|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
"Un prost se străduia-n zadar
să-nveţe carte un măgar.
Un om îi spuse: La ce bun?
Vei fi luat drept un nebun!
Cum vita să vorbească n-o poţi face,
tu de la ea învaţă cum se tace.
.............................................
De vrei să dai răspuns pe negândite
nu vei gasi cuvinte potrivite.
Vorbeşte ca un înţelept dibaci
ori vitelor te-asemuie şi taci!"(Saadi)
Înainte de toate, tu, cititorule, trebuie să te pleci cu smerenie în faţa sublimei strădanii a umilului traducător, acel literat ce trudeşte asupra tâlcului cuvintelor şi care adesea este uitat în laudele aduse unei carţi de succes. Aici şi acum este momentul să ne plecăm în faţa artei lui Otto Starck, fără de care n-am fi putut "gusta" cu aşa nesaţ din "Poemele persane".
"...sufletul include viaţă, moarte, divinitate, dragoste, sens, adâncime şi intensitate. Dar sufletul este, dincolo de toate, la fel de mult un mod de a fi şi de a percepe ca şi un datum. În acest sens, sufletul este dependent de om pentru întrupare la fel cum omul este dependent de suflet pentru profunzime. Rezultă că activitatea analizei nu este de a vindeca sufletul, ci, mai degrabă a facilita acea "făurire a sufletului.""
Cartea de faţă oferă specialiştilor, şi nu numai lor, o privire asupra teoriilor lui Jung, dar şi felul cum au dus mai departe post-jungienii aceste idei, ce au respins sau adaptat din acest model şi ce au adaptat din alte surse. Vei găsi în "Jung şi post-jungienii" nume precum Adler, Hillman, Neumann sau Fordham şi te vei familiariza cu modul lor de interpretare a teoriilor fundamentale ale lui Jung, dar vei găsi totodată şi impactul acestor modificări în abordarea analizei psihologice.
O carte complexă, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă, "Jung şi post-jungienii" are darul de a te provoca în a-ţi îmbogăţi cunoştinţele cu o vastă colecţie de teorii ale psihologiei analitice, precum şi modul lor de abordare practică.
"Tu m-ai întrebat dacă dragostea există realmente, dar de fapt te refereai doar la aspectul romantic. Eu ştiu că există. Însă oamenii au percepţii diferite despre ea. De multe ori "dragostea romantică" înseamnă de fapt atracţie fizică. Contează şi asta foarte mult, dar fără prietenie şi respect nu poate constitui o bază solidă pentru un mariaj. (...) Concepţia ta despre iubirea romantică ar putea fi extrem de greu de atins în realitate. Dacă tu însă ştii exact ce înseamnă "dragostea" pentru tine, atunci ar trebui să-ţi fie uşor să îţi răspunzi singură la întrebarea dacă există sau nu."
Un decor de epocă populat de personaje frivole şi strălucitoare, "Caruselul inimilor", un "romance" în toată puterea cuvântului, îţi oferă un surprinzător tango al sentimentelor confuze şi amestecate între cele patru personaje centrale ale poveştii, invitându-te să participi, amuzat şi intrigat, la dezlegarea iţelor amoroase ale celor două cupluri instabile.
Interesant, extrem de deconectant şi cu un şarm incontestabil, romanul celebrei Mary Jo Putney se savureză ca un film simpatic într-o după-amiază mohorâtă, reuşind să te învăluie în căldura unei lumi pline de emoţie şi culoare.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
"Cu fiecare zi ce trece, disperarea şi blestemul se înmulţesc în casa aceasta. Nu mai e posibil să lustruim mobila, să ştergem pereţii. Acum trebuie să lăsăm ca plantele agăţătoare să stăpânească, să urce pe picioarele noastre, să se adape din sângele nostru şi inimile noastre. Vom avea, astfel, părul din frunze, mâini şi picioare din copaci. Trebuie să renunţăm, Ines, trebuie să renunţăm. Nu lupta, nici nu plânge. Doar mai târziu vom deveni păşune pentru animale şi vom putea înflori pe marginea drumurilor, dacă vreuna dintre noi va avea acest drept. Poate vom fi flori ofilite, uscate şi dezgolite."
