"Mă uit prin găurile umbrelei din iarbă de mare la cel mai albastru cer - un albastru de vară, un albastru mediteranean - şi scot un oftat de mulţumire. Soţul meu - soţul meu frumos şi sexy, cu bustul gol şi pantaloni scurţi făcuţi dintr-o pereche de blugi - citeşte o carte care prezice prăbuşirea sistemului bancar occidental. Din câte îmi pot da seama, se citeşte pe nerăsuflate. Nu l-am văzut niciodată stând atât de liniştit. Seamănă mai mult cu un student decât cu un CEO al uneia dintre cele mai mari companii private din Statele Unite."
Iată spumosul final al controversatei trilogii "Fifty Shades". Dacă în volumul întâi cuplul Anastasia Steel - Christian Gray părea cum nu se poate mai nepotrivit şi cititorul nu întrezărea nici o şansă reală de evoluţie pozitivă a relaţiei, în această ultimă parte, cei doi protagonişti sunt căsătoriţi. Treptat se dezvăluie din ce în ce mai mult din trecutul întunecat al frământatului Domn Gray, iar Anastasia îşi păstrează aceeaşi "pendulare" între supunere şi revoltă, ceea ce, trebuie să recunoaştem, dă întreg şarmul personajului.
Alte conflicte, atât interne cât şi externe, magistral dezvoltate de autoare, îţi vor capta interesul, iar toate firele ce te-au adus până în acest punct al lecturii vor fi soluţionate satisfăcător.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Cînd e cel mai bine, viaţa e inimaginabil de simplă şi bună... Aşa cum ar trebui să fie. (...)
Cazul mă înfricoşa şi cu siguranţă nu fiindcă aş fi crezut în vampiri.
Credeam, însă, în lucrurile ciudate şi oribile pe care oamenii sînt uneori în stare să şi le facă unii altora: muşcături sălbatice, spînzurări sadice, drenarea corpurilor de sînge, atacuri cu tigri. Pentru început, nu puteam să-mi imaginez cam cum ar trebui să fie ucigaşii."
Dacă credeai că "Violetele sînt albastre" este numai continuarea thrillerului "Trandafirii sînt roşii" atunci te aşteaptă o surpriză de proporţii, pentru că, aşa cum însuşi autorul afirmă, "Nici un lucru nu începe vreodată de acolo de unde credem noi." Povestea "Creierului" (numit aici, probabil datorită traducerii, "Geniul") continuă într-adevăr, iar între acesta şi detectivul Cross interacţiunea devine un fel de joacă "de-a şoarecele şi pisica". Şi totuşi aspectul cel mai important al cărţii este reprezentat de un nou caz, mai sângeros decât te-ai fi putut aştepta, cu personaje diabolice şi carismatice "în acelaşi ambalaj", cu pagini care-ţi ridică tensiunea la maxim, cu răsturnări de situaţie pe cât de neaşteptate, pe atât de incitante.
Dacă în primul volum pentru eroina noastră, Katniss, era vorba pur şi simplu de supravieţuire, în acest al 2-lea volum viaţa ei se va complica peste măsură, şi, dintr-o puştoaică călită în arena "Jocurilor Foamei", va deveni "scânteia", simbolul faptului că cei mulţi şi înfometaţi se vor putea ridica împotriva duşmanului comun. "Am ştiut întotdeauna cine e duşmanul. Cine ne înfometează, cine ne torturează şi cine ne ucide în arenă. Cine îi va ucide în curând pe toţi cei care-mi sunt dragi (...) Da, ştiu cine este duşmanul." Focul mocnit al nemulţumirilor se va converti într-o grandioasă explozie vulcanică, un spectacol de excepţie la care cititorul asistă fascinat. O carte care-ţi strârneşte o multitudine de sentimente trecând prin duioşie, furia neputinţei, speranţă, curaj şi deznădejde, sentimente pe care le împărţim cu eroii cărţii şi care te răscolesc şi după ce ai pus cartea jos.
"Sârguinţă şi disciplină. Curăţenie şi rugăciune. Agilitate şi mişcare. Agilitate şi sârguinţă. Arn urma aceste instrucţiuni cu aceeaşi uşurinţă cu care asculta cerinţele de a-şi iubi şi respecta toţi fraţii, cele mai importante două reguli din mănăstire, şi a spune întotdeauna adevărul, a treia dintre cele mai importante reguli. Le urma şi pe celelalte, deşi erau mai puţin importante şi uneori chiar greu de înţeles, precum acelea despre orele de culcare şi comportamentul la masă.
Dar nu-i venea greu să urmeze toate aceste porunci divine. Dimpotrivă, era o plăcere. Uneori se întreba cum ar fi fost să fii copil dincolo, în lumea lipsită de sfinţenie."
"Poţi să te izolezi şi să te detaşezi de lume. Poţi crede că eşti un naufragiat permanent. Dar inocenţa unui copil te va aduce înapoi şi-ţi va da acel scut de bucurie care să te protejeze. Am învăţat târziu în viaţă toate aceste lucruri, dar nu prea târziu. Niciodată nu e prea târziu."
Un detectiv particular şi o agentă FBI vor face front comun în urmărirea unui periculos de inteligent criminal în serie, Poetul, fost agent FBI şi mentor al agentei Rachel. Cunoscător al tuturor metodelor de investigaţie, Robert Backus, Poetul, se dovedeşte întotdeauna cu un pas înaintea celor ce-l urmăresc.
Intrigă, suspans, tensiune la maximum, atracţie, sunt ingredientele folosite de Michael Connelly pentru a realiza acest thriller. Cu siguranţa autorului stăpân pe arta sa, Connelly oferă cititorului cu generozitate detaliile menite să-l ajute în investigaţiile proprii, pentru că, aşa cum explică: " ... detaliile erau foarte importante. Rezolvarea enigmelor stătea întotdeauna în detalii. Ceea ce putea părea acum lipsit de importanţă, mai târziu, se putea dovedi crucial. Ceea ce acum este criptic şi disparat, devine mai târziu o lupă cu ajutorul căreia vezi totul mult mai clar."
"Dintotdeauna avusese senzaţii ciudate în anumite case sau camere, dar în mare parte erau slabe şi nu o deranjau prea tare. Le acceptase ca pe ceva normal, şi poate că aşa şi erau până la un anumit nivel de percepţie. La urma urmei, mulţi oameni vorbeau de senzaţia de deja vu sau de nelinişte când intrau prima dată într-o anume casă sau cameră.
Apoi, în anii aceia de singurătate petrecuţi la facultate, când se interiorizase timp îndelungat, reacţiile ei la diversele spaţii se acutizaseră."
Zoe Luce, o decoratoare cu capacităţi paranormale îl angajează pe detectivul patricular Ethan Truax să-i confirme bănuielile cu privire la un client. Povestea se complică în momentul în care trecutul lui Zoe devine o ameninţare pentru siguranţa ei. Astfel va descoperi că neconvenţionalul detectiv foloseşte într-adevăr metode inedite de a rezolva cazurile.
"Abia acum, întorcându-se pe loc, Mandy văzu pentru prima dată faţada impunătoare şi specataculoasă a clădirii Innocent House - patru etaje de marmură colorată şi de piatră aurie care, pe măsură ce lumina se schimba, părea să îşi schimbe şi ea cu subtilitate culoarea devenind mai deschisă şi apoi transformându-se într-un auriu foarte intens. (...) Mandy nu ştia numele nici unui detaliu arhitectural, dar mai văzuse asemenea case, într-o excursie şcolară vijelioasă şi prost organizată la Veneţia când avea treisprezece ani.(...) Acum, pentru prima dată în viaţa ei, privind minunăţia de clădire Innocent House, simţi o reacţie întârziată faţă de acea experienţă îndepărtată, un amestec de bucurie şi de veneraţie care o surprinse şi o sperie puţin."
În tradiţia marilor scriitoare de suspans ale literaturii britanice, P.D.James aduce în atenţia cititorului acest roman concentrat, bogat în personaje, în întâmplări, în indicii şi în neaşteptate schimbări de situaţie. Începutul relativ monoton nu lasă să se întrevadă escaladarea ulterioară a evenimentelor, însă dacă te cufunzi în lectură vei fi curând convins să urmăreşti evenimentele cu atenţie, descoperind noi şi noi fire, ce se vor împleti în cele din urmă, formând o intrigă reuşită cu un final surprinzător.
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.