Mantuitorul (seria Harry Hole)


Autor carte: 
Jo Nesbo
Editura: 
Rao
Anul: 
2012
Traducator: 
Laura Cibotariu
Mantuitorul (seria Harry Hole) de Jo Nesbo  -Carti bune de citit

    "- Bună, numele meu este Harry, spuse bărbatul cu o voce răguşită. Reţeaua fină de vinişoare roşii de pe nasul său mare era dovada unei vieţi dominate de alcool. Sunt alcoolic, mai zise el.
     - Bună, Harry!
     - Sunt nou aici. E a şasea oară când vin la această adunare. Sau a şaptea. Şi nu am trecut încă de primul pas. Cu alte cuvinte, ştiu că sunt un alcoolic, însă cred că îmi pot controla acest viciu. Pesupun că este un soi de contradicţie faptul că mă aflu printre voi. Dar am venit aici în urma unei promisiuni făcute unui psiholog, un prieten care nu vrea decât să mă ajute. El îmi spunea că, dacă voi reuşi să trec peste discuţiile despre Dumnezeu şi spiritualitate din primele săptămâni, voi constata că programul funcţionează. Ei bine, nu ştiu dacă alcoolicii anonimi se pot ajuta pe ei înşişi, dar sunt dispus să încerc. De ce nu?!
     Eşti invitat la o nouă aventură palpitantă a detectivului Harry Hole, acest "pistolar" singuratic ce, sfidând regulile departamentului de poliţie din Oslo, rezolvă caz după caz, în celebra serie a autorului Jo Nesbo. Cazurile complicate, şocante sau sângeroase, nu vor mai reprezenta o surpriză pentru cititorul familiarizat cu scrierile lui Nesbo, iar Harry este perceput deja ca făcând parte din "familie". Interesant şi atipic în "Mântuitorul" este folosirea simbolisticii, pe care nu am perceput-o aşa de evident în celelalte scrieri. Astfel ceasul şi ticăitul lui obsesiv îl va însoţi pe detectivul Hole de-a lungul întregii investigaţii şi, surprinzător, va avea şi un rol decisiv în dezlegarea misterului.
     Mai frământat ca niciodată, confruntat cu duşmanul său de temut, alcoolul, detectivul nostru preferat pare să se potrivească de minune caracterizării următoare: "...unii oameni sunt mereu în război. Războiul nu se termină niciodată pentru ei." Harry Hole este în război permanent cu el însuşi, cu sistemul şi cu empatia care de multe ori nu-l ajută în carieră. Mântuirea este un ideal spre care tinde, dar mai mult ca sigur nu-l poate atinge decât ocazional şi în fugă.
    "Mântuitorul" te va răscoli exact ca şi celelalte scrieri ale talentatului autor Jo Nesbo şi îţi va oferi o frântură de realitate-ficţiune nordică, unde poate te-ai aştepta la personaje reci şi calculate, dar vei descoperi căldură în mijlocul frigului. O lectură frumoasă, cuvinte îmbinate desăvârşit, un personaj de excepţie, o intrigă reuşită, toate acestea reprezintă motivele pentru care nu trebuie să ratezi această carte.

 





Cărţi scrise de acelaşi autor:

Fantoma Trecutului (seria Harry Hole) de Jo Nesbo  -Carti bune de citit
Călăul (seria Harry Hole) de Jo Nesbo  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Un mesaj socant de Harlan Coben  -Carti bune de citit
  • Prada de Michael Crichton  -Carti bune de citit
  • Insurgent (vol.2 seria Divergent) de Veronica Roth  -Carti bune de citit
  • Extazul lui Gabriel (vol.2 trilogia &quot;Infernul lui Gabriel&quot;) de Sylvain Reynard  -Carti bune de citit
  • Infernul lui Gabriel (vol.1 seria Infernul lui Gabriel) de Sylvain Reynard  -Carti bune de citit
  • Gena lui Isis (seria Trilogia Mistica 1) de Traci Harding  -Carti bune de citit
  • Mumia de Anne Rice   -Carti bune de citit
  • Bal Mascat de Melissa de la Cruz  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.