"Erau momente în care era bucuros că era scriitor, deoarece scriitorii puteau trăi în mintea lor şi nu trebuia să iasă afară deloc. Şi totuşi poate erau compensaţii. Deoarece, când ajunse la ultima staţie şi coborî pe peron, era un bărbat în uniformă ţinând un carton cu numele de Henry Babbacombe scris pe el cu cele mai mari litere şi înţelese că, într-o lume în care toţi erau înfometaţi de recunoaştere, el măcar avea ceva.(...) Era cu siguranţă o lume foarte amestecată şi ciudată, lumea asta de azi, şi probabil chiar captivantă dacă găseşti un mod de a scrie despre ea fără să te implici prea mult în realitate, care bineînţeles că oricum nici nu exista."
Plasarea acţiunii romanului "Tăieturi" în tumultuoşii ani 80, când superficialitatea industriei divertismentului de masă, televiziunea, este într-o fulminantă ascensiune, va da autorului cadrul perfect creării unei satire ce-şi găseşte actualitatea şi în prezent.Ideea "culturalizării" maselor prin intermediul concernelor media continuă să-şi găsească locul şi în viaţa noastră, astfel încât cititorul va primi romanul "Tăieturi" cu entuziasmul pe care-l merită.
"Dintr-o singură mişcare, Delta One îşi părăsi partenerii şi ieşi în întunericul şi vântul turbat de afară. Cercetă orizontul luminat de razele lunii cu ajutorul unui binoclu cu infraroşu. Ca întotdeauna, se concentră asupra structurii. Se găsea la o mie de metri depărtare - un edificiu enorm, cu o arhitectură atipică, care se ridica drept peste terenul golaş. Trecuseră zece zile de când Delta One şi tovarăşii lui urmăreau edificiul - de când fusese terminată construcţia lui. Nu exista nici un dubiu că informaţiile care se aflau în interiorul acelei construcţii aveau să schimbe lumea. Pentru protejarea lui, se sacrificaseră deja vieţi umane."
Necinstea luptelor politice nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Dar când este vorba despre fotoliul prezidenţial american, trecem în cu totul altă ligă. Preşedintele în exerciţiu, Zack Herney, este angrenat într-o luptă acerbă cu senatorul Sedgewick Sexton, pentru voturile alegătorilor şi se pare că senatorul chiar preia conducerea. Dar o descoperire de ultimă oră a NASA îl repune pe Herney în joc. Rachel Sexton, fiica senatorului, şi omul de stiinţă Michael Tolland sunt printre cei ce trebuie să certifice această descoperire. Treburile se complică, iar totul duce spre un deznodământ furtunos şi neaşteptat.
"Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
"Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
"Imaginaţi-vă că zâmbiţi după o palmă pe care aţi primit-o peste faţă. Apoi, gândiţi-vă că faceţi asta douăzeci şi patru de ore pe zi.
Asta era ocupaţia de a ascunde un evreu."
Cum vedeaţi până acum ...Moartea? Ca pe "Doamna cu Coasa", o hârcă rece şi detestabilă, ce te înhaţă când ţi-e viaţa mai dulce? Mai gândiţi-vă puţin..."Hoţul de carţi" o va aduce la rampă, în lumina reflectoarelor pe Ea, Doamna Moarte, prinsă până peste cap "în treabă", mulţumită Fuhrerului şi care, totuşi, îşi permite o mică indulgenţă: Liesel Meminger, hoaţa de cărţi, a cărei poveste îşi va face timp să ne-o transmită. Cinică pe alocuri, melancolică de multe ori, picturală şi metaforică "peste poate", această naratoare inedită va face din povestea fetiţei, prinsă în vâltoarea evenimentelor celui De-al Doilea Război Mondial, un exemplu de virtuozitate artistică.
"Adevărul era că o îngrozea ziua care o aştepta. Presimţea că i se va întâmpla ceva oribil. Ştiuse acest lucru, de cum deschisese ochii, după un somn agitat, plin de vise. În aer plutea o senzaţie de catastrofă, aşa cum un nor negru de tornadă cade din cer, înainte să ia contact cu pământul şi să distrugă totul în calea lui.
Presimţea acest lucru, dar se simţea neputincioasă. Nell făcea parte integrantă din acel scenariu, era doar o actriţă într-o scenă inevitabilă, care trebuia jucată, care nu putea fi evitată. Din experienţa dobândită de-a lungul anilor şi datorită influenţei lui Gert, Nell ajunsese să înţeleagă că aceea se numea premoniţie."
Ce ai face dacă, în urma unei tragedii ai pierde nu numai omul de lângă tine, ci ai începe şi să pui sub semnul întrebării întrega perioadă petrecută împreună? Şi, în definitiv, putem afirma că ne cunoaştem partenerul/a în cele mai mici amănunte, dincolo de orice îndoială? Nell MacDermott este pusă în faţa acestei dileme şi va avea nevoie de multă răbdare, cercetare şi ajutor, pentru a descurca suspecta situaţie ce i-l prezintă pe Adam, soţul ei, într-o cu totul altă perspectivă.
"Dacă încerci să ocoleşti soarta sau să amâni suferinţele, nu faci decât să te condamni la suferinţă îndoită în altă viaţă." Prin intermediul acestei cărţi cititorul va pătrunde într-un univers magic, stăpânit de legende, într-un timp îndepărtat, o lume scindată între două credinţe: creştinii, pe de-o parte, şi Vechiul Popor, ce crede în Marea Mamă şi consortul ei, Cel Încornorat, pe de altă parte. În aceast timp al frământărilor, vom cunoaşte necesitatea apariţiei unui conducător capabil să îmbine cele două credinţe, în slujba binelui şi a dreptăţii: "Lumile se vor îndepărta fără putinţă de apropiere, iar amintirea Avalonului nu va rămâne nici măcar în legende, pentru a mai oferi speranţă omenirii. Nu, ne trebuie un conducător care să câştige credinţa tuturor popoarelor din ambele Britanii - Britania preoţilor şi lumea ceţurilor, stăpânită din Avalon.
"Lincoln Rhyme împărţea oamenii în două categorii: cei care călătoreau şi cei care ajungeau. Unora le plăcea mai mult drumul decât destinaţia. El însuşi era o persoană care ajungea, judecând după natura lui - scopul lui în viaţă era să găsească răspunsuri la întrebări legate de ştiinţă şi de multe ori îi plăceau mai mult soluţiile decât metodele folosite ca să se ajungă la ele."
Iubitorii thriller-ului psihologic trebuie să descopere scrierile lui Jeffery Deaver. Dacă aparent intriga pare să se desfăşoare în mod tradiţional, valul de schimbări de situaţie, ce apare tocmai când mintea cititorului se relaxa în vederea deznodământului, va reprezenta cu adevărat o "figură de stil" aparte. Însăşi alegerea personajului, criminalistul paraplegic, pare extrem de riscantă, dar va transforma întreaga intreaga investigaţie într-o experienţă multisenzorială, Rhyme având nevoie de o analiză atipică a scenei crimei, descrisă cu atâta acurateţe, încât şi cititorul va filtra toate informaţiile prin intermediul propriilor senzaţii.
"Lui Alex nu-i venea să creadă că existase o vreme când ţara sa nu fusese marcată de teroare, şi hidoşenie, şi ameninţări. Încă îşi mai putea aminti de o copilărie plină de inocenţă şi de credinţa că nimic cu adevărat rău nu s-ar fi întâmplat, când venea cineva să ciocăne la uşă. Amintirea o umplea de frustrare, de mânie, şi de o imensă tristeţe."
Acţiune, suspans, îmbinarea perfectă a realului cu ficţiunea, personaje magistral concepute, sunt numai câteva din atuurile acestei cărţi. Plasând acţiunea la trei ani după atentatele de la 11 septembrie, autoarea îţi va capta iremediabil atenţia prin posibilitatea repetării unui scenariu de o asemenea încărcătură tragică. Jurnalista Alex Graham, din dorinţa de a afla adevărul ascuns în spatele unor evenimente catastrofale, în aparenţă dezastre naturale, va ajunge o ţintă în mişcare pentru cei ce nu au loc de scăpări în agendă. Un scenariu posibil, o frumoasă poveste despre verticalitatea jurnalistului chiar şi în situaţii limită şi o acţiune ce te va ţine în alertă până în final.
"Aşa se face că ideile zămislite doar în închipuire şi îndrăgite atît de tare încît par să aibe un preţ mai mare decît orice lucru socotit de oameni preţios - riscă să fie zdruncinate şi nimicite de contactul cu practica. Artistului ideal i se cere să aibă o tărie de caracter care nu face casă bună cu delicateţea lui; trebuie să-şi păstreze încrederea în sine când lumea incredulă îl asaltează din toate părţile cu necruţătoarea ei neîncredere; trebuie să înfrunte omenirea şi să fie singurul său discipol, din respect faţă de geniul său, cît şi faţă de obiectivele către care se îndreaptă." (Făurar de frumuseţi)