|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
Având în vedere cazul urmărit de-a lungul cărţii, cel al copiilor dispăruţi şi măcelăriţi, ai senzaţia că Teritoriile şi acest salt între lumi sunt folosite pentru a arunca vina acestor grozăvii în altă lume. Pentru că, în definitiv, un om normal n-ar putea comite aşa atrocităţi, nu? Este vorba despre nevoia oamenilor aflaţi în faţa monstruozităţii de a se detaşa şi de a se diferenţia, dezumanizând vinovatul şi excluzându-l din rândul lor.
Perspectiva inedită pe care o avem asupra lucrurilor şi personajelor, "vederea aeriană", cu ajutorul căreia planăm deasupra tuturor şi focalizăm asupra punctelor de interes, fac din cititul acestei cărţi o experienţă stranie, dar interesantă în acelaşi timp. Iar Casa Întunericului este de fapt întruparea Răului, un numitor comun al groazei: "Aia pe care o simţi e Casa Întunericului, numai că nu e o casă, nu cu adevărat. E o gaură de vierme în mărul existenţei, ducând taman până în tărâmurile de foc. E o uşă."
Cuvintele sunt investite cu o încărcătură magică impresionantă, iar lectura acestei cărţi te va captiva, dar te va şi nelinişti în acelaşi timp, pentru că subiectul este de aşa natură. Dar cu toate că tratează un subiect atât de sumbru, pasaje extraordinare şi demne de reţinut abundă pe tot parcursul cărţii: "Unele lucruri nu pot fi făcute fără amestecul ipocrit al minţii; când treaba e murdară, instinctul e deseori mai de nădejde."
|
|
|
|
|
|
Post new comment