|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Lincoln Rhyme împărţea oamenii în două categorii: cei care călătoreau şi cei care ajungeau. Unora le plăcea mai mult drumul decât destinaţia. El însuşi era o persoană care ajungea, judecând după natura lui - scopul lui în viaţă era să găsească răspunsuri la întrebări legate de ştiinţă şi de multe ori îi plăceau mai mult soluţiile decât metodele folosite ca să se ajungă la ele."
Iubitorii thriller-ului psihologic trebuie să descopere scrierile lui Jeffery Deaver. Dacă aparent intriga pare să se desfăşoare în mod tradiţional, valul de schimbări de situaţie, ce apare tocmai când mintea cititorului se relaxa în vederea deznodământului, va reprezenta cu adevărat o "figură de stil" aparte. Însăşi alegerea personajului, criminalistul paraplegic, pare extrem de riscantă, dar va transforma întreaga intreaga investigaţie într-o experienţă multisenzorială, Rhyme având nevoie de o analiză atipică a scenei crimei, descrisă cu atâta acurateţe, încât şi cititorul va filtra toate informaţiile prin intermediul propriilor senzaţii.
Pentru cei care citesc foarte mult şi care au tendinţa să pornească de la premisa că toate sunt la fel, pot spune că această carte reprezintă o surpriză. Este scrisă într-un fel original şi poate fi dată drept exemplu prin faptul că se poate scrie despre sordid şi despre o lume urâtă, a prostituţiei, a asasinilor cruzi şi a dezaxaţilor, cu eleganţă, fără a folosi un limbaj trivial. Este o carte la care ai nevoie de deschidere, concentrare şi poftă de gândire, cu o acţiune sumbră, în care, de cele mai multe ori, triumfă răul, iar binele este o lumânare firavă într-un întuneric beznă. O carte care oferă un credit nemeritat oamenilor răi, susţinând că sunt controlaţi de ceva mai presus decât ei, o carte în care orice ai face trecutul te va prinde din urmă şi-ţi va deforma prezentul, pentru că: "Prezentul este foarte fragil, iar pământul de sub picioarele noastre subţire şi înşelător.
"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
Dacă ai putea să-ţi delimitezi un loc în minte pentru a depozita cele mai întunecate amintiri, ce-ai pune acolo? Şi cum ai face ca întunericul să nu-ţi stăpânească iarăşi viaţa? Această carte reprezintă o incursiune într-o lume terifiantă. Dacă cei ce au citit "Obiecte ascuţite", volumul de debut al autoarei, erau de părere că stilul este dur şi realitatea prezentată este mai mult decât crudă, "Locuri întunecate" va reprezenta o realitate şi mai macabră decât se aşteptau. Acel stil dur al autoarei devine tăios, iar fiecare frază citită îţi dă senzaţia că taie o felie de viaţă. Întrebarea care nu-ţi dă pace pe parcursul întregii lecturi este: Îţi poţi depăşi condiţia mizerabilă pentru a face ceva cu propria ta viaţă, sau fantomele trecutului te urmăresc şi te amărăsc constant?
"Cu fiecare minut care trecea, cu fiecare oră care nu aducea nici un indiciu serios care să ducă la găsirea bărbatului ce îi ucisese sora, furia Lenei creştea tot mai mult. Sibyl îi spusese de mai multe ori că furia era un sentiment foarte periculos, îi atrăsese atenţia că trebuie să se abandoneze şi altor emoţii decât ura. În acel moment însă, Lena nu-şi putea imagina c-ar mai putea fi vreodată fericită, nu reuşea să fie nici măcar tristă. Era atât de golită sufleteşte din cauza pierderii surorii ei, încât furia era singurul sentiment care o mai ţinea în viaţă. Se lăsa pradă acestei furii, o lăsa să se dezvolte înlăuntrul ei ca un cancer, pentru că altfel s-ar fi prăbuşit. Avea nevoie de această furie ca să poată să treacă prin această încercare."
Descoperirea trupului neînsufleţit al unei tinere, violată şi măcelărită, va arunca un mic orăşel american în braţele terorii, mai ales când vor avea certitudinea că fapta comisă nu este opera vreunui străin. Pediatru şi medic legist, Sara Linton este în miezul evenimentelor, fiind implicată în desfăşurarea investigaţiilor atât profesional cât şi sufleteşte.
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
"Marele Maestru Villiers de L`Isle Adam a comandat această pasăre bătută cu nestemate şi înaltă de treizeci de centimetri unor sclavi turci din castelul St. Angelo şi a trimis-o împăratului Carol, care se afla în Spania. A trimis-o pe o galeră comandată de un cavaler francez numit Cormier sau Corvere, membru al Ordinului.(...) Galera n-a ajuns niciodată în Spania..."
Şi aşa începe aventura... Încă de la prima pagină, cititorul este aruncat în mijlocul evenimentelor fără menajamente, şi, precum detectivul Spade, va fi "dus de curent" într-o direcţie necunoscută, presărată de pericole la tot pasul. Detectivul Spade reprezintă o figură iconică, un deschizător de drumuri în crearea "modernilor" detectivi aventurieri din romanele ulterioare, frământaţi, criptici, seducători, şi în egală măsură periculoşi.
"Şoimul Maltez" este o carte pe care trebuie să o citeşti tocmai pentru a avea imaginea de ansamblu a industriei romanelor de suspans, pentru a înţelege baza pe care s-au aşezat atâtea alte scrieri ale genului. Vei fi captivat de modul inedit de redare a acţiunii, oarecum fragmentat, amintind de cadrele cinematografice, poate datorită trecutului de scenarist hoolywoodian al lui Hammett.
"...Orice idealizare face viaţa mai săracă. S-o înfrumuseţezi înseamnă să-i îndepărtezi caracterul complex - înseamnă s-o distrugi.(...) Istoria e făcută de oameni, dar ei n-o fac în capul lor. Ideile care se nasc în conştiinţa lor joacă un rol neînsemnat în mersul evenimentelor. (...) Nimeni nu poate spune ce formă poate lua în viitor organizarea socială."
O mână de personaje prinse într-o existenţă mediocră într-o Londră de secol 19 - un proprietar de prăvălie şi familia sa, un fost deţinut politic, un fost student la medicină şi un obscur propagandist literar, autoproclamaţi anarhişti - va reprezenta nucleul acestul roman. "Agentul secret", departe de a fi povestea unui erou spion, este mai degrabă povestea unei vieţi de rutină a personajului Verloc, nici frumos, nici tânăr, nici bogat, dar nici sărac, ce, mai mult din obişnuinţa vremurilor apuse, se află pe statul de plată al unei ambasade străine. Forţat de împrejurări şi văzându-şi ameninţat traiul tihnit, se va lansa într-o "afacere", după cum afirmă un personaj, "având o doză de ciudată stupiditate şi slăbiciune". Vom asista la întâmplările ce se succed cu repeziciunea prăbuşirii pieselor de domino, şi totul se va sfârşi în cel mai surprinzător mod posibil.
"Jake era uşurat. Corpul omenesc era pentru el o construcţie magnifică, iar cărămizile sale, oasele, îl fascinau întotdeauna. Era mai multă frumuseţe în trupul unui om decât în cea mai sublimă muzică. Uneori Jake simţea, aşa cum simţea şi acum, că oasele mute spuneau extrem de multe, cu simpla condiţie să le înţelegi limba (...) Ştia că aveau sarcina să restituie într-o anume măsură ceea ce scheletele pierduseră; era un lucru pe care viii îl datorau morţilor. Din moment ce aceşti oameni nu mai puteau vorbi în nume propriu, era datoria lor să vorbească pentru ei."
Atunci când tăcerea morţii se aşterne inevitabil asupra corpului uman, rămâne ca altcineva să preia poveştile nespuse, misterele nedezlegate, chinurile nerăzbunate. Medicul patolog Jake Rosen, ca serviciu pentru un vechi prieten, se va vedea implicat într-o conspiraţie de proporţii mai mari decât părea la prima vedere. Împreună cu avocata Philomela Manfreda, va încerca să dezlege iţele complicatei afaceri şi să facă dreptate celor ce nu-şi mai pot face auzit glasul.
"Nimic nu pare prea rău, prea dificil sau prea trist atunci când ai un pom de Crăciun în sufragerie, cu toate cadourile sub el şi cu sentimentul de anticipare. Pare un fel de a spune că întotdeauna există lumină şi speranţă în lume. Şi că întotdeauna există familia cu care poţi împărţi aceste lucruri."
Dacă pentru cei mai mulţi oameni Crăciunul reprezintă un prilej de sărbătoare şi voie bună, nu acelaşi lucru se poate spune despre locotenentul de poliţie Eve Dallas, care, pe lângă cazurile obişnuite, mai trebuie să se confrunte şi cu o vizită nedorită din trecutut ei, şi toate acestea în perioada în care nimeni nu mai stă cu gândul la muncă. În această carte vom vedea mai mult ca niciodată şi latura ei vulnerabilă, vom privi în sufletul ei şi vom înţelege îndârjirea poliţistei din prezent. Roarke va fi ca întotdeauna ancora ei, iar echipa cu care lucrează va demonstra că nu este formată numai din colegi, ci şi din prieteni adevăraţi.
Aşa cum bănuiam încă de la începutul cărţii, autoarea nu ne dezamăgeşte nici de această dată, oferindu-ne o intrigă captivantă, personaje fermecătoare, cu care deja suntem familiarizaţi, dialoguri spumoase, şi acţiune, punctată pe ici, pe colo, cu emoţie, totul într-un echilibru perfect.
