|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem atracţia pe care mi-o provoca faptul că întâlnisem cealaltă jumătate a mea. Aveam nevoie de el cum aveam nevoie de bătăile inimii mele, iar el se pusese într-o primejdie imensă, riscând totul... pentru mine."
Dacă în volumul anterior suspansul ne era oferit preponderent de trecutul dureros al Evei, acum Gideon va fi cel bântuit de relaţiile sale apuse. Autoarea va introduce în poveste noi personaje menite să tulbure relaţia Evei Tramell cu Gideon Cross. Modul zbuciumat al celor doi de a-şi trăi iubirea, sentimentele mixate, oscilând între obsesie, gelozie, dependenţă patologică, vor purta cititorul într-un vârtej impresionant, trăit la cote ridicate. Lectura nu-ţi dă nici o şansă de scăpare, mai ales că,ajunsă la al treilea volum, este clar că seria ţi s-a strecurat deja în inimă.
" În teorie, dragostea fulgerătoare nu există; cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate există astfel de oameni - oameni care riscă orice; calmi şi închişi în sine, ei sunt ultimii care să creadă că natura le-ar putea juca o asemenea festă, ultimii care să-şi dorească o astfel de capitulare sau care să ştie când le sună ceasul."
Nu-i poţi dicta inimii să nu simtă. Nu poţi reprima sentimentele. Sau... poţi? Gyp Winton încearcă din răsputeri acest lucru şi aparent şi reuşeşte. Fructul unei pasiuni sfârşite tragic, Gyp refuză să se lase pradă sentimentelor ce au provocat atâtea necazuri părinţilor săi. Căsătoria cu violonistul suedez Gustav Fiorsen, împotriva voinţei tatălui ei, va fi încununarea acestei atitudini calculate. Eroina Gyp va atinge sufletul cititorului, iar evenimentele cărora trebuie să le facă faţă ne vor întări convingerea că este un personaj remarcabil. Va reuşi ea oare să treacă ..."dincolo" de nepăsarea autoimpusă şi să descopere ce înseamnă cu adevărat să iubeşti?
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Religia, oricare ar fi caracterul şi adevărata ei natură, va împrumuta întotdeauna o nuanţă din obiceiurile şi firea celor celor care o adoptă. Nimic nu poate ilustra mai bine adevărul acestei observaţii decât istoria religiei creştine. Oricine deschide Evanghelia şi o citeşte fără idei preconcepute şi prejudecăţi nu poate să nu recunoască imediat pietatea raţională şi ardentă, bunăvoinţa activă, moralitatea pură, libertatea nobilă faţă de opreliştile lumii, unită cu despovărarea plină de râvnă de toate îndatoririle sociale, pe care le insuflă fiecare pagină a ei. Totuşi, în răsărit găsim această religie degenerată în supersiţie lamentabilă şi subterfugii metafizice (...) în timp ce în apus a asumat un caracter fanatic şi feroce considerând sabia un instrument de convertire superior raţiunii şi argumentului."
"Dumneavoastră nu vă place nimic! Iată de ce vi se pare totul trist şi urât. Viaţa e frumoasă când ştim s-o iubim; dar, ca să fim fericiţi, trebuie să ieşim din cercul propriului nostru eu. E de ajuns să trăim puţin alături de ceilalţi, să comparăm fericirea noastră cu durerea altuia, durerea noastră cu fericirea altuia, şi să încercăm să cunoaştem, să luptăm, să trăim în strânsă legătură cu natura, să o admirăm când e frumoasă, să i ne împotrivim când e rea, şi să ne simţim mândri că suntem oameni, fericiţi că suntem sănătoşi, mulţumiţi că suntem folositori, nouă şi celorlalţi."
"Dragoste şi speranţă" ne propune o nouă poveste de viaţă din decorul sard. Autoarea va aduce în faţa cititorului atât realitatea orăşelului din Sardinia, cu întâmplările şi oamenii săi pitoreşti, cât şi povestea Gavinei Sulis şi a lui Priamo, viitor preot catolic. Sentimentele lor sunt cum nu se poate mai nepotrivite într-o lume dominată de puternica influenţă a bisericii, iar vinovăţia ce se cuibăreşte în sufletul Gavinei îi va determina acesteia alegerile.
"Alchimia nu e altceva decât scopul, intenţia şi strădania subtilă de a transmuta natura metalelor din una în alta. Potrivit cu aceasta, fiecare persoană, prin propria-i putere de pătrundere mentală, poate alege o cale şi o Artă mai bună, descoperind astfel adevărul, deoarece omul care se concentrează mai intens asupra unui lucru va descoperi adevărul."
Câţi dintre noi nu suntem fascinaţi de alchimie? Câţi dintre noi nu am citit cu aviditate poveştile ţesute pe baza celebrei "Pietre Filozofale"? Pentru veritabilii pasionaţi a venit momentul să înţeleagă cu adevărat originea acestor mituri şi să descopere teoriile ce au stat la baza atâtor ficţiuni.
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
"Când eşti copil, lumea ţi se pare un teren de joacă nesfârşit şi e a ta. E necunoscută, interesantă şi e a ta aşa cum o visezi tu. Nu ştii viitorul, dar crezi că-l poţi modela după bunul-plac al inimii. Totul, dar absolut totul, este posibil. Tot ce este frumos pe lumea asta e posibil.(...)
Când îmbătrâneşti, ai mai puţine opţiuni. Te uiţi în jurul tău ştiind că nu le vei putea avea pe toate şi spui "asta este". Nu mai eşti în stare să te identifici cu personajele dintr-o carte. Treci pe sub panoul invizibil pe care scrie: "Bine aţi venit în epoca fericirii limitate! Bine aţi venit în lumea faptelor reale!" Înveţi să te mulţumeşti cu puţin; oare acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţi?
De fapt, viaţa ia sfârşit în tinereţe. Toată povestea cu a doua primăvară a vieţii nu este decât o mare vrăjeală. De data asta, lumea a pus stăpânire pe tine, iar tu trebuie să te resemnezi."
"Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.
"Dacă vrei să eviţi să depinzi de societate, nu lăsa critica sau lauda să-ţi tulbure inima. Când veţi putea să cultivaţi arta fără să permiteţi celor lumeşti să-şi facă sălaş în inima voastră, atunci spiritul şi tehnica artistică se vor maturiza în mod natural, iar voi veţi fi capabili mai târziu să atingeţi rafinamentul spiritual. Aceasta este calea care conduce de la întuneric către lumină."
Te afli în faţa unei antologii de povestiri cu tâlc, dintr-un timp în care meditaţia şi studiile zen nu reprezentau un "trend", ci un mod de viaţă. Aceste povestiri nu se vor nici file de istorie moralizatoare, nici exemple neapărat de urmat, ci, mai degrabă, prezintă eforturile depuse de maeştri zen pentru realizarea spirituală, din care vei înţelege că numai meditaţia nu este deajuns. O anumită conduită, o educare a întregii fiinţe, o ridicare deasupra ipocriziei, păstrându-ţi în acealaşi timp umilinţa, şi găsirea frumuseţii în tot ce te înconjoară, toate acestea pot reprezenta modul de a cunoaşte adevărul sublim.
"Cum vreţi să învăţaţi Zen? De ce nu priviţi în inimile voastre? Peştii trăiesc în mijlocul apei şi totuşi ei nu ştiu că apa este acolo; oamenii trăiesc în mijlocul adevărului sublim şi totuşi nu cunosc adevărul."
