|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dacă drepatatea nu triumfă şi dragostea nu se reîntregeşte nici măcar în ficţiune, care mai este sensul? Viaţa adevărată este rea mult prea des."
Orice om poate purta adânc îngropată în sine o parte întunecată. Numai că majoritatea oamenilor reuşesc să-şi controleze acest "eu" negativ. Nu toţi însă...
"Prin labirintul raţiunii" este un thriller mai subtil, cu accente "romance", un thriller axat cumva pe latura psihologică, o fină analiză a fragilităţii minţii umane. Farmecul cărţii constă, de departe, în personajele create de autoare, extrem de atent concepute şi perfect aşezate în decor, dar şi în dialogurile mustind de umor, autoironie şi sarcasm ce ajută cititorul să pătrundă uşor în miezul evenimentelor. Este o carte reuşită ce se citeşte cu mare plăcere, un intermezzo de excepţie pentru a evada în ficţiune, o poveste despre oameni slabi sau puternici, despre dragoste, despre încredere şi despre cum îţi poţi schimba viaţa şi recăpăta echilibrul: "Vreau să fiu din nou o fiinţă normală, să nu-mi fie frică. Vreau să fiu din nou cea care eram acum doi ani, dar care n-am să mai pot fi vreodată. Aşa că încerc să-mi dau seama cine am să fiu tot restul vieţii mele."
"Spre uimirea acestor oameni îngroziţi şi nedumeriţi a căror atitudine merge înapoi pînă în timpurile biblice, oameni care pălind de teamă, cu capetele descoperite, au îndrăznit să privească spre cer - soarele a tremurat violent cît se poate de clar. Soarele s-a deplasat lateral cu mişcări bruşte, nemaivăzute pînă atunci."
Ce faci când prezenţa Răului devine un fapt evident? Ce faci când te confrunţi cu damnarea veşnică? Ce-ţi rămâne de făcut? Să te întorci spre credinţă. Să te forţezi să vezi miracole la tot pasul, să-ţi păstrezi flacăra speranţei aprinsă.
"Alertă de gradul Zero" îţi va dezvălui o altă latură creativă a lui James Patterson, prolificul şi mereu surprinzătorul autor, unul dintre preferaţii celor ce savurează cărţile de suspans. Un scenariu apocaliptic presărat cu mistere religioase, investigaţii ale Vaticanului, apariţii demonice şi personaje carismatice, toate se combină într-o lectură extrem de alertă, susţinută şi de structura concisă a capitolelor, ce se succed ca diapozitivele, purtând cititorul către un final la fel de neaşteptat ca întreaga desfăşurare a evenimentelor.
Lumină versus Întuneric, Credinţă versus Damnare, Speranţă versus Disperare, le vei găsi pe toate în această carte, o nouă reuşită a lui James Patterson.
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
"Avem libertatea de a alege. În cazul alegerii, ne este permis totul; în sensul acesta, ne alegem singuri soarta, în sensul acesta o alegem chiar atunci când rămânem pasivi. Dar ascultă: când se întâmplă, când în viaţa omului se creează o situaţie nouă, cu coordonate total noi de alegere, abia atunci iese la iveală că nu azi, ci ieri, sau acum un an, sau zece, a existat un moment sau un pas, s-a petrecut ceva care purta în sine embrionul a ceea ce astăzi, în clipa de faţă, este decisiv în problema alegerii, în faţa acestei alegeri omul stă liber şi singur, de neînlocuit prin nimeni şi nimic: o conferinţă la nivel înalt, cu un singur participant. De la acest nivel când priveşte în jos, la vreuna din văile sau potecile vieţii sale, vede semnul acela, grăuntele tainic din care s-a dezvoltat situaţia de astăzi."
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)
"În luptă, se numeşte "culpa supravieţuitorului" - faptul că oameni care au trecut printr-un eveniment traumatizant şi au trăit ca să vorbească despre el vor prefera adesea să adopte un sentiment de culpabilitate mai degrabă decât să se confrunte cu realitatea, şi mai îngrozitoare, că situaţia era peste puterile lor, că erau neajutoraţi în momentul acela. Din ziua aceea, momentele care s-au scurs până la asasinarea lui Nick mi-au jucat în minte ca o bandă de casetă video interminabilă."
Moartea avocatului Nicholas Rush, declanşează valul de investigaţii şi evenimente care-l vor avea implicat peste măsură pe Paul Madriani, avocat şi prieten al acestuia. Frământat de adevăratul motiv al atacului căruia i-a căzut victimă Nick, Paul Madriani se aruncă în ancheta personală, menită să-i dezvăluie afacerile secrete şi poate chiar realitatea ascunsă a vieţii prietenului său. Cele descoperite vor reprezenta o surpriză de proporţii pentru cititor, Steve Martini folosindu-se de întreaga măiestrie pentru a crea aceast scenariu extrem de interesant.
"Răul nu se sinchiseşte de amintiri! Trebuia să se înţeleagă că prezentul este mai puternic decât trecutul, iar viitorul încă şi mai puternic.Pentru fiecare om este mai important ceea ce are acum, lucrul la care aspiră acum, decât ceea ce a fost şi s-a dus.(...) Pentru noi toţi, lumea se mişcă prea repede. Nici o tragedie nu ne scapă, orice atrocitate, indiferent unde s-ar întâmpla, ajunge la urechile noastre şi, în cele din urmă, şi la inimile noastre. Dar ni se face lehamite de asemenea ştiri - suntem uluiţi de felul în care se repetă, decepţionaţi pentru că ne considerăm neputincioşi în faţa lor. Aşa că este mai uşor să le ignorăm, să ne facem că n-am auzit, să ne vedem numai de treburile noastre. Aceasta înseamnă însă triumful răului şi, implicit, ruşinea noastră - capitularea."
"Noaptea trecută, am stat în pat cu pătura trasă până la bărbie. Mi-am amintit de copilărie când stăteam cu pătura în cap şi mă simţeam de parcă eram prinsă într-o crevasă îngustă. O aruncam şi respiram adânc; uneori o trezeam pe Maria şi o convingeam să se urce cu mine pe acoperiş. Aseară, mi-am aruncat pătura şi am încercat să respir aer proaspăt, dar nu era decât aer condiţionat şi m-am simţit mai îngrădită ca niciodată.
Sunt îngrădită din punct de vedere al locului în care mă aflu, e adevărat, dar asta nu se compară cu a fi îngrădit prin faptele tale."
Ieşind dintr-o căsnicie nereuşită, arheologul Maria Dark optează pentru întoarcerea acasă înainte de a se decide ce va face în continuare. Ajunsă aici, nu numai că nu găseşte alinarea pe care o caută, ci va nimeri într-un adevărat război conjugal, ce o are drept protagonistă pe Sophie, sora ei. Lucrurile degenerează, astfel încât Maria va primi responsabilităţi cu care nu credea ca se va putea descurca vreodată.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
