"Cecilia nu-şi arătă ciuda. Lăsă să zboare durerea sufletească, pe care vântul marin o luă cu el, lăsând drum liber furiei purtate de sângele ei rebel. Dar nu lăsă să apară nimic pe faţa ei fardată. Obrajii nu i se roşiră. Nu trebuia să arate slăbiciune. Nu în momentul întâlnirii cu cadâna. Zora o învăţase să se controleze. Nu uitase lecţiile celei care se sacrificase de bunăvoie însoţind-o la Topkapi.
În faţa duşmanilor, fii la fel de netedă şi de dură ca marmura unei statui, îi spunea ea. Compune-ţi zâmbetele, dar fă în aşa fel încât ironia să lipsească, pentru că nu vei fi iertată dacă vei vrea să semeni cu cadâna Hurrem."
Din fascinantele palate veneţiene, unde luxul se îmbină în mod natural cu intrigile, cititorul va fi absorbit de vârtejul evenimentelor ce o vor duce pe Cecilia Baffo drept în mijlocul seraiurilor otomane. Pentru cei familiarizati cu legendele despre iubirea dintre cadâna Hurrem şi puternicul stăpân al Imperiului otoman, Suleyman, această carte va readuce în atenţie şarmul şi exotismul acelor timpuri, iar celor ce descoperă pentru prima oară această lume le va oferi magia culorilor, a tradiţiilor şi a manevrelor politice desfăşurate chiar şi în mijlocul palatelor plăcerii.
"Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
"Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.
"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
Pe fondul unei zbuciumate şi conflictuale scene politice, şi în vremea în care lucrurile se rezolvau cu spada în mână, vom pătrunde în lumea "lupilor de mare", călătorind din Anglia, până în Franţa, şi mai apoi la Veneţia, legănaţi de valuri şi în compania dârzilor corsari, sau piraţi, în funcţie de propria interpretare a legilor timpului, căliţi atât de natură cât şi prin bătăliile purtate. Vă gândiţi că această lume, a sfârşitului anilor 1600, nu este locul potrivit pentru o femeie? O veţi cunoaşte pe Mary Oliver Read, şi veţi vedea diferit locul "doamnelor" în istorie. Vom lua parte la aventuri extraordinare, o cavalcadă de întâmplări, în care violenţa se va combina cu emoţiile, erotismul cu tandreţea, nu numai asistând la acestea, ci fiind parcă parte a lumii eroinei. Pentru că autoarea reuşeşte să te introducă fără efort în această lume, iar prin intermediul personajelor vei reuşi s-o simţi ca pe o lume autentică.
"Enzio răspunse din biroul lui. Zâmbi şi dădu din cap. Sigur că lucrurile reveniseră la normal. Avusese dreptate. Decizia lui era singura cale. Putea fi pe jumătate pensionat, însă, când erau probleme importante de rezolvat, apelau întotdeauna la el.
Frank, fiul său cel mai mare, îi sugerase alte moduri de a rezolva problema. Dar ce ştia Frank? Avea treizeci şi şase de ani, era un bun om de afaceri, dar când era vorba să ia o decizie, ideile lui erau prea blânde. Ce rost aveau ameninţările dacă nu aveai de gând să le pui în practică?
Acţiunile în forţă ca în vremurile bune erau unica variantă."
O carte scrisă întocmai după "canoanele" unui bestseller, "Jocuri periculoase" te poartă în mijlocul unei acţiuni dramatice, în care "jocurile" sunt făcute de către Mafie, iar atunci când câştigurile şefului Bassalino sunt ameninţate, repercursiunile devin ... fatale.
"Jocuri periculoase" va aduce în lumina reflectoarelor caractere puternice, atât masculine, bazate pe forţa brută, cât şi feminine, ce îmbină hotărârea cu forţa interioară, dar şi cu farmecul exterior. Dinamică, tensionată, emoţionantă, această carte este un adevărat "film" pe hârtie, ce-ţi va oferi plăcerea lecturii deconectante.
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
"Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce? Dar, fără îndoială, erau amintirile unui muritor. Creatura îşi amintea că avusese un trup omenesc; iar amintirile lui îmi fuseseră lăsate mie, iar eu eram probabil singurul care ar fi putut să le analizeze. (...) În mintea mea s-a născut o idee. De fiecare dată, aminteşte-ţi mai mult. Fii diavolul, cunoaşte-l, şi în cele din urmă, vei afla adevărul despre el. Dacă nici adevărul nu te poate ajuta, atunci ce?"
"Vroiam să-l urăsc, încercând să-mi amintesc toate lucrurile pe care le făcuse (...) El era motivul pentru care Caleb stătea la Periferie, motivul pentru care nu puteam fi împreună. Dar, în acea clipă, noi doi împărtăşeam ceva ce nu puteam împărtăşi cu nimeni altcineva din lume: mama mea.(...) El era singura persoană care o mai cunoştea."
Farmecul incontestabil al acestei serii este dat, fară îndoială, de redarea cinematografică a evenimentelor, cititorului fiindu-i extrem de uşor să se vizualizeze "la faţa locului". Fără descrieri prelungi, fără prea multe introspecţii: acţiune pură. Aventurile eroinei se precipită către o neaşteptată nouă dezvăluire, deşi este departe de "marele final". Vei descoperi alături de Eve, devenită Genevieve, că realitatea de dincolo de zidurile Oraşului de Nisip este descrisă diferit în limbajul politico-demagogic şi că drumul spre Infern este, ca întotdeauna, pavat cu cele mai bune intenţii.