|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Sunt expert în pictura lui Caravaggio, dar înainte de asta, sunt un admirator al artei sale. În al treilea rând, sunt poliţist. Poate că acest lucru nu este un titlu de glorie, dar nu prea am cu ce să mă laud. Sunt şi soţ. Şi cam atât. Accentul pe care îl acord detaliilor mă transformă într-un tip meticulos. Conştiincios. Serios. Unii ar spune obsedat. Eu aş spune că sunt pasionat. Cândva eram pasionat. Asta înseamnă că nu mai sunt cum eram odată. Chiar dacă sunt cel mai bun în meseria mea."
Este o carte fermecătoare, cu un uşor iz desuet, care, surprinzător, contribuie la şarmul volumului. Îmbinând erudiţia şi o deosebită stăpânire a artei literare pe de-o parte, iar pe de alta suspansul unei cărţi poliţiste clasice, autorul reuseste sa te ţină strans în mreje, iar Lordul Peter Wimsey, cu toate excentricităţile sale, îţi face lectura şi mai captivantă.
Deşi la prima vedere o simplă carte poliţistă, "Ascultă şi mori!" va surprinde cititorul prin modul de redare a acţiunii, dar şi prin subiect. Discursul este fragmentat, iar "întregul" va fi împărţit în instantanee ce se succed cu repeziciune, alternând scenele din viaţa personală a poliţiştilor cu scene de investigaţie, dar şi cu câte o privire în "teatrul de acţiune" al celui urmărit. Nu se zăboveşte suficient asupra nici unui aspect şi impresia generală este că informaţia îi este "servită" cititorului şi depinde de el ce face cu ea. Modul de interacţiune al infractorului cu poliţia, prin scrisori ce cuprind citate din Shakespeare, anagrame, jocuri de cuvinte, ne face să credem că acest ucigaş este un "client" mai vechi al secţiei 87, ceea ce justifică determinarea obsesivă a tuturor de a-l prinde.
"Cred că oamenii fac lucruri tâmpite în viaţa lor personală pentru a compensa răul pe care şi-l fac când sunt la serviciu. Fiinţele umane n-au fost făcute să-şi petreacă zilele în nişte cubiculumuri.(...)
-Sufletul omenesc este mai mult plastic decât elastic, declară Banjo emfatic.(...) Dacă îl striveşti şi apoi îi dai drumul, va încerca să se întoarcă la vechea lui formă, dar ceea ce-i rămâne e de fapt amprenta vizibilă şi murdară a unei mâini străine. De fiecare dată când încerci să te schimbi, pentru a te adapta unui loc, chestia asta te marchează."
"Stăteam acolo, fără să scot un sunet, privindu-l pe tata, pe care îl adoram, suspinând şi ţinând lipită de piept fotografia surorii mele moarte, în vreme ce în cameră răsunau pierdut sunetele cutiei muzicale.
Privesc în urmă şi mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă mi-ar fi recut prin minte să alerg în braţele lui şi să las durerea lui să se contopească cu suferinţa mea.(...) De-a lungul anilor am ajuns să înţeleg că, dacă durerea nu este împărtăşită, se dă repede vina pe cei din jur, fiind până la urmă asumată de acela care nu poate să învinuiască pe altcineva."
Atunci când moartea violentă a Andreei, sora mai mare a lui Ellie Cavanaugh, zguduie liniştita comunitate, întreaga viaţă a micuţei Ellie de 7 ani va fi iremediabil schimbată. Astfel că adulta Ellie, reporter de investigaţii, se vede nevoită, peste 22 de ani, să retrăiască tragedia, numai pentru a-l vedea pe criminal pentru totdeauna închis. Ignorând imensele pericole la care se expune, investigaţia ei va dezvălui adevăruri ascunse cu grijă, iar cititorul va fi prins în acest carusel al aventurii, unde răsturnările de situaţie sunt vedete, iar tensiunea este magistral redată de către autoare.
Oare câtă suferinţă poate îndura un om? Care este "pragul de sus" al durerii, momentul în care oroarea îţi va provoca scindarea personalităţii? Şi chiar ajută detaşarea? Sunt întrebări care ne vor asalta pe măsură ce vom citi această carte. Investigarea unei serii de crime oribile ne va purta paşii pe cărări străbătute de poliţişti, legişti, consultanţi criminalişti, dar şi în "hăţişurile" psihologice ale faptelor comise, şi ale implicaţiilor lor. Vom vedea că, dincolo de investigaţie, anchetatorii încearcă să-şi desfăşoare viaţa proprie, deşi cu toţii sunt afectaţi la nivel personal. Poate asta face diferenţa între a fi uman şi ..."bestie". Şi totuşi se încearcă şi o înţelegere a criminalului, nu neapărat pentru a-i găsi o scuză, ci pentru că omul va fi întotdeauna fascinat atât de "Frumos", cât şi de "Urât", pe care va încerca să-l analizeze şi să-l disece: "...soarta victimelor e cu mult mai cumplită decât a lui.
"Fiecare dintre noi are parte de momente în care viaţa deraiază." Am vrut neapărat să încep cu această frază, pentru că mi se pare definitorie atât pentru cartea de faţă cât şi pentru viaţa pe care o înfruntăm cu toţii. Această carte este de departe cea mai dură din cele citite în ultima vreme. Dură atât prin stilul de scris- fraze scurte şi tăioase- cât şi prin subiect- îmbinarea unei investigaţii poliţieneşti cu una de factură jurnalistică. Este o carte cu "monştrii", dar nu cu cei din cărţile sau filmele Sf, ci din cei care se ascund într-un înveliş atrăgător şi sunt printre noi, atât de aproape încît pericolul îl putem percepe ca pe un sentiment straniu, adânc îngropat în suflet şi căruia nu-i dăm atenţie decât atunci când este prea târziu.
"Marele Maestru Villiers de L`Isle Adam a comandat această pasăre bătută cu nestemate şi înaltă de treizeci de centimetri unor sclavi turci din castelul St. Angelo şi a trimis-o împăratului Carol, care se afla în Spania. A trimis-o pe o galeră comandată de un cavaler francez numit Cormier sau Corvere, membru al Ordinului.(...) Galera n-a ajuns niciodată în Spania..."
Şi aşa începe aventura... Încă de la prima pagină, cititorul este aruncat în mijlocul evenimentelor fără menajamente, şi, precum detectivul Spade, va fi "dus de curent" într-o direcţie necunoscută, presărată de pericole la tot pasul. Detectivul Spade reprezintă o figură iconică, un deschizător de drumuri în crearea "modernilor" detectivi aventurieri din romanele ulterioare, frământaţi, criptici, seducători, şi în egală măsură periculoşi.
"Şoimul Maltez" este o carte pe care trebuie să o citeşti tocmai pentru a avea imaginea de ansamblu a industriei romanelor de suspans, pentru a înţelege baza pe care s-au aşezat atâtea alte scrieri ale genului. Vei fi captivat de modul inedit de redare a acţiunii, oarecum fragmentat, amintind de cadrele cinematografice, poate datorită trecutului de scenarist hoolywoodian al lui Hammett.
"Prinţul Întunericului pornise la acţiune.
Dyson puse telefonul jos şi simţi un fior de emoţie la gândul celor ce urmau să se întâmple. Îl angajase pe cel mai bun (întotdeauna îi angaja numai pe cei mai buni); acest savant al lumii subterane a terorismului îşi va îndeplini misiunea."
Un thriller la intensitate maximă, "Ora zero" va purta cititorul în miezul unui complot terorist ce poate avea consecinţe dezastruoase. Vom asista fascinaţi la ampla desfăşurare a forţelor de ordine, de la simplul poliţist, până la agenţii diverselor organizaţii guvernamentale, lucrând cu toţii pentru a prinde... un singur om. Teroristul Henrik Baumann este un personaj atipic. Deşi categoric de partea greşită a baricadei, autorul crează acest personaj într-atât de carismatic, încât cititorul se vede iremediabil vrăjit de sud-africanul alb, ucigaş cu sânge rece, de o inteligenţă feroce, ce reuşeşte să pună la cale o operaţiune extrem de bine gândită. Această carismă este folosită şi în cadrul poveştii, creând impresia că priveşti un păianjen ce-şi ţese abil pânza pentru a captura prada.
Vei citi "Ora zero" cu o deosebită plăcere şi vei savura întreaga acţiune alături de personaje , până la ultima filă a cărţii.
"Rămăseseră astfel, la mai piţin de un metru distanţă, unul blond, înalt şi masiv clădit, aplecat mult înainte, cu umerii aduşi şi pumnii mari pregătiţi; celălalt, cu părul şi ochii închişi la culoare, înalt şi suplu, cu trupul înclinat puţin într-o parte, ca să ţină de toartă o halbă grea de sticlă - şi, cu excepţia respiraţiilor lor, în cameră nu se mai auzea niciun sunet. Nici din barul de după uşa subţire nu răzbătea niciun zgomot, clănţănit de pahare, plescăieli ale apei sau murmur de glasuri."
