|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"...Orice idealizare face viaţa mai săracă. S-o înfrumuseţezi înseamnă să-i îndepărtezi caracterul complex - înseamnă s-o distrugi.(...) Istoria e făcută de oameni, dar ei n-o fac în capul lor. Ideile care se nasc în conştiinţa lor joacă un rol neînsemnat în mersul evenimentelor. (...) Nimeni nu poate spune ce formă poate lua în viitor organizarea socială."
O mână de personaje prinse într-o existenţă mediocră într-o Londră de secol 19 - un proprietar de prăvălie şi familia sa, un fost deţinut politic, un fost student la medicină şi un obscur propagandist literar, autoproclamaţi anarhişti - va reprezenta nucleul acestul roman. "Agentul secret", departe de a fi povestea unui erou spion, este mai degrabă povestea unei vieţi de rutină a personajului Verloc, nici frumos, nici tânăr, nici bogat, dar nici sărac, ce, mai mult din obişnuinţa vremurilor apuse, se află pe statul de plată al unei ambasade străine. Forţat de împrejurări şi văzându-şi ameninţat traiul tihnit, se va lansa într-o "afacere", după cum afirmă un personaj, "având o doză de ciudată stupiditate şi slăbiciune". Vom asista la întâmplările ce se succed cu repeziciunea prăbuşirii pieselor de domino, şi totul se va sfârşi în cel mai surprinzător mod posibil.
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
"- Îmi plăcea atunci când aveam toată familia în jurul meu. Acum... va fi o zi îngrozitor de searbădă. Fără fii, fără nepoţi... Vezi copacul ăla mare? Îi arătă un ulm înalt. Acolo atârnam becurile şi soţul meu, când copiii erau mici, obişnuia să se furişeze afară ca să le atârne ciorapii în copac. În dimineaţa de Crăciun... ah cum mai alergau, cum mai strigau, cum mai ţipau la fereastra noastră ca să ne spună că venise Moş Crăciun... Nepoţii mei, la fel... Acum nu va mai fi nimeni care să-l aştepte pe Moş Crăciun."
Un grup de femei din trei generaţii, unite atât prin legăturile de familie, cât mai ales prin tragedia ce se abate asupra lor, va constitui nucleul acestei scrieri. Supravieţuitoarele familiei Luciano vor trebui să facă faţă atât celorlalte familii mafiote ce încearcă să preia controlul asupra afacerilor Luciano, cât şi propriilor conflicte interioare, survenite atât din ciocnirea generaţiilor cât şi din diferenţele notabile de personalitate. Miturile privind fragilitatea şi lipsa spiritului de acţiune a consoartelor din lumea mafiotă se vor nărui în faţa determinării Graziellei, a Sophiei, a Rosei şi a Teresei.
"Nimic nu pare prea rău, prea dificil sau prea trist atunci când ai un pom de Crăciun în sufragerie, cu toate cadourile sub el şi cu sentimentul de anticipare. Pare un fel de a spune că întotdeauna există lumină şi speranţă în lume. Şi că întotdeauna există familia cu care poţi împărţi aceste lucruri."
Dacă pentru cei mai mulţi oameni Crăciunul reprezintă un prilej de sărbătoare şi voie bună, nu acelaşi lucru se poate spune despre locotenentul de poliţie Eve Dallas, care, pe lângă cazurile obişnuite, mai trebuie să se confrunte şi cu o vizită nedorită din trecutut ei, şi toate acestea în perioada în care nimeni nu mai stă cu gândul la muncă. În această carte vom vedea mai mult ca niciodată şi latura ei vulnerabilă, vom privi în sufletul ei şi vom înţelege îndârjirea poliţistei din prezent. Roarke va fi ca întotdeauna ancora ei, iar echipa cu care lucrează va demonstra că nu este formată numai din colegi, ci şi din prieteni adevăraţi.
Aşa cum bănuiam încă de la începutul cărţii, autoarea nu ne dezamăgeşte nici de această dată, oferindu-ne o intrigă captivantă, personaje fermecătoare, cu care deja suntem familiarizaţi, dialoguri spumoase, şi acţiune, punctată pe ici, pe colo, cu emoţie, totul într-un echilibru perfect.
"Totul e un nonsens, Marnie, toate aceste bariere pe care singură ţi le pui în cale. Nimic nu e-n sânge, nimic nu ţine de educaţie, nu s-a întâmplat nimic la Sangeford pe care să nu-l putem îndepărta de lângă noi, dacă vrei să încerci, dacă ai curaj şi mai simţi un pic de dragoste. Pentru că astea două sunt cu mult mai puternice decât toate fantasmele tale prăpădite. O dată ce ai reuşit să-ţi croieşti drum prin primele hăţişuri, nu mai există nimic pe care să nu-l putem face împreună."
"Robin nu era sigur că acest obiectiv îl încânta. Egalizarea mijloacelor, fie; amestecarea civilizaţiilor într-una singură, fie; dispariţia naţiunilor, fie; metisajul raselor, fie; dar această umanitate tentaculară redusă la un singur individ reprodus automat într-un număr infinit de exemplare...
Totuşi, o idee era în măsură să-l liniştească: oricare ar fi fost eforturile pe care le-ar desfăşura în vederea aplicării acestei lecţii, nu exista niciun risc ca ea să fie pe deplin realizabilă pe durata vieţii sale."
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Dragostea...mai este cu putinţă să vorbeşti despre dragoste? O astfel de încercare nu e oare zadarnică, inutilă? Timp de mii de ani, începând cu aurora omenirii, poeţii şi artiştii au cântat, au explorat, au lăudat, analizat şi disecat acest sentiment. Rare sunt operele care să nu fie însufleţite de suflul lui creator. Atunci, la ce bun să mai vorbim despre el? Ce mai rămâne de spus, după atâtea şi atâtea cântece, poeme şi romane de dragoste? (...) Dragostea este cu mult mai presus decât tot ce s-a spus despre ea, şi tocmai din pricina asta nu vom sfârşi niciodată să vorbim despre dânsa.(...) Căci orice dragoste adevărată trece dincolo de inefabil şi de atemporal. E o victorie asupra timpului şi asupra morţii. Şi asta din pricină că dragostea, ca şi moartea, predomină asupra veşniciei, pe care poate s-o înfrunte şi s-o biruie."
O carte ce se înscrie cu succes în galeria romanelor "saga", binecunoscute cititorului împătimit, "Torente" va urmări de-a lungul volumelor sale destinul chirurgului Jan Ivarsen. Povestea acestuia va trece prin schimbări marcante de-a lungul timpului, cititorului rămânându-i plăcuta sarcină de a descoperi momentele ce au dus la formarea caracterului puternic al acestuia.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
