"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.
"Constantine s-a aşezat lângă mine la masa din bucătărie. I-am auzit gleznele umflate trosnind. Mi-a pus degetul mare în palmă şi a apăsat tare, ceva ce amândouă ştiam că înseamnă: Ascultă-mă. Ia aminte la mine.
-în fiece dimineaţă, pân'o să te faci oale şi ulcele, o să trebuiască să iei hotărârea asta.(...)
-Va trebui să te-ntrebi: O să cred ce-o să zică despre mine proştii ăia azi?
A continuat să-şi ţină degetul mare apăsat în palma mea. Am dat din cap în semn că da, înţeleg. În ciuda vârstei, eram destul de deşteaptă încât să pricep că se referea la albi. Şi, deşi încă mă simţeam groaznic şi ştiam că sunt aproape sigur, urâtă, aceea a fost prima oară când Constantine a vorbit cu mine ca şi cum n-aş fi fost doar copilul alb al mamei mele. Toată viaţa mi se spusese ce să cred despre politică, despre negri, despre ce înseamnă să fii fată. Dar, cu degetul mare al lui Constantine strivit în palma mea, mi-am dat seama că, de fapt, aveam posibilitatea să aleg ce cred."
"Nu putem împărţi pământul ăsta, nu-i aşa, noi, cele două seminţii aparent asemănătoare şi atât de pe deplin diferite.(...) Ce rasă poate trăi alături de o alta? Războiul e universal; iar războaiele sunt tribale, indiferent ce altceva s-ar spune! Sunt tribale şi sunt menite să extermine. Nu vor înceta niciodată. Oamenii visează pacea eternă, dar nu se poate realiza, nu atâta vreme cât există oameni.(...) Trib, rasă, clan, familie. Seminţele urii împotriva a tot ce este diferit sunt sădite adânc înăuntrul nostru. Nu trebuie să ne predea cineva lecţii de ură. Trebuie să fim învăţaţi cum să nu cedăm în faţa ei. Ura e în sângele nostru; dar în mintea noastră există compasiunea şi dragostea, care trebuie s-o înfrângă."
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
"Focul îşi croi drum spre est, consumând crânguri şi luminişuri deopotrivă, mistuit de o foame furioasă şi de o bucurie lacomă ce-i întinse trupul peste două state.
Gull îşi înfipse pintenii într-un pin de coastă, urcând tot mai sus spre cerul de un roşu funingine. Sudoarea i se prelingea pe faţă, scurgându-se în bandana pe care şi-o legase ca un haiduc modern, măcinând cu dinţii fierăstrăului scoarţa şi lemnnul copacilor. Bucăţi mari de lemn se rostogoliră şi se zdobiră sub el în vreme ce începu să coboare, tăind din mers.
Vâlvătaia pe care încercau s-o aducă sub control dansa, sălta sprintenă dintr-un copac într-altul, înşiruind pale de lumină pe crengi, în timp ce-şi tuna cântarea."
M-am apucat de citit cartea sub rezerva că "iarăşi vampiri!", şi mai ales ştiind câte ceva despre autor. Şi totuşi m-a captivat într-un mod pe care nu-l credeam posibil. Nu este neapărat o carte despre vampiri. Este despre o adolescentă isteaţă, aruncată mult prea devreme în vâltoarea vieţii. Este despre frăţii şi "bisericuţe" din orice formă de învăţământ. Este vorba despre cum oricine este diferit este pus "la zid". Şi, mai ales, este vorba despre faptul că oricărui marginalizat i se poate "umple paharul" şi poate riposta. Nici vampirii din carte nu te deranjează, chiar dacă nu eşti neapărat un fan al genului. Deja atât de des sunt folosiţi ca subiect în mai toate filmele şi cărţile, încât cred că nu ni s-ar mai părea anormal să ne apară şi în viaţa de zi cu zi. Magistrale mi s-au părut şi descrierile trăirilor eroinei Claire, care descoperă, pentru prima dată, ce înseamnă să fii atrasă de un băiat.
"Dacă drepatatea nu triumfă şi dragostea nu se reîntregeşte nici măcar în ficţiune, care mai este sensul? Viaţa adevărată este rea mult prea des."
Orice om poate purta adânc îngropată în sine o parte întunecată. Numai că majoritatea oamenilor reuşesc să-şi controleze acest "eu" negativ. Nu toţi însă...
"Prin labirintul raţiunii" este un thriller mai subtil, cu accente "romance", un thriller axat cumva pe latura psihologică, o fină analiză a fragilităţii minţii umane. Farmecul cărţii constă, de departe, în personajele create de autoare, extrem de atent concepute şi perfect aşezate în decor, dar şi în dialogurile mustind de umor, autoironie şi sarcasm ce ajută cititorul să pătrundă uşor în miezul evenimentelor. Este o carte reuşită ce se citeşte cu mare plăcere, un intermezzo de excepţie pentru a evada în ficţiune, o poveste despre oameni slabi sau puternici, despre dragoste, despre încredere şi despre cum îţi poţi schimba viaţa şi recăpăta echilibrul: "Vreau să fiu din nou o fiinţă normală, să nu-mi fie frică. Vreau să fiu din nou cea care eram acum doi ani, dar care n-am să mai pot fi vreodată. Aşa că încerc să-mi dau seama cine am să fiu tot restul vieţii mele."
"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forţă şi mai impresionantă a naturii."
Povestea Evei şi a lui Gideon ajunge la a cincea şi ultima parte a serie de succes "Crossfire". Ne luăm rămas bun de la tumultuosul cuplu printr-un volum la fel de fascinant ca şi anterioarele şi totuşi mai profund, mai "de suflet". Efortul celor doi de a-şi consolida relaţia şi de a o duce la un nivel superior "carnalului" te implică în mod direct, tumultul emoţiilor cuprinzând pagini întregi.
Nu lipsesc nici momentele încărcate de adrenalină şi nici cele încărcate de erotism, dar, în mod cert, accentul este mutat, benefic aş spune, spre rezolvarea conflictelor interioare ce trenau încă din volumele anterioare.
Controversata serie "Crossfire" te seduce pe nebănuite şi, odată ce te-ai lăsat prins între paginile ei, o vei parcurge cu satisfacţia unei "plăceri vinovate"... Savuroasa poveste de dragoste are gustul după-amiezelor leneşe cu o carte şi o ciocolată caldă, menite să te scoată din cotidianul mohorât.
"Îşi ridică amândouă braţele spre cer, iar tunetul bubui din cerul senin de toamnă, rostogolindu-se de-a lungul pădurii cu o forţă care zgâlţâi copacii. Leah tresări, iar el văzu spaima din ochii ei. (...) Cu excepţia muzicii ei, ea era pentru el un mister la fel de mare cum era el pentru ea. Oare din pricină că era muritoare sau, pur şi simplu, pentru că era femeie?"
Trufaşul Lord al Pădurii, Ranulph, este fermecat de muzica lui Leah Marlowe, o fată absolut banală, ce nu are alt atu decât talentul său muzical. În spiritul proverbului "Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se îndeplineşte." Leah face o învoială cu Ranulph pentru a-şi îndeplini visul de a străluci în saloanele mondene londoneze. Va fi oare dispusă să plătească şi preţul măririi?...
"Daruri periculoase" va îmbina mai multe mituri şi legende, de la cele cu zâne ale pădurii, până la legenda lui Orfeu, trecând, de ce nu, şi prin pactul faustian, oferind astfel cititorului o poveste fascinantă şi surprinzător de închegată. Autoarea reuşeşte îmbinarea elementelor firesc şi cursiv, întregul volum captivându-te şi transpunându-te în lumea unei ficţiuni cu elemente magice, dar şi cu un mesaj extrem de clar: numai alegând ce se găseşte dincolo de aparenţe se poate ajunge la fericirea mult visată.