|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
"Cele mai multe dintre persoanele care au murit în acel accident erau mai tinere decât mine. Aveau o viaţă înaintea lor. Iar eu am fost cruţată. De ce? În ce scop? Trebuie să existe o finalitate, ceva ce nu are legătură cu viaţa mea de până acum. Mai am ceva de înfăptuit. Nu că ar trebui să schimb eu lumea. Problema este doar a mea, a împlinirii mele, ca fiinţă umană."
Julia Bechtel primeşte o a doua şansă la viaţă. Supravieţuitoare a unui accident nautic, îşi va analiza pentru prima dată cu adevărat viaţa, conştientă fiind de oportunitatea nesperată de a o lua de la capăt. Prizonieră a unei căsnicii lipsită de afecţiune, legată de o viaţă stearpă, Julia va descoperi pe insula din Maine că niciodată nu este prea târziu să trăieşti aşa cum îţi doreşti şi cum meriţi.
"Mai bine mai târziu" este o frumoasă poveste de viaţă, în decorul aspru al Maine-ului, populată de personaje la fel de aspre şi puternice precum valurile ce se izbesc de insula Big Sawyer, cititorul având ocazia să participe la pescuitul de homari şi să cunoască ceva din manevrele necesare acestei meserii. O lecţie despre cum ar trebui să trecem peste convenienţe şi să încercăm să ne găsim propriul drum spre fericirea pe care o merită fiecare dintre noi.
"Frica poate fi un lucru îngrozitor.
Dar tu mi-ai spus că trebuie să dau piept cu lucrurile înfricoşătoare şi că, de cele mai multe ori, asta le face să dispară."
Nimeni nu provoacă un mare lord columbian al drogurilor. Rico Chavez s-a asigurat întotdeauna de asta. Dar când cineva o face, şi, pe deasupra, mai este şi femeie, trebuie să-şi înveţe lecţia... Elena Kyler va porni în aventura vieţii ei, fără voie, victima unei lumi guvernate de violenţă şi unde banul este mai presus de orice lege. Aproape un scenariu de film, "Să nu crezi în nimeni" va fi o lectură impresionantă de alertă, un montagne russe al cuvintelor şi al acţiunii, o carte despre forţa impresionantă ce izvorăşte din iubire, o carte despre curaj, despre prietenie, despre loialitate şi despre dragostea pe care o găseşti în cele mai neaşteptate circumstanţe, o carte ce se citeşte lejer şi rapid, o alegere bună pentru evadarea din cotidian.
"Claudia Ballantine privea marea de feţe din încăpere. Îi ştia aproape pe toţi - oameni importanţi, reprezentanţi ai marilor puteri mondiale, care întâmpinaseră ascensiunea ei cu scepticism şi emoţie. O femeie la conducerea celei mai bogate şi mai puternice naţiuni din lume? În anumite locuri, acest lucru era considerat un sacrilegiu."
Meşterul, un misterios ucigaş profesionist internaţional, pune în mişcare un plan menit să o asasineze pe preşedinta Statelor Unite, Claudia Ballantine. Pe fondul unor tensiuni politice cu China, acesta va folosi pentru acţiune un "pion" neaşteptat, iar grotescul întregii situaţii va şoca cu siguranţă cititorul. Sloane Ryder, o înfocată susţinătoare a "cauzelor pierdute", mai precis a cinstei şi onestităţii, se va vedea prinsă în maşinaţiunile de la cel mai înalt nivel al administraţiei americane.
Scene explozive, trădări, crime, spionaj, toate acestea cuprinse într-o naraţiune alertă, cu o gamă extrem de largă de personaje, din care se detaşează net cei pe care autorul îi doreşte în "lumină", la momentul oportun. Un thriller cu "substanţă", cu accente de spionaj, "Atac la preşedinte" va fi o carte pe gustul iubitorilor genului, iar Philip Shelby se dovedeşte un autor valoros în galeria scriitorilor de suspans.
"Renunţă să se mai gândească la asta. Ce altceva ar fi putut face? Munca ei era pe primul plan. Trebuia să fie. Dacă nu era un poliţist bun, atunci însemna că nu mai valora absolut nimic. Se simţea devastată şi neajutorată ca în vremea copilăriei, zăcând plină de vânătăi, traumatizată şi deziluzionată pe o stradă din Dallas."
Fără îndoială cititorul va descoperi în această carte un thriller deosebit de reuşit, având-o drept protagonistă pe Eve Dallas, locotenentul de poliţie pe care-l cunoaştem şi din alte scrieri ale autoarei. Vom asista nu neapărat la o goană nebună şi tensionată pentru prinderea criminalului, ci vom participa efectiv şi la rutina poliţistului investigator, la interogatorii, la interpretările declaraţiilor suspecţilor, la tot ce ţine de aflarea noilor indicii. Va continua de asemenea şi povestea de dragoste dintre Eve şi omul de afaceri prosper, Roarke, o iubire dintre două suflete chinuite de trecutul apăsător, dar care găsesc sprijin unul în celălalt.
"Fără limite" este o lectură bogată, concentrată, cu personaje incitante, cu rasturnări de situaţie şi surprize care îţi captează atenţia de la început, până în final.
"Dacă există un şef de trib numit Vârful Norilor, nu e de găsit nicăieri. Oamenii mei nu pot afirma că nu există. De câte ori au menţionat numele ăsta în faţa celor care au mai rămas din tribul Wopotami, au fost întâmpinaţi cu tăcere, amestecată cu şoapte de neînţeles în limba wopotami.(...) Sincer vorbind (...) cred că şeful Vârful Norilor e un amalgam simbolic al unor interese speciale definite cu grijă, fără îndoială bine intenţionate, şi legate de nefericitul tratament aplicat indienilor americani de către guvernul nostru."
Sam Devereaux, tânărul avocat pe care-l cunoaştem din "Drumul spre Gandolfo", încă se străduie să depăşească amintirea aventurilor catastrofale în care a fost târât fără voie de către generalul în rezervă MacKenzie Hawkins. Chiar când credea că ţicnitul general îi va da pace, acesta concepe o strategie şi mai diabolică de a tulbura apele administraţiei americane: revendicarea, pe baza unor tratate vechi de 150 de ani, a unui teritoriu aparţinând tribului de indieni Wopotami. Din păcate acest teritoriu nu este altul decât cel pe care se află Comandamentul Strategic al Aviaţiei americane.
"Cineva veni şi se aplecă asupra lui Altamirano pentru a-i şopti ceva şi, în clipa aceea gândul îmi zbură la Norma Reyes. Unde se afla în timp ce soţul ei era închis? Fusese oare înştiinţată, într-un fel sau altul? Ştia în ce primejdie se aflase acesta?(...) Îndrăgostită până la pasiune, cum fusesem asigurat că era, cât de deznădăjduită ar fi fost ea dacă Reyes, demascat, ar fi sfârşit în vreo grămadă de cadavre, sub un strat de var nestins? În seara aceea n-am deschis acest subiect cu Altamirano. Cum oare să începi să vorbeşti din nou despre Norma, această femeie cu inima înmărmurită, a cărei viaţă era făcută din spaimă, aşteptare zadarnică, dragoste neîmpărtăşită, fără să-ţi dai în vileag interesul exagerat?"
Redate la persoana întâi, întâmplările din această carte se vor grupa în jurul perspectivei lui Charles Peyrac, literat, traducător şi secretar personal al dizidentului argentinian Rodolfo Reyes, refugiat acum în Franţa. În mijlocul banalităţii vieţii sale personale, Peyrac dezvoltă o obsesie pentru soţia argentinianului, pe care nu a întâlnit-o niciodată, dar cunoscând-o prin povestirile despre Reyes, ajunge s-o ridice la rang de simbol al feminităţii şi al sacrificiului de sine pentru iubire.
