|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
""După părerea mea", spuse Walter cel Sărac, "vechea orânduială a dispărut. S-a terminat. Nu mai vrem extraordinarul, reprezentat de domniile voastre şi de faimosul vostru rege. A venit vremea celor de rând, a celor absolut neîndemânatici. Un electorat foarte vast. Fiinţe obişnuite, dotate cu suflet şi inimă şi ce le mai trebuie. Voi, domnilor, oricât de respectabili aţi fi, aţi ajuns nişte anacronisme. Ştiţi ce s-a întâmplat când cavaleria poloneză a atacat tancurile germane. Ei bine, călăreţii au fost făcuţi una cu pământul. Un tanc nu e altceva decât expresia voinţei celor o sută de muncitori care l-au asamblat. Iar ei vor triumfa!""
"Mie mi se părea - dacă adulţilor nu - că dispariţia Katharinei Linden putea fi atribuită vreunei forţe supranaturale. Cum altfel ar fi putut ea să fie răpită pe nevăzute tocmai de sub ochii familiei sale, mai ales la lumina zilei, într-un oraş în care toată lumea ştia pe toată lumea? Nu ştiam - nu ştiam încă, mi-am spus eu, întrucât eram hotărâtă să descopăr - cine sau ce fusese cel care o luase pe Katharina."
"Cel mai mare mister pe care îl oferă universul nu este viaţa, ci măsura. Măsura cuprinde viaţa şi Turnul cuprinde măsura. Copilul, pentru care curiozitatea e pe primul loc, spune: Tati, ce este dincolo de cer? şi tatăl spune: Întunericul spaţiului. Copilul: Ce este dincolo de spaţiu? Tatăl: Galaxia. Copilul: Dincolo de celelalte galaxii? Tatăl: Nimeni nu ştie.
Pricepi? Mărimea ne înfrânge."
Ca un împătimit al cititului, îmi place din când în când să revin la o "mână" de autori ce m-au convins de geniul lor şi care mă determină să cred că, noi oamenii, mai avem încă ceva interesant de spus.
"Spre uimirea acestor oameni îngroziţi şi nedumeriţi a căror atitudine merge înapoi pînă în timpurile biblice, oameni care pălind de teamă, cu capetele descoperite, au îndrăznit să privească spre cer - soarele a tremurat violent cît se poate de clar. Soarele s-a deplasat lateral cu mişcări bruşte, nemaivăzute pînă atunci."
Ce faci când prezenţa Răului devine un fapt evident? Ce faci când te confrunţi cu damnarea veşnică? Ce-ţi rămâne de făcut? Să te întorci spre credinţă. Să te forţezi să vezi miracole la tot pasul, să-ţi păstrezi flacăra speranţei aprinsă.
"Alertă de gradul Zero" îţi va dezvălui o altă latură creativă a lui James Patterson, prolificul şi mereu surprinzătorul autor, unul dintre preferaţii celor ce savurează cărţile de suspans. Un scenariu apocaliptic presărat cu mistere religioase, investigaţii ale Vaticanului, apariţii demonice şi personaje carismatice, toate se combină într-o lectură extrem de alertă, susţinută şi de structura concisă a capitolelor, ce se succed ca diapozitivele, purtând cititorul către un final la fel de neaşteptat ca întreaga desfăşurare a evenimentelor.
Lumină versus Întuneric, Credinţă versus Damnare, Speranţă versus Disperare, le vei găsi pe toate în această carte, o nouă reuşită a lui James Patterson.
" - Crezi în Dumnezeu, domnule Langdon? (...)
- Vreau să cred, se surprinse răspunzând. (...)
- Şi atunci, de ce n-o faci?
- Păi, nu-i chiar atât de uşor, surâse el. Credinţa impune veritabile salturi în gol ale convingerilor - acceptarea mintală a miracolelor, a Imaculatei Concepţii, intervenţiile divine... Şi apoi, mai sunt şi codurile de conduită. Biblia, Coranul, Scrierile budiste... toate implică cerinţe similare - şi pedepse identice. Toate susţin că dacă nu trăieşti conform unui cod anume de comportament, te paşte iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care să acţioneze astfel."
Bătălia eternă între Ştiinţă şi Biserică nu mai este demult un secret. Într-o lume în continuă dezvoltare, sintagma "Crede şi nu cerceta", nu-şi mai are locul, iar poziţiile rigide ale dogmelor au trebuit încet, încet adaptate pentru a fi potivite în contextul actual. Iată însă că "Îngeri şi demoni" va prezenta aceste divergenţe de opinie într-o manieră tumultuoasă, lăsând cititorul să aleagă de parte cui se situează, lucru care se dovedeşte teribil de greu, datorită schimbărilor bruşte de situaţie, ce te lasă pur şi simplu fără suflare.
"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă, spre insule despre care nu auzise niciodată.
Când nu contempla marea, se gândea la doctorul fioros şi strălucit cu care avea să se căsătorească. După spusele tatălui său, fusese considerat pe nedrept o bestie, din cauza nerăbdării sale cu decrepiţii săi colegi."
Linnet Thrynne categoric nu este o tânără potrivită epocii în care trăieşte. Mult prea isteaţă, cu limba extrem de ascuţită şi cu prea puţin respect pentru convenienţe, se vede pusă în situaţia stânjenitoare de a fi nevoită să părăseacă Londra pentru a opri valul de bârfe răutăcioase la adresa ei. Piers Yelverton, conte de Marchant, invalid, medic, şi om peste măsură de morocănos, va fi cel cu care Linnet ar trebui să se căsătorească. Sau poate că nu....?
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
"Te-ai gândit vreodată cum pericolul trebuie că înconjoară puterea, aşa cum umbra împresoară lumina? Aceste vrăji nu sunt un joc pe care-l jucăm pentru plăcere sau laudă. Gândeşte-te că fiecare vorbă, fiecare faptă a Artei noastre este rostită sau făcută fie pentru bine, fie pentru rău. Înainte de a vorbi sau de a face, trebuie să ştii preţul care trebuie plătit pentru acestea! (...)Puterile de Preschimbare şi Chemare ale unui vrăjitor pot pune în pericol echilibrul din lume. Această putere este de temut. Este foarte periculoasă. Trebuie să urmeze firul înţelepciunii şi să slujească nevoia. A aprinde o lumânare înseamnă a arunca o umbră..."
"Dacă ştiinţa este duşmanul credinţei, atunci pergamentul de la Orvieto este otrava."
Descoperirea unui manuscris antic declanşează o serie de evenimente explozive, aventura expusă fiind de factură "globală". Dacă acţiunea va porni în fire separate, în multiple colţuri ale lumii, cu personaje care aparent nu au nici o legătură unele cu altele, aceste fire vor fi desăvârşit îmbinate, oferindu-ne un thriller nemaipomenit. Subiectul, fascinaţia epocii moderne de a demola mituri şi de a distruge credinţe, va aborda o altă variantă a "teoriei conspiraţiei", iar Biserica va rămâne tot personajul "fără scrupule", ca şi în scrierile lui Dan Brown.
"Perspectiva promiţătoare a unui viitor aşa cum şi-l imaginase ea, fără nici un temei real, în lunga şi însingurata noapte de acum şase luni se dovedise mult mai greu de transpus în fapte decât crezuse ea atunci. Banii reprezentau cea mai stringentă problemă. Avea absolută nevoie de acest angajament.
Era posibil ca St. Merryn să fie nebun, însă nu părea nici depravat, nici beţiv, aşa cum se prezentase situaţia în cele două cazuri din acea după-amiază.
De fapt, îşi spuse ea, bărbatul aducea din ce în ce mai mult cu un om de afaceri priceput în arta negocierii. Admira această calitate la un domn."
Pentru a putea investiga în linişte uciderea unchiului său, contele de St. Merryn, un burlac râvnit în cercurile înaltei societăţi, se vede nevoit să-şi angajeze o "logodnică". Astfel Elenora Lodge acceptă neobişnuita propunere şi cum ea însăşi încearcă să-şi croiască o viaţă independentă, devine, în ochii lumii, logodnica acestuia. Întâmplările prin care trec îi apropie din ce în ce mai mult, astfel încât întreaga înşelăciune tinde să devină realitate.
