|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
"Eu am fost optimist, dar pe măsură ce a trecut timpul şi am cunoscut tot mai îndeaproape prostia omenească... Eu încă sper, dar numai din obişnuinţă; în realitate, inima mea a acceptat faptul că numai câţiva oameni pot fi salvaţi. Umanitatea în întregul ei e hotărâtă să se distrugă. Şi aceştia sunt oamenii... dacă le spui cum pot fi salvaţi, te vor răstigni. Te vor omorî cu pietre. Mergând prin lume, eu încă mai râd, dar râsul meu are o tristeţe subtilă. Încă dansez cu voi, dar n-o mai fac cu acelaşi entuziasm de acum zece ani.(...) Un singur lucru aştept de la voi toţi: să fiţi voi înşivă, să vă descoperiţi frumuseţea interioară, puritatea conştiinţei, splendoarea ascunsă - şi s-o răspândiţi către cât mai mulţi oameni cu putinţă. Oamenii trăiesc în nefericire. Ajută-i să râdă puţin, să cânte puţin, să danseze puţin."
"Avem libertatea de a alege. În cazul alegerii, ne este permis totul; în sensul acesta, ne alegem singuri soarta, în sensul acesta o alegem chiar atunci când rămânem pasivi. Dar ascultă: când se întâmplă, când în viaţa omului se creează o situaţie nouă, cu coordonate total noi de alegere, abia atunci iese la iveală că nu azi, ci ieri, sau acum un an, sau zece, a existat un moment sau un pas, s-a petrecut ceva care purta în sine embrionul a ceea ce astăzi, în clipa de faţă, este decisiv în problema alegerii, în faţa acestei alegeri omul stă liber şi singur, de neînlocuit prin nimeni şi nimic: o conferinţă la nivel înalt, cu un singur participant. De la acest nivel când priveşte în jos, la vreuna din văile sau potecile vieţii sale, vede semnul acela, grăuntele tainic din care s-a dezvoltat situaţia de astăzi."
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Vine un moment când sinele autentic încetează să fie o noţiune abstractă, ci devine experienţă de viaţă. (...) Este momentul când mintea discursivă se opreşte şi armonia îi ia locul. (...) Atunci când ne aflăm pe acest nivel, avem libertatea să alegem în ce mod dorim să ne implicăm în Visul Planetei."
Potrivit tradiţiei toltece fiecare individ poate deveni artistul propriei sale vieţi. Întrega noastră existenţă se desfăşoară ca o pânză pe care putem picta în funcţie de credinţele, convingerile şi percepţiile noastre. Dar pentru a accede la perfecţiunea adevărului, avem nevoie de o viziune limpede, netulburată de ataşare: "Orice lucru de care ne ataşăm începe să ne modeleze experienţele şi să ne limiteze percepţia a ceea ce există în afara vocabularului nostru curent. Ataşamentele acţionează asemeni ochelarilor de cal, ne limitează câmpul vizual şi ne impun o anumită direcţie în viaţă. Cu cât este mai mare nivelul ataşamentului, cu atât mai puţin putem vedea."
"Dezvoltarea sănătoasă şi neîntreruptă a simţurilor, corpului, emoţiilor şi intelectului unui copil constituie temelia identităţii de sine. O identitate de sine puternică face posibil un contact bun cu mediul înconjurător şi cu oamenii din acel mediu.
Copiii descoperă curând că viaţa nu este perfectă, că trăim într-o lume foarte haotică, o lume a contradicţiilor şi a dihotomiei. Mai mult decât atât, părinţii care cresc copii au propriile dificultăţi cu care trebuie să se confrunte. Copiii învaţă să facă faţă şi să compenseze. Mulţi se descurcă destul de bine să trăiască, să crească şi să înveţe."
În zilele noastre, mai mult ca oricând, copiii au nevoie de aliaţi, indiferent dacă aceşti aliaţi sunt reprezentaţi de părinţi, profesori sau terapeuţi. Şi asta pentru că metoda de exprimare a sentimentelor, specifică copiilor, diferă radical de cea a adulţilor.
"Ulises începea să aprecieze noile plăceri pe care le descoperea. De când venise în locul acesta de pe coastă, noile senzaţii pe care le trăia, poveştile care îi erau spuse, şi nu cărţile pe care le citea, îl înzestrau pe dinăuntru, fără ca el să facă vreun efort. Ascetismul în cazul acesta, nu presupunea nici un sacrificiu. Consta doar într-o ascensiune spre punctul cel mai înalt al simţurilor, şi la asta îl ajutau atunci gustul orezului cu peşte-undiţar pe care îl savura în soarele de ianuarie lângă un lămâi încărcat cu fructe şi o fată care-l privea cu coada ochiului pe deasupra farfuriei, în vreme ce proprietarul tavernei vorbea."
"Fiecare adult are sufletul său, care se află în cele mai diverse locuri. Filozofia şamanilor la străvechii tuvini stă mărturie faptului că, de locul unde se găseşte sufletul depinde dacă omul duce o viaţă bună sau rea. Fiecare tuvin are două suflete, de la vârsta de treisprezece ani şi până la sfârşitul vieţii. Primul suflet, anume Kijinin bora sunezini este sufletul cenuşiu al omului.
În percepţia tuvinilor, durata vieţii omului depinde de locul unde se află sufletul său principal. Dacă acesta se află pe artea mâinii stângi a omului, acestuia îi este sortită o viaţă lungă. Dacă este pe partea mâinii drepte, acesta se va îmbolnăvi des şi va muri prematur."
Curiozitatea antropologului amator, ce se găseşte în fiecare cititor pasionat, va găsi în această carte o impresionantă cronică a şamanismului siberian. Dacă până acum doar auzisei, în mare, ce este şamanismul, aici vei descoperi, cu ajutorul serioasei documentări, ritualurile, istoria, obiectele de cult, mijloacele şi circumstanţele desfăşurării acestui fenomen. Un popor mic, despre care, personal, nu cunoşteam prea multe, va transmite prin reprezentantul său, autorul acestei cercetări în scris, tradiţii străvechi reînviate pe această cale şi menite să fascineze pe deplin cititorul.
"A suferi fără a cunoaşte cauzele suferinţelor, şi a nu înţelege temeiul a tot ce se manifestă, este propriu doar omului obişnuit să nu gândească.(...) Din tot ce s-a spus, rezultă că este necesar să îndurăm cu blândeţe toate încercările vieţii şi să ne dăm silinţa să le lecuim prin înţelegerea adevăratelor lor cauze; totodată trebuie să înţelegem că nu este cu putinţă ca Providenţa să-l părăsească pe cel ce s-a arătat om bun, chiar dacă acesta mai poartă încă semnele pedepselor pe care faptele sale trecute le-au trimis asupră-i."
Pentru cititorul curios să afle mai multe despre Pitagora şi despre revoluţia în gândire începută de acesta, cartea de faţă va reprezenta o alegere mai mult decât inspirată. Împărţită în trei secţiuni, cuprinde "Viaţa lui Pitagora", "Imnurile sacre" şi "Comentariile" lui Hierocles la versurile respective. Scurtimea şi concizia versurilor sunt suplimentate şi susţinute perfect de aceste comentarii, care te vor ajuta să descoperi multitudinea de înţelesuri ascunse.
"Nu mă spăl în fiecare zi; mă pieptăn dacă am chef, iar guler tare îmi pun numai duminica, pentru slujbă.
Port beretă pentru că nu-mi plac cozoroacele, dar nu mă supăr când ţăranii spun "şapca dumneavoastră", ca despre a lor.
Prietenii mei de la oraş se miră. Cum am putut, fără bani, să-mi creez o viaţă liberă la ţară? N-au decât să încerce. Nimic mai simplu. E de-ajuns să nu mai ai nevoie de bani. Cei care îi au îi ignoră."
Îmbinând umorul, amar pe alocuri, cu ironia şi autoironia, oferindu-ţi descrieri minunate şi personaje memorabile, "În saboţi" te va cuceri fără îndoială. Pentru cei care au încercat această experienţă, sau pentru cei care cochetează cu ideea de a-şi reîncărca spiritul urmând un mod de viaţă simplificat, "În saboţi" va deveni un fermecător ghid pentru aventura salutară şi, de ce nu?, posibilă. Şarmul întregului, stilul inedit şi captivant, perspectiva proaspătă şi "mirosind" a fân cosit a autorului te poartă instantaneu afară din prăfuita existenţă urbană, oferindu-ţi pauza de la viaţa care te copleşeşte de multe ori.
