|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dacă facem abstracţie de existenţa vampirilor (sau mai precis a vampirului) în carte şi a invocatului demon, acest volum reprezintă o excelentă intrigă poliţistă. Nici măcar crimele săvârşite nu par mai violente decât ceea ce ar putea face orice criminal în serie dement. Spre deosebire de alţi poliţişti sau foşti poliţişti, Vicki Nelson - detectiv particular -este surprinzător de "destupată la cap" în ceea ce priveşte întorsătura paranormală luată de cazul pe care încearcă să-l rezolve în paralel cu poliţia. Şi când te gândeşti că toată "tevatura" porneşte de la un puşti tocilar, supărat pe viaţă. Un scenariu absolut actual, dacă ţinem seama de presiunea exercitată asupra celor diferiţi, de şicanele şi de glumele la care sunt supuşi. Dacă ne-am gândi înainte, poate că am putea împiedica următorul caz în care un puşti nemulţumit cu o armă seceră o grămadă de colegi într-o instituţie de învăţământ.
"Jake era uşurat. Corpul omenesc era pentru el o construcţie magnifică, iar cărămizile sale, oasele, îl fascinau întotdeauna. Era mai multă frumuseţe în trupul unui om decât în cea mai sublimă muzică. Uneori Jake simţea, aşa cum simţea şi acum, că oasele mute spuneau extrem de multe, cu simpla condiţie să le înţelegi limba (...) Ştia că aveau sarcina să restituie într-o anume măsură ceea ce scheletele pierduseră; era un lucru pe care viii îl datorau morţilor. Din moment ce aceşti oameni nu mai puteau vorbi în nume propriu, era datoria lor să vorbească pentru ei."
Atunci când tăcerea morţii se aşterne inevitabil asupra corpului uman, rămâne ca altcineva să preia poveştile nespuse, misterele nedezlegate, chinurile nerăzbunate. Medicul patolog Jake Rosen, ca serviciu pentru un vechi prieten, se va vedea implicat într-o conspiraţie de proporţii mai mari decât părea la prima vedere. Împreună cu avocata Philomela Manfreda, va încerca să dezlege iţele complicatei afaceri şi să facă dreptate celor ce nu-şi mai pot face auzit glasul.
"Se spune că este nevoie de foarte mult timp pentru a te împăca cu o tragedie. Rămâi ca amorţit. Nu poţi accepta realitatea cumplită. Dar nu este adevărat. Cel puţin, nu pentru mine. Am înţeles pe deplin toate implicaţiile. (...)
Şi, cu toate acestea, moartea este un mare învăţător. Numai că este prea dură.
Aş dori să vă pot spune că prin această tragedie am descoperit ceva, ceva care să-mi fi schimbat fundamental existenţa şi să vă transmit şi vouă această înţelepciune. Dar n-am descoperit nimic. (...) Tragedia este ceva personal. Tragedia îţi grevează sufletul. S-ar putea să nu fii mai fericit. Dar vei fi, în orice caz, mai bun."
"Nimic nu pare prea rău, prea dificil sau prea trist atunci când ai un pom de Crăciun în sufragerie, cu toate cadourile sub el şi cu sentimentul de anticipare. Pare un fel de a spune că întotdeauna există lumină şi speranţă în lume. Şi că întotdeauna există familia cu care poţi împărţi aceste lucruri."
Dacă pentru cei mai mulţi oameni Crăciunul reprezintă un prilej de sărbătoare şi voie bună, nu acelaşi lucru se poate spune despre locotenentul de poliţie Eve Dallas, care, pe lângă cazurile obişnuite, mai trebuie să se confrunte şi cu o vizită nedorită din trecutut ei, şi toate acestea în perioada în care nimeni nu mai stă cu gândul la muncă. În această carte vom vedea mai mult ca niciodată şi latura ei vulnerabilă, vom privi în sufletul ei şi vom înţelege îndârjirea poliţistei din prezent. Roarke va fi ca întotdeauna ancora ei, iar echipa cu care lucrează va demonstra că nu este formată numai din colegi, ci şi din prieteni adevăraţi.
Aşa cum bănuiam încă de la începutul cărţii, autoarea nu ne dezamăgeşte nici de această dată, oferindu-ne o intrigă captivantă, personaje fermecătoare, cu care deja suntem familiarizaţi, dialoguri spumoase, şi acţiune, punctată pe ici, pe colo, cu emoţie, totul într-un echilibru perfect.
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
"Adevărul era că o îngrozea ziua care o aştepta. Presimţea că i se va întâmpla ceva oribil. Ştiuse acest lucru, de cum deschisese ochii, după un somn agitat, plin de vise. În aer plutea o senzaţie de catastrofă, aşa cum un nor negru de tornadă cade din cer, înainte să ia contact cu pământul şi să distrugă totul în calea lui.
Presimţea acest lucru, dar se simţea neputincioasă. Nell făcea parte integrantă din acel scenariu, era doar o actriţă într-o scenă inevitabilă, care trebuia jucată, care nu putea fi evitată. Din experienţa dobândită de-a lungul anilor şi datorită influenţei lui Gert, Nell ajunsese să înţeleagă că aceea se numea premoniţie."
Ce ai face dacă, în urma unei tragedii ai pierde nu numai omul de lângă tine, ci ai începe şi să pui sub semnul întrebării întrega perioadă petrecută împreună? Şi, în definitiv, putem afirma că ne cunoaştem partenerul/a în cele mai mici amănunte, dincolo de orice îndoială? Nell MacDermott este pusă în faţa acestei dileme şi va avea nevoie de multă răbdare, cercetare şi ajutor, pentru a descurca suspecta situaţie ce i-l prezintă pe Adam, soţul ei, într-o cu totul altă perspectivă.
"Stătu o vreme nemişcat, apoi puse cardul de acces în buzunarul cămăşii. Întinse mâna după receptor, dar renunţă (...) Pierce îşi zise că se afla în cea mai disperată situaţie din viaţa lui, şi se întrebă pe cine să sune ca să ceară ajutor.
Răspunsul era: Pe nimeni. Simţi un fior rece pe şira spinării."
Crezi în fatalitate? Crezi că un om poate fi angrenat într-o aventură aşa, printr-o înşiruire de coincidenţe? O astfel de întâmplare va reprezenta punctul de pornire a situaţiilor limită şi debutul misterelor ce înconjoară dispariţia unei persoane în "Darling Lilly". Chimistul Henry Pierce va descoperi că nu întotdeauna curiozitatea cercetătorului duce la rezultate pozitive şi va fi astfel prins într-un mister periculos, ce ameninţă să-i distrugă viaţa şi cariera. Cititorul va urmări cu sufletul la gură implicarea eroului în investigarea dispariţiei unei dame de companie, dispariţie de care se pare că nu este interesat decât el. Pe parcursul lecturii intriga se va complica, pentru a se sfârşi într-o surpriză de proporţii.
"Destul. Acum voia să plece acasă, apreciind că ultimele două luni din viaţa ei fuseseră un coşmar pe care trebuia să-l dea uitării. Hotărâse să-i dea lui Simon toate datele pe care le obţinuse. Era evident acum că el avea o carieră mult mai strălucită decât crezuse ea."
După zeci de ani un secret bine ascuns ameninţă să fie dezvăluit, iar consecinţele ar putea fi dezastruoase pentru monarhia britanică. Tânăra jurnalistă Joanna Haslam este prinsă fără voie într-o poveste pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoasă.
Un roman concentrat, plin cu detalii, o carte unde fiecare pagină pare atent concepută pentru a nu-ţi da nici o şansă să întrerupi lectura. Poveşti de dragoste, agenţi ai statului ce-şi depăşesc atribuţiile postului, căutarea adevărului cu orice preţ, familii privilegiate, toate acestea le vei găsi într-o carte excelentă, fără cusur, atât prin stilul narativ, cât şi prin complexa intrigă.
"Rămăseseră astfel, la mai piţin de un metru distanţă, unul blond, înalt şi masiv clădit, aplecat mult înainte, cu umerii aduşi şi pumnii mari pregătiţi; celălalt, cu părul şi ochii închişi la culoare, înalt şi suplu, cu trupul înclinat puţin într-o parte, ca să ţină de toartă o halbă grea de sticlă - şi, cu excepţia respiraţiilor lor, în cameră nu se mai auzea niciun sunet. Nici din barul de după uşa subţire nu răzbătea niciun zgomot, clănţănit de pahare, plescăieli ale apei sau murmur de glasuri."
"Cu fiecare minut care trecea, cu fiecare oră care nu aducea nici un indiciu serios care să ducă la găsirea bărbatului ce îi ucisese sora, furia Lenei creştea tot mai mult. Sibyl îi spusese de mai multe ori că furia era un sentiment foarte periculos, îi atrăsese atenţia că trebuie să se abandoneze şi altor emoţii decât ura. În acel moment însă, Lena nu-şi putea imagina c-ar mai putea fi vreodată fericită, nu reuşea să fie nici măcar tristă. Era atât de golită sufleteşte din cauza pierderii surorii ei, încât furia era singurul sentiment care o mai ţinea în viaţă. Se lăsa pradă acestei furii, o lăsa să se dezvolte înlăuntrul ei ca un cancer, pentru că altfel s-ar fi prăbuşit. Avea nevoie de această furie ca să poată să treacă prin această încercare."
Descoperirea trupului neînsufleţit al unei tinere, violată şi măcelărită, va arunca un mic orăşel american în braţele terorii, mai ales când vor avea certitudinea că fapta comisă nu este opera vreunui străin. Pediatru şi medic legist, Sara Linton este în miezul evenimentelor, fiind implicată în desfăşurarea investigaţiilor atât profesional cât şi sufleteşte.
