca să ne atragă atenţia, şi mai cred că astfel de momente ar putea chiar să ne afecteze sau să ne schimbe întreg cursul vieţii. Însă nu cred că suntem neputincioşi în faţa unei sorţi implacabile pe care să n-o putem controla. Altfel n-ar avea rost să vorbim despre voinţa noastră. Nu toţi avem puterea de a decide, de a spune da sau nu, de a face sau nu anumite lucruri, de a o porni într-o direcţie sau alta."
Destin sau nu, vremea nefavorabilă din preajma sărbătorilor de iarnă o vor forţa pe Frances Allard să se adăpostească într-un han alături de Lucius Marshall. Scânteia ce se aprinde între cei doi pare cum nu se poate mai nepotrivită, Frances fiind o simplă profesoară, iar Lucius făcând parte din înalta societate. Cum ne aşteptam, intrigile şi bârfele de salon vor fi prezente şi vor pigmenta frumoasa poveste a două suflete ce vor trebui să facă faţă prejudecăţilor societăţii.
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
