"Mintea este premergătoarea tuturor condiţionărilor (rele).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte impură,
Suferinţa te urmează aşa cum roata urmează copita boului.
Mintea este premergătoarea tuturor condiţionărilor (bune).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte pură,
Fericirea te urmează la fel de sigur ca umbra." (Dhammapada)
"Prin vălul crud al dimineţii de primăvară plutesc mirosurile vagi ale Parisului matinal: anason, rumeguş umed, aluat fierbinte de pâine; iar când trec peste Pont Saint Michel dezmorţirea apelor de un albastru oţelit îmi răcoreşte inima. Se strecoară şi clipocesc în jurul insulei pe care oamenii trăiesc încă din epoca de piatră... Penumbră arămie în enorma biserică cu garguie."
Valoarea incontestabilă a creaţiei a lui James Joyce este binecunoscută publicului cititor, iar operele sale, precum "Ulise", fac obiectul strădaniei studenţilor filologi de multă vreme. Fiind unul dintre autorii greu de analizat şi de decriptat, această culegere de texte a lui James Joyce vine în ajutorul celor ce vor să-i înţeleagă şi mai bine universul. Deşi greu de categorisit genul acesta de scriere, textele pot fi văzute drept schiţe ale unui mare artist, schiţe surprinse în diferite momente, pe diferite suporturi, fragmente ce vor fi folosite şi integrate în opere mai ample. Poetice, halucinante, descriptive, de un umor straniu pe alocuri, aceste scrieri nu sunt menite analizei ci, mai degrabă, ar trebui abordate ca o incursiune în "necunoscutul Joyce-ian" sau ca un privilegiu de a savura fragmente din esenţa creaţiei marelui autor.
"Vine un moment când sinele autentic încetează să fie o noţiune abstractă, ci devine experienţă de viaţă. (...) Este momentul când mintea discursivă se opreşte şi armonia îi ia locul. (...) Atunci când ne aflăm pe acest nivel, avem libertatea să alegem în ce mod dorim să ne implicăm în Visul Planetei."
Potrivit tradiţiei toltece fiecare individ poate deveni artistul propriei sale vieţi. Întrega noastră existenţă se desfăşoară ca o pânză pe care putem picta în funcţie de credinţele, convingerile şi percepţiile noastre. Dar pentru a accede la perfecţiunea adevărului, avem nevoie de o viziune limpede, netulburată de ataşare: "Orice lucru de care ne ataşăm începe să ne modeleze experienţele şi să ne limiteze percepţia a ceea ce există în afara vocabularului nostru curent. Ataşamentele acţionează asemeni ochelarilor de cal, ne limitează câmpul vizual şi ne impun o anumită direcţie în viaţă. Cu cât este mai mare nivelul ataşamentului, cu atât mai puţin putem vedea."
"Gideon Cross. Numai numele lui era de ajuns ca să-mi facă trupul, strâns încorsetat în haine, să tânjească fierbinte după el. Din prima clipă când îl zărisem - când privisem dincolo de înfăţişarea-i uluitoare şi imposibil de perfectă, intuind omul întunecat şi primejdios din el - simţisem atracţia pe care mi-o provoca faptul că întâlnisem cealaltă jumătate a mea. Aveam nevoie de el cum aveam nevoie de bătăile inimii mele, iar el se pusese într-o primejdie imensă, riscând totul... pentru mine."
Dacă în volumul anterior suspansul ne era oferit preponderent de trecutul dureros al Evei, acum Gideon va fi cel bântuit de relaţiile sale apuse. Autoarea va introduce în poveste noi personaje menite să tulbure relaţia Evei Tramell cu Gideon Cross. Modul zbuciumat al celor doi de a-şi trăi iubirea, sentimentele mixate, oscilând între obsesie, gelozie, dependenţă patologică, vor purta cititorul într-un vârtej impresionant, trăit la cote ridicate. Lectura nu-ţi dă nici o şansă de scăpare, mai ales că,ajunsă la al treilea volum, este clar că seria ţi s-a strecurat deja în inimă.
"Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul medicinii şi al chirurgiei n-au fost cei pătrunşi de o sfântă compasiune pentru suferinţele oamenilor; ei nu s-au dedicat ştiinţei fiind mişcaţi de durerea fiinţei umane, ci deoarece erau curioşi din punct de vedere intelectual şi urmăreau să afle până în ce străfunduri îi va conduce ştiinţa căreia i se hărăziseră."
Un medic desăvârşit, un supraom, aproape un demiurg, sau un medic obişnuit, cu o viaţă obişnuită şi trăiri "lumeşti"? Acestea sunt cele două alternative între care trebuie să aleagă aspirantul Jack Beaven, pentru a se ridica la pretenţiile mentorului său, profesorul Milton Forrester. Apariţia în scenă a exoticei Audrey Hilton este în măsură să destabilizeze parametrii succesului în carieră deja stabiliţi de medicul Beaven. Şi totuşi, chiar nu există şi o soluţie de compromis? Autorul reuşeşte să capteze atenţia cititorului expunându-i această antiteză şi răscolindu-i opiniile personale, pentru a-l conduce mai apoi către deznodământul extrem de satisfăcător.
" În teorie, dragostea fulgerătoare nu există; cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate există astfel de oameni - oameni care riscă orice; calmi şi închişi în sine, ei sunt ultimii care să creadă că natura le-ar putea juca o asemenea festă, ultimii care să-şi dorească o astfel de capitulare sau care să ştie când le sună ceasul."
Nu-i poţi dicta inimii să nu simtă. Nu poţi reprima sentimentele. Sau... poţi? Gyp Winton încearcă din răsputeri acest lucru şi aparent şi reuşeşte. Fructul unei pasiuni sfârşite tragic, Gyp refuză să se lase pradă sentimentelor ce au provocat atâtea necazuri părinţilor săi. Căsătoria cu violonistul suedez Gustav Fiorsen, împotriva voinţei tatălui ei, va fi încununarea acestei atitudini calculate. Eroina Gyp va atinge sufletul cititorului, iar evenimentele cărora trebuie să le facă faţă ne vor întări convingerea că este un personaj remarcabil. Va reuşi ea oare să treacă ..."dincolo" de nepăsarea autoimpusă şi să descopere ce înseamnă cu adevărat să iubeşti?