|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Viaţa o primea cu tot calmul necesar şi cu aceleaşi păreri cumpănite, izvorâte dintr-un suflet fără elanuri prea mari, dar plin de generozitate.(...)
-Aici e răscrucea înre două lumi de o parte libertatea, de cealaltă belşugul. E greu să te decizi încotro s-o apuci. Ar trebui să întrebi Sfinxul, acest bătrân paznic al veacurilor scurse între cele două lumi, care priveşte fără să clipească la ce îi aduce timpul izvorât din infinit."
Mai mult decât un roman de dragoste victorian, povestea lui Jane şi Garth va face din "Mătăniile" o pledoarie despre dificilele alegeri cu care un individ se confruntă în decursul vieţii, despre aparenţele înşelătoare, despre faptul că te poţi răzgândi şi poţi lupta pentru ceea ce credeai că ai pierdut, despre a doua şansă şi despre triumful asupra greutăţilor, atunci când ai un sprijin.
"Călătoria în timp este imposibilă.(...) Conceptul însuşi de călătorie în timp este lipsit de sens, din moment ce timpul nu curge. Faptul că noi credem că timpul trece este numai un defect al sistemului nostru nervos - este ceea ce ni se pare nouă în realitate, timpul nu trece, noi trecem. Timpul este invariabil. Pur şi simplu este. De aceea trecutul şi viitorul nu sînt nişte zone separate(...). Şi din moment ce trecutul nu este o poziţie, nu poţi călători spre el.(...) Suntem cu toţii conduşi de trecut, deşi nimeni nu înţelege acest lucru. Nimeni nu recunoaşte puterea trecutului.(...) Dar, dacă vă gândiţi puţin, vă daţi seama că trecutul a fost întotdeauna mai important decât prezentul. Prezentul e ca o insulă coraliferă ce se ridică deasupra apei, dar este construită peste milioane de corali morţi care se află dedesubt şi pe care nu îi vede nimeni. În acelaşi fel, lumea noastră de fiecare zi, este construită peste milioane şi milioane de evenimente şi decizii care s-au petrecut în trecut."
"Încă de la aşezarea coloniilor, labirintul de cuarţ verde-luminos oferise un refugiu, periculos, e adevărat, unui întreg clan de hoţi, criminali, evadaţi, dealeri de droguri, şefi ai unor culturi şi alţii care nu doreau să-şi ducă activităţile la lumina zilei.
Jos, aici, în nesfârşita reţea de pasaje, necartografiate în cea mai mare parte, exista întotdeauna un loc unde te puteai ascunde, cu condiţia să îţi asumi riscurile. O singură greşeală făcută în catacombe putea sfârşi printr-o condamnare la moarte sau chiar mai rău."
Seria "Vânătoarea de fantome" continuă cu această savuroasă parte a treia. Deşi începută în Aurora Springs, acţiunea descrisă se va muta în cunoscutul oraş din primele două părţi, Cadence. În prim plan se vor afla alte fermecătoare personaje ale lumii create de autoare. Astfel Elly St.Clair şi Cooper Boone vor lua locul de onoare, iar aventurile prin care trec, atât în interesul Breslei, cât şi în plan profesional, vor stimula toate simţurile cititorului, încă fascinat de paneta Harmony şi capcanele ei.
"Ce mă îndemnase să ajung în locul ăsta? Traversasem toată Europa pentru a lupta în numele unei cauze în care nici măcar nu credeam. Dragostea vieţii mele, tot ceea ce contase cu adevărat pentru mine, se afla la un milion de mile distanţă. Cum se putea ca toate acele chinuri - toate acele speranţe - să fi dispărut cu totul?
Ce este "Bufonul"? Este o carte care nu se citeşte, ci se trăieşte la intensitate maximă. Un thriller extraordinar, ce-ţi aduce în prim plan un erou "făurit" în cruciadele de pe Pământul Sfânt, dar "şlefuit" în cruciada proprie, o cruciadă pentru oamenii simpli şi oprimaţi de lorzii - stăpânitori de pământ. Este o poveste de excepţie, beneficiind de talentul inconfundabil al maestrului genului, James Patterson, o poveste despre curaj, despre determinare, despre ascuţimea minţii versus cea a sabiei, despre prietenie, demnitate şi despre dragostea adevărată.
Un adevărat regal, o carte ce se citeşte singură şi o galerie de personaje de legendă, sunt argumente solide pentru a alege "Bufonul" şi a pătrunde în lumea medievală descrisă şi a lua parte la numeroasele ei aventuri.
"Avem libertatea de a alege. În cazul alegerii, ne este permis totul; în sensul acesta, ne alegem singuri soarta, în sensul acesta o alegem chiar atunci când rămânem pasivi. Dar ascultă: când se întâmplă, când în viaţa omului se creează o situaţie nouă, cu coordonate total noi de alegere, abia atunci iese la iveală că nu azi, ci ieri, sau acum un an, sau zece, a existat un moment sau un pas, s-a petrecut ceva care purta în sine embrionul a ceea ce astăzi, în clipa de faţă, este decisiv în problema alegerii, în faţa acestei alegeri omul stă liber şi singur, de neînlocuit prin nimeni şi nimic: o conferinţă la nivel înalt, cu un singur participant. De la acest nivel când priveşte în jos, la vreuna din văile sau potecile vieţii sale, vede semnul acela, grăuntele tainic din care s-a dezvoltat situaţia de astăzi."
"Prinţul Întunericului pornise la acţiune.
Dyson puse telefonul jos şi simţi un fior de emoţie la gândul celor ce urmau să se întâmple. Îl angajase pe cel mai bun (întotdeauna îi angaja numai pe cei mai buni); acest savant al lumii subterane a terorismului îşi va îndeplini misiunea."
Un thriller la intensitate maximă, "Ora zero" va purta cititorul în miezul unui complot terorist ce poate avea consecinţe dezastruoase. Vom asista fascinaţi la ampla desfăşurare a forţelor de ordine, de la simplul poliţist, până la agenţii diverselor organizaţii guvernamentale, lucrând cu toţii pentru a prinde... un singur om. Teroristul Henrik Baumann este un personaj atipic. Deşi categoric de partea greşită a baricadei, autorul crează acest personaj într-atât de carismatic, încât cititorul se vede iremediabil vrăjit de sud-africanul alb, ucigaş cu sânge rece, de o inteligenţă feroce, ce reuşeşte să pună la cale o operaţiune extrem de bine gândită. Această carismă este folosită şi în cadrul poveştii, creând impresia că priveşti un păianjen ce-şi ţese abil pânza pentru a captura prada.
Vei citi "Ora zero" cu o deosebită plăcere şi vei savura întreaga acţiune alături de personaje , până la ultima filă a cărţii.
"Dantry, privind-o pe Lady Groton, văzu după un timp că şi ea înţelegea frumuseţea dansului. Uitase să-şi bea cafeaua. Ţigara i se stinsese, şi stătea complet nemişcată, privind. Se temuse că s-ar fi aşteptat la ceva ieftin, fiind dezamăgită de dansatoare, astfel făcându-l şi pe el să fie dezamăgit. Într-un sens era un fel de test. Cu mult timp în urmă, fusese convins că ar fi înţeles, dar acum, în seara asta, devenise nesigur şi cam tulburat.
Nu-l decepţionase. Nu-şi pierduse, de-a lungul acelor ani, nici gustul, nici puterea de înţelegere, iar acum, aşezat lângă ea, era din nou acut conştient de perfecţiunea ei, de buna ei creştere şi ţinuta ei distinsă, de îmbrăcăminte şi bijuterii, de părul ei, de graţia mişcărilor, a poziţiei puţin lăsate pe spate, absorbită, ascultând şi privind. Şi, dintr-odată, i se păru că descoperise însăşi esenţa existenţei ei. Îşi spuse: "Face parte dintre ultimele exemple ale unei părţi din lume care va dispărea curând, fiindcă nu mai e loc pentru ea.""
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Se spune că este nevoie de foarte mult timp pentru a te împăca cu o tragedie. Rămâi ca amorţit. Nu poţi accepta realitatea cumplită. Dar nu este adevărat. Cel puţin, nu pentru mine. Am înţeles pe deplin toate implicaţiile. (...)
Şi, cu toate acestea, moartea este un mare învăţător. Numai că este prea dură.
Aş dori să vă pot spune că prin această tragedie am descoperit ceva, ceva care să-mi fi schimbat fundamental existenţa şi să vă transmit şi vouă această înţelepciune. Dar n-am descoperit nimic. (...) Tragedia este ceva personal. Tragedia îţi grevează sufletul. S-ar putea să nu fii mai fericit. Dar vei fi, în orice caz, mai bun."
"Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.
