Blestemul Nobilului Foul (seria Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul)


Autor carte: 
Stephen Donaldson
Editura: 
Nemira
Anul: 
2009
Traducator: 
Roxana Brînceanu
Blestemul Nobilului Foul (seria Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul) de Stephen Donaldson  -Carti bune de citit

    "Actul pur al creaţiei îi aprindea imaginaţia, iar vraja caldă a mândriei şi înflăcărării ei îl păstrase arzând ca un fulger, nu pentru secunde sau fracţiuni de secundă, ci timp de cinci luni într-o unică descărcare de energie prelungă şi sălbatică care părea să creeze peisajul pământului din neant doar prin forţa strălucirii ei - dealuri şi piscuri, copaci aplecaţi în vântul pasional, oameni ai nopţii, toate aduse la viaţă de către săgeata albă lovind cerurile din arcul de lumină al scrierii lui. Când terminase se simţise secătuit şi satisfăcut ca şi cum întreaga iubire din viaţa lui s-ar fi exprimat printr-un singur act."
    Încă un fantasy de referinţă se adaugă colecţiei noastre odată cu "Blestemul nobilului Foul". Cititorul va găsi în această carte mai mult decât un fantasy clasic începând chiar cu eroul Thomas Covenant şi terminând cu redarea întregii acţiuni ca pe un fel de viziune onirică. Ideea aceasta de pătrundere a unui personaj într-o lume paralelă am întâlnit-o de nenumărate ori, primul exemplu la îndemână fiind "Trilogia Cercului", cu diferenţa notabilă că aici personajul este prins iremediabil în "vis" şi oricât s-ar strădui nu reuşeşte  să revină la realitate. Şi totuşi... şi-ar dori? Atunci când realitatea proprie este sinonimă cu coşmarul, poate că apariţia unei alte realităţi nu sună atât de rău. Fost scriitor de succes, fost soţ, fost tată, actual... lepros, Thomas se luptă în permanenţă cu "junghiul perfid al pierderii". Şi pentru că: "Nu noi am făcut lumea. Noi nu trebuie decât să trăim în ea. Ne aflăm cu toţii în aceeaşi barcă - într-un fel sau altul.", eroul noastru pare să-şi accepte soarta, singurul său gând fiind supravieţuirea, deşi frica de necunoscut, de multe ori, se transformă în furie amară, ca "ancoră în normalitate". Alternativa oferită de către creatura Drool este una mult mai "luminoasă", deşi în mijlocul haosului şi a luptelor pentru salvarea Tărâmului. Astfel leprosul Thomas Covenant se va găsi în postura eroului salvator, reîncarnarea lui Berek, Jumătate-de-Mână.
    Cartea te va "prinde" prin şoc; alegerea autorului pentru lepră te şochează şi te pune pe gânduri în efortul de a-ţi explica "de ce". În opinia mea se recurge la acest "şiretlic" pentru a te surprinde şi a te atrage, exact ca o operă de artă abstractă. "Lepra" este de fapt metafora  acelui lucru groaznic care i se poate întâmpla oricui în decursul vieţii, întâmplare care  te poate arunca în mijlocul unei crize de identitate: "Gândul acesta îi readuse repulsia chiar din momentul în care îi trecu prin minte. Nu! Niciodată! El avea lepră; capacitatea lui de supravieţuire depindea de recunoaşterea totală, de acceptarea neputinţei lui esenţiale. Aceasta era legea leprei. Nimic nu putea fi mai mortal pentru el - nimic nu-i putea distruge mai dureros trupul şi mintea - decât iluzia puterii. Putere într-un vis."
    "Blestemul Nobilului Foul" este o dovadă clară de artă literară, nu numai prin aprecierile pe care le-a primit din partea criticii, ci mai ales, ce este cel mai important pentru noi, cititorii, prin tema abordată, prin modul de multe ori poetic de redare a naraţiunii, prin întrebările pe care le ridică şi prin paginile de o deosebită frumuseţe.

 





Din aceeaşi serie:

Razboiul Uriasilor (seria Cronicile lui Thomas Covenant, Necredinciosul) de Stephen Donaldson  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • O noapte de iubire de Mary Balogh  -Carti bune de citit
  • Scaunul gol (Seria Lincoln Rhyme) de Jeffery Deaver  -Carti bune de citit
  • Printesa gheturilor de Camilla Lackberg  -Carti bune de citit
  • Saptamana pierduta (seria Vanatoarea de fantome 2) de Jayne Castle (Amanda Quick)  -Carti bune de citit
  • Spulbera-ma ( Atingerea lui Juliette 1) de Tahereh Mafi  -Carti bune de citit
  • Mai las-o moale cu fantomele de Megan Crewe  -Carti bune de citit
  • Complotul de Vladimir Volkoff  -Carti bune de citit
  • Glasul marii de Manuel Vicent  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.