|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Îndreptându-şi atenţia spre interpretările scrise cu trei secole în urmă şi transmise de-a lungul timpului, Meşterul ajunse la concluzia că forţa care îl apăsa nu era în armonie cu aceste elemente. Armonia fusese deranjată. Exista neplăcere şi nelinişte, chiar şi puţină teamă.
Ceea ce-l face pe cel ce mă oprimă să fie vulnerabil. Cu atât mai mult cu cât este clar că acum are nevoie de mine.
Meşterul îşi înăbuşi emoţia pe care i-o trezise această concluzie. Ştia din propria lui experienţă cât de periculos era să înţelegi răspunsul dorit."
Cât de departe ai merge pentru a-ţi îndeplini un vis?Ai fi în stare să sacrifici tot ce-ţi este mai drag? Ambiţia politică va declanşa evenimente tragice în lanţ, iar tânăra angajată a Consulatului american la Paris, Hollis Fremont, se vede aruncată în vâltoarea acţiunii. Va înţelege că a fost trădată în cel mai josnic mod, dar, cu ajutorul agentului Organizaţiei fantomă Omega, Sam Crawford, va desluşi misterele aflate în spatele întregii operaţiuni.
Philip Shelby se dovedeşte un autor de marcă al genului, creând pentru cititor scena unei aventuri extraordinare în care suspansul, crima, trădările, urmăririle şi răsturnările de situaţie sunt protagoniştii principali.
"Abilitatea paranormală de a rezona cu chihlimbarul pentru a-l folosi la concentrarea psihică, apăruse la populaţia umană la scurt timp după ce coloniştii veniseră prin Cortină, ca să se aşeze pe planeta Harmony. La început, acest talent fusese doar puţin mai mult decât o curiozitate. Dar treptat a devenit evident adevăratul potenţial al acestui fenomen."
Pe planeta Harnony umanitatea a primit o nouă şansă la viaţă. Însă ce este tipic omenesc, nu se va schimba nici măcar în aceste condiţii: pofta de înavuţire, crima, dorinţa de putere, pe toate cei ce a trecut prin Cortină le-au adus pe noua planetă. Arheologul Lydia Smith se vede protagonista unei aventuri de proporţii declanşată de angajarea ei de către magnatul Emmett London, iar faptul că energiile reziduale ale planetei de adopţie se materializează pentru a produce rău oamenilor, nu face deloc această aventură facilă.
Vei alege această carte din curiozitate, apoi vei fi captivat fără drept de apel de această scriere. Iubitorii cărţilor Norei Roberts, ale Richellei Mead sau ale Cassandrei Clare vor gasi în Jayne Castle un numitor comun, atât prin personajele seducătoare, cât şi prin intriga deosebit de incitantă, astfel că o vor adăuga la lista autorilor preferaţi.
Un manuscris pierdut care poate zgudui din temelii întreaga istorie a omenirii şi o acţiune ce se desfăşoară din New York la Londra şi apoi în Ierusalim, dar te aruncă în acelaşi timp în Evul Mediu şi chiar în timpuri biblice.
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
Prin intermediul acestei cărţi vom pătrunde în sumbra lume a traficului de persoane. Cu siguranţă, am auzit cu toţii de acest gen de infracţiune, dar aici vom beneficia de o analiză amănunţită a fenomenului, nu de o privire de ansamblu. Vom privi adânc în sufletul chinuit al fetelor est-europene ce caută "visul american", transformat rapid într-un coşmar. După debutul terifiant în încăperile reci ale Medicinei Legale, unde "gustăm" dintr-un teribil mit urban, vom vedea că există lucruri de departe mai rele ca moartea, şi situaţii în care cei dragi nu reprezintă decât o modalitate de a-ţi prelungi agonia: "Asta îţi face dragostea(...). Te face să-ţi fie frică, nu să fii curajos. Dă lumii dinţi ascuţiţi care sunt pregătiţi să rupă în orice moment bucăţi din viaţa ta." Vom constata că aparenţele sunt mai înşelătoare ca niciodată: "Oamenii văd ceea ce vor să vadă.
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
"În vis îi apărură imagini ciudate, dar fragmentate. Apoi se visă într-un gol, în care nu vedea decât ceaţă şi negură, din care dorea să scape cât mai repede, căci o ameninţa o mare primejdie. Trebuia să ajungă undeva, la o insulă îndepărtată ale cărei ţărmuri nu le putea distinge, căci nu era înconjurată decât de întuneric. La un moment dat reuşi să desluşească nişte figuri, una foarte cunoscută, care semăna mult cu ea însăşi şi altele mai ciudate. Se străduia să se ţină pe picioare, să înainteze în acea atmosferă nepământeană, în vreme ce figurile pe care le distingea se îndepărtau, se separau sau se adunau pentru a se despărţi din nou. Încerca în van să le ajungă, ele se îndepărtau tot mai mult. Înspăimântată, îşi strigă fratele; el n-o va lăsa singură în acest abis..."
Rory Matthews, o tânără de 21 de ani, ce consideră că totul i se cuvine în viaţă, este determinată să trăiască o aventură pornind alături de Daniel, fratele ei,într-o expediţie pe un gheţar. Viaţa în sălbăticie nu se compară cu petrecerile şi discotecile unde Rory obişnuia să-şi petreacă timpul, iar apariţia lui Eric Clarkson, sponsorul expediţiei, tulbură şi mai mult apele.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
Cred că toţi cei ce au citit această trilogie a "Jocurilor Foamei" vor fi de acord că aceste cărţi sunt aparte. Nu sunt genul de cărţi pe care le citeşti, îţi plac şi apoi le pui jos şi le uiţi. Sunt cărţi care trezesc în tine trăiri amorţite. Şi pe acest al treilea volum îl citeşti exact ca pe anterioarele: cu sufletul. Tumultul luptelor de pe parcursul lecturii este secondat de valuri de sentimente puternice, care nu pălesc nici măcar la ultimele pagini, ci, din contră, se intensifică. La finalul călătoriei prin această trilogie rămâne senzaţia de real şi de mai mult ca posibil a subiectului. Rămane ideea că un rău poate fi înlocuit de un alt rău dacă umanitatea îşi pierde starea de alertă; ideea că răul, deşi depăşit, lasă răni adânci, răni ce se redeschid din când în când; ideea că depinde de oameni să-şi păstreze verticalitatea şi să fie întotdeauna atenţi la cei care-i conduc.
