|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Vaccinul miraculos nu era decât rodul imaginaţiei lui debordante şi al desăvârşitei arte de a convinge. Îi înşelase pe toţi aceşti oameni care investiseră atâţia bani în compania lui, adesea economiile de-o viaţă sau toate bunurile. Bineînţeles că ei speraseră în primul rând să facă bani, dar nu puţini credeau şi că investiţia lor avea să facă din vaccin o realitate."
În urma a ceea ce pare o escrocherie de proporţii, o mulţime de oameni rîmân fără economiile de-o viaţă. Astfel jurnalista Marcia DeCarlo, Carley, este implicată în investigarea circumstanţelor ce au dus la dispariţia lui Nicholas Spencer şi la prăbuşirea companiei de cercetări medicale a acestuia. Beneficiind atât de determinare cât şi de şarm, Carley va reuşi să descurce iţele complicatei poveşti şi să păstreze tensiunea lecturii la cote ridicate.
"Dintr-o singură mişcare, Delta One îşi părăsi partenerii şi ieşi în întunericul şi vântul turbat de afară. Cercetă orizontul luminat de razele lunii cu ajutorul unui binoclu cu infraroşu. Ca întotdeauna, se concentră asupra structurii. Se găsea la o mie de metri depărtare - un edificiu enorm, cu o arhitectură atipică, care se ridica drept peste terenul golaş. Trecuseră zece zile de când Delta One şi tovarăşii lui urmăreau edificiul - de când fusese terminată construcţia lui. Nu exista nici un dubiu că informaţiile care se aflau în interiorul acelei construcţii aveau să schimbe lumea. Pentru protejarea lui, se sacrificaseră deja vieţi umane."
Necinstea luptelor politice nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Dar când este vorba despre fotoliul prezidenţial american, trecem în cu totul altă ligă. Preşedintele în exerciţiu, Zack Herney, este angrenat într-o luptă acerbă cu senatorul Sedgewick Sexton, pentru voturile alegătorilor şi se pare că senatorul chiar preia conducerea. Dar o descoperire de ultimă oră a NASA îl repune pe Herney în joc. Rachel Sexton, fiica senatorului, şi omul de stiinţă Michael Tolland sunt printre cei ce trebuie să certifice această descoperire. Treburile se complică, iar totul duce spre un deznodământ furtunos şi neaşteptat.
"Atlantida a însemnat întotdeauna mult mai mult decât o simplă civilizaţie pierdută.(...) Pentru antici reprezenta fascinaţia celui căzut, măreţia condamnată de aroganţă şi hybris. Fiecare epocă a avut o fantezie proprie despre Alantida, revenind întotdeauna la o lume de o splendoare de neimaginat care a umbrit întreaga istorie. Pentru nazişti a fost locul de origine al Uberman-ului, patria natală a arienilor, lucru care a dus la o căutare dementă în jurul lumii după descendenţi puri din punct de vedere al rasei. Pentru alţii a fost Grădina Raiului, un paradis pierdut."
"Cândva celebră în lumea şcolară a Bucureştilor, Minerva Tutovan, profesoară de matematică, constituie spaima şi coşmarul multor generaţii de elevi.(...) Circumstanţe speciale, meandrele destinului, dar mai probabil vocaţia, o făcuseră să părăsească învăţământul, acordând preferinţă activităţii de anchetă penală. Maiorul Minerva Tutovan făcea desigur parte din categoria aceea specială de indivizi care, indiferent de epocă, mediu, sau profesie, se remarcă detaşându-se cu cel puţin un cap peste ceilalţi, fac să se vorbească despre ei. Minerva era ofiţerul de securitate cel mai cunoscut din lumea infractorilor, anchetatorul cel mai excentric din minister şi care solicita cel mai puţin serviciile laboratorului."
Câteva întâmplări misterioase şi aparent fără legătură se vor alătura în decursul naraţiunii, pentru a-ţi oferi o reuşită carte de spionaj de această dată. Celebrul personaj Minerva Tutovan copleşeşte întreaga scriere cu greutatea caracterului ei, fiind deja favorita autoarei. Într-o ţară cu prea puţine legături peste graniţă, autorităţile sunt în permanentă alertă pentru a păstra informaţiile şi descoperirile importante în interoirul graniţelor ţării. Astfel, Minerva Tutovan, şi al său "Watson", Dobrescu, vor porni în căutarea spionului ce încearcă să scoată din ţară documente tehnice secrete.
"Cum frumuseţea lumii sensibile se naşte din ordinea care se respectă aici şi se alcătuieşte dintr-o situaţie dreaptă şi dintr-o mişcare regulată a pieselor acestei admirabile maşinării, tot astfel în mersul lucrurilor morale şi în cursul societăţii umane, perfecţiunea sălăşluieşte în aceea ca fiecare parte să-şi păstreze rangul ce trebuie să-l deţină aici şi să îndeplinească funcţiunile pe care trebuie să le facă."
Globalizarea, mai ales din punct de vedere politic, este cum nu se poate mai evident dezvăluită în această carte. Numai ideea unei retrase enclave, Monterosso, care îşi desfăşoară existenţa după regulile proprii şi având un preşedinte, Regele munţilor, ce nu se pleacă în faţa "măreţiei" occidentale, declanşează o criză la nivel mondial. Pentru ca întregii puneri în scenă să nu-i lipsească nimic, se creează şi Tribunalul Internaţional al Drepturilor Omului, special pentru a-l judeca pe acest preşedinte, Vladimir Knezevici.
"Adevărata inteligenţă este un exerciţiu de sinapsă; constă în a face cu îndrăzneală legături între fapte. În multe ocazii, doi neuroni din ramuri diferite, foarte apropiaţi unul de altul, nu au nevoie decât să-şi creeze o punte care să-i unească pentru a scoate la lumină concluzii noi, surprinzătoare."
"Lincoln Rhyme împărţea oamenii în două categorii: cei care călătoreau şi cei care ajungeau. Unora le plăcea mai mult drumul decât destinaţia. El însuşi era o persoană care ajungea, judecând după natura lui - scopul lui în viaţă era să găsească răspunsuri la întrebări legate de ştiinţă şi de multe ori îi plăceau mai mult soluţiile decât metodele folosite ca să se ajungă la ele."
Iubitorii thriller-ului psihologic trebuie să descopere scrierile lui Jeffery Deaver. Dacă aparent intriga pare să se desfăşoare în mod tradiţional, valul de schimbări de situaţie, ce apare tocmai când mintea cititorului se relaxa în vederea deznodământului, va reprezenta cu adevărat o "figură de stil" aparte. Însăşi alegerea personajului, criminalistul paraplegic, pare extrem de riscantă, dar va transforma întreaga intreaga investigaţie într-o experienţă multisenzorială, Rhyme având nevoie de o analiză atipică a scenei crimei, descrisă cu atâta acurateţe, încât şi cititorul va filtra toate informaţiile prin intermediul propriilor senzaţii.
"Cu fiecare zi ce trece, disperarea şi blestemul se înmulţesc în casa aceasta. Nu mai e posibil să lustruim mobila, să ştergem pereţii. Acum trebuie să lăsăm ca plantele agăţătoare să stăpânească, să urce pe picioarele noastre, să se adape din sângele nostru şi inimile noastre. Vom avea, astfel, părul din frunze, mâini şi picioare din copaci. Trebuie să renunţăm, Ines, trebuie să renunţăm. Nu lupta, nici nu plânge. Doar mai târziu vom deveni păşune pentru animale şi vom putea înflori pe marginea drumurilor, dacă vreuna dintre noi va avea acest drept. Poate vom fi flori ofilite, uscate şi dezgolite."
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.
"Şi deodată îl cuprinsese un val de milă, nu milă pentru cei care meritau mila, sau care o cereau, sau care nu erau demni de ea, ci milă tocmai pentru cei care nu o meritau, nu o cereau şi nu erau defel demni de ea.(...) Lacrimi îi ţâşniră din ochi şi-i îngheţară pe obraji. Simţea că iubeşte Biserica rusă, cu defectele şi micimile ei, cu bătrânele vrăjitoare insuportabile şi preoţii ei tiranici şi cu credincioşii ei superstiţioşi, că, dincolo de limba rusă, iubea ortodoxia, greacă, sârbă, americană şi că, dincolo de ortodoxie, iubea întreaga Biserică, aşa cum a lăsat-o Hristos oamenilor (...) şi, aşa cum oamenii o sfâşiaseră, o fragmentaseră, o sfărâmaseră, o pulverizaseră, că iubea umanitatea, cu persecuţiile şi persecutorii ei, mai ales pe persecutori fiindcă aveau nevoie de mai multă iubire decât ceilalţi."
