|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul medicinii şi al chirurgiei n-au fost cei pătrunşi de o sfântă compasiune pentru suferinţele oamenilor; ei nu s-au dedicat ştiinţei fiind mişcaţi de durerea fiinţei umane, ci deoarece erau curioşi din punct de vedere intelectual şi urmăreau să afle până în ce străfunduri îi va conduce ştiinţa căreia i se hărăziseră."
Un medic desăvârşit, un supraom, aproape un demiurg, sau un medic obişnuit, cu o viaţă obişnuită şi trăiri "lumeşti"? Acestea sunt cele două alternative între care trebuie să aleagă aspirantul Jack Beaven, pentru a se ridica la pretenţiile mentorului său, profesorul Milton Forrester. Apariţia în scenă a exoticei Audrey Hilton este în măsură să destabilizeze parametrii succesului în carieră deja stabiliţi de medicul Beaven. Şi totuşi, chiar nu există şi o soluţie de compromis? Autorul reuşeşte să capteze atenţia cititorului expunându-i această antiteză şi răscolindu-i opiniile personale, pentru a-l conduce mai apoi către deznodământul extrem de satisfăcător.
"- Departe de-a încerca să te descurajez, vreau - dimpotrivă - să te sfătuiesc să nu te-ntristezi peste măsură în ziua când vei descoperi că o persoană căreia îi atribui toate virtuţile din lume, e de fapt plină de defecte. Spuneţi doar că omul acela a căzut pradă ispitei - şi ai răbdare.
Timpul îţi va aduce poate dovada că influenţa răului a fost de scurtă durată şi din disperarea ta va renaşte încrederea. Ca o concluzie generală, oamenii nu sunt nici cu totul buni, nici cu totul răi. Acceptă-i aşa cum sunt! E oare respectul faţă de realitate un sfat atât de greu de urmat? De ce să nu faci ce fac şi ceilalţi în situaţii similare? Ascultă azi un adevăr greu de suportat, iar mâine nici nu te vei mai gândi la el!"
Obişnuiţi cu stilul plin de mister şi suspans al autorului vom pătrunde în miezul unui conflict anglo-irlandez, atât pe scena social-politică, cât şi în ceea ce priveşte sentimentele tinerei Iris Henley. Deşi parte a aristocraţiei engleze, şi curtată de Hugh Montjoy, considerat adecvat chiar şi de familia ei, Iris alege să nu vadă defectele celui dorit de ea, "savage lord", Harry Norland, un aventurier irlandez ce se pune în permanenţă în situaţii riscante.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"E adevărat că se străduia să-l cunoască pe Lander ca să se folosească de el, dar cine oare este un ascultător dezinteresat? Ar fi putut să facă enorm de mult pentru el, dacă scopul ei nu ar fi fost crima.
Francheţea lui absolută şi propriile ei deducţii îi deschiseseră multe ferestre care-i permiteau să privească în trecutul lui. Prin ele vedea cum se făurise arma ei.(...) Forţa morice a lui Lander o reprezenta ura, dar ura lui venea din suferinţă şi nebunie."
Un veteran de război se întoarce împotriva celor ce l-au trimis în mijlocul atrocităţilor, fapt care i-a răpit şi liniştea personală pentru totdeauna, dar l-a lăsat şi fără familie. Un astfel de om este, fără îndoială, extrem de atrăgător pentru grupările teroriste. Astfel Michael Lander devine un instrument periculos în slijba grupării Septembrie Negru. Evenimentele se vor desfăşura într-un ritm alert, perspectiva alternând între cea a teroriştilor şi cea a agenţilor guvernamentali. De remarcat este imparţialitatea autorului în analizarea atât a eroilor pozitivi, cât şi a celor negativi, parcă punctând pe faptul că în războiul terorismului linia pozitiv / negativ nu este aşa de bine marcată, ambele tabere făcându-se vinovate de fapte discutabile, cititorul nesesizând nici o clipă "alunecarea" spre vreuna din părţi.
" Îmi indică, pătruns de veneraţie aproape, un scaun cu spătar înalt, lângă masă. L-am privit ca în vis. Nimic din ce vedeam nu părea să ţină de realitate. Nu mi-l puteam imagina pe Ambrose în această casă sau în odaia aceasta. Nu era posibil ca el să fi păşit pe aici, cu mersul său familiar, fluierând, vorbind, lăsându-şi bastonul rezemat de scaun, lângă masa aceasta."
În binecunoscutul său stil, Daphne du Maurier, creează în "Verişoara mea Rachel" aceeaşi atmosferă tensionată şi prevestitoare de rău ca şi în alte scrieri ale sale, ţinând cititorul în alertă şi nelăsând nicicum impresia că adevărul este mai evident decât pare. Ambrose Ashley moare în urma unei febre suspecte la scurt timp după casătoria cu misterioasa văduvă Rachel. Philip Ashley se vede nevoit să investigheze suspiciunea că soţia lui Ambrose ar fi avut vreun amestec în această moarte prematură. Venirea lui Rachel la domeniul pe care îl moşteneşte Philip, îi va înfrânge acestuia determinarea şi-i va cădea în mreje exact ca şi vărul său, în ciuda evidentului pericol ce o înconjoara pe Rachel ca un văl dens. Acest joc al incertitudinii, pe care autoarea îl susţine din primele pagini până la final, va face deliciul suprem al lecturii, iar personajele de excepţie vor întregi tabloul unei scrieri de top.
"Viaţa e atât de agitată aici uneori, încât mă amăgesc gândindu-mă că există un sens mai profund al lucrurilor, însă, în realitate, fiecare are problemele lui, viaţa lui, care este separată de a mea. Oamenii mă văd, vorbesc cu mine, ba chiar mă laudă spunându-mi cât sunt de minunată, după care se duc la casele lor şi nici nu se mai gândesc la mine. Sunt doar o prezenţă trecătoare în schema lor generală de existenţă. Apar şi dispar din viaţa oamenilor, la fel cum şi ei apar şi dispar din viaţa mea. Relaţiile se opresc întotdeauna la faza aceasta, neajungând niciodată la un contact profund. Mă întreb din ce cauză."
"Viaţa mi s-a schimbat brusc! Scopul existenţei a căpătat iarăşi trup, speranţele, temerile, caznele, preocupările şi sacrificiile s-au îndreptat brusc într-o nouă direcţie - iată perspectiva ce mi se deschide acum în faţă, aidoma panoramei largi care îţi desfată ochiul, subit, când ai ajuns în vârf de munte. Mi-am întrerupt povestirea printre umbrele tăcute ale bisericii din Limmeridge, o reiau, cu o săptămână mai târziu, în forfota şi agitaţia unei străzi londoneze."
Un mister ce învăluie o apariţie stranie, Anne Catherick, o poveste delicată de dragoste între profesorul de desen Walter Hartrightşi Laura Fairlie şi un personaj controversat, Sir Percival Glyde, toate în decorurile unui romantism britanic târziu, vor reprezenta atuurile cărţii "Femeia în alb". Autorul demonstrează ce înseamnă cu adevărat îmbinarea artistică a cuvintelor, fără a avea un stil încărcat sau desuet, şi reuşeşte să creeze şi să susţină atmosfera tensionată pe tot parcursul scrierii. Interesantă este şi abordarea subiectului filtrat prin perspectiva personajelor principale, fără a da impresia de fragmentare.
