"Eram uluită să-l văd atât de fericit şi în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete şi fulgere, forţă de o frumuseţe sălbatică, pericol şi fascinaţie în acelaşi timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aş fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forţă şi mai impresionantă a naturii."
Povestea Evei şi a lui Gideon ajunge la a cincea şi ultima parte a serie de succes "Crossfire". Ne luăm rămas bun de la tumultuosul cuplu printr-un volum la fel de fascinant ca şi anterioarele şi totuşi mai profund, mai "de suflet". Efortul celor doi de a-şi consolida relaţia şi de a o duce la un nivel superior "carnalului" te implică în mod direct, tumultul emoţiilor cuprinzând pagini întregi.
Nu lipsesc nici momentele încărcate de adrenalină şi nici cele încărcate de erotism, dar, în mod cert, accentul este mutat, benefic aş spune, spre rezolvarea conflictelor interioare ce trenau încă din volumele anterioare.
Controversata serie "Crossfire" te seduce pe nebănuite şi, odată ce te-ai lăsat prins între paginile ei, o vei parcurge cu satisfacţia unei "plăceri vinovate"... Savuroasa poveste de dragoste are gustul după-amiezelor leneşe cu o carte şi o ciocolată caldă, menite să te scoată din cotidianul mohorât.
"In noaptea aceea, Helen stătu mai mult la fereastra dormitorului ei. Văzu luminiţa de la coliba lui Con şi oftă. De ce era viaţa atât de nedreaptă? Sorcha era frumoasă şi iubită de toţi, iar acum îl avea şi pe Con Daly. Urmau să fugă amândoi din Ballymore şi să înceapă o viaţă nouă. Asta însemna că soarta îi oferise ei tot ceea ce îi refuzase lui Helen. Privind pe fereastră, ajunse la concluzia că dacă ea nu putea avea toate astea, nu trebuia să le aibă nici Sorcha."
Ce ţi-ai dori? Un trai liniştit, mediocru, sau faimă şi bogăţie? Bănuiesc cum ar răspunde majoritatea... Şi totuşi cartea de faţă demonstrează că faima poate aduce cu sine şi nesăbuinţa, urmată îndeaproape de nefericire. Două prietene irlandeze, ce se despart în condiţii nu tocmai "prieteneşti", pornesc pe calea propriilor destine: Helen moştenitoarea unei averi impresionante şi Sorcha, însoţită de singura ei avere, iubirea ei, Con.
"Lucrurile erau diferite în viaţa asta. Toată lumea spunea asta, şi Luce chiar o simţea: o revelaţie creştea din ce în ce mai mult în ea. Se privise cum murise şi supravieţuise. Nu mai era nevoie ca Daniel să-şi poarte singur pedeapsa. Era ceva ce puteau face împreună."
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
"Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă în care omul nu exista, în care doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte în aer şi o pace mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu."
Ţinutul mlaştinilor... Un teritoriu în car parcă şi elementele naturii suferă, un loc în care bunătatea pare să fi dispărut de mult, iar în mijlocul acestui ţinut se ridică, precum însăşi "inima" lui, Hanul Jamaica.
Mary Yellan, o tânără rămasă orfană, porneşte spre singura ei rudă în viaţă, mătuşa Patience, ajungând astfel într-un loc din care nu-şi va dori decât să plece cât mai curând. Autoarea reuşeşte să încarce paginile romanului cu acea tensiune latentă, cu senzaţia catastrofei ce pândeşte din întuneric, oferindu-ţi un adevărat regal de lectură, această tensiune fiind susţinută atât de caracterele perfect conturate ale personajelor, cât şi de dezolantul decor în care se desfăşoară evenimentele.
Dacă "Blestemul Chalionului" ne-a plăcut, vom adora "Paladinul sufletelor". Trecând peste izul de "Chanson de geste" medieval, subiectul ne va dezvălui o lume în care "domniţele la ananghie" nu mai sunt ce erau odinioară. Din abundenţa de personaje a volumului anterior, va trece în prim plan Roina Ista, "nebuna" din "Blestemul Chalionului". Vom remarca, plăcut surprinşi, că nebunia aceasta este de fapt o adâncă spiritualizare a credinţei, iar aventura doamnei ne va purta pe tărâmul luptelor cavalereşti, dar, în egală măsură, şi pe tărâmul zeilor, vrăjitorilor şi demonilor. Pagini deosebit de frumoase se vor aşterne în faţa cititorului, iar pelerinajul Istei, care refuză "lâncezeala" între zidurile cetăţii pentru a porni în călătoria care îi va schimba nu numai ei viaţa, ci multor alte personaje, reprezintă un pretext pentru a aprofunda virtuozitatea folosirii cuvintelor.
"Cele mai multe dintre persoanele care au murit în acel accident erau mai tinere decât mine. Aveau o viaţă înaintea lor. Iar eu am fost cruţată. De ce? În ce scop? Trebuie să existe o finalitate, ceva ce nu are legătură cu viaţa mea de până acum. Mai am ceva de înfăptuit. Nu că ar trebui să schimb eu lumea. Problema este doar a mea, a împlinirii mele, ca fiinţă umană."
Julia Bechtel primeşte o a doua şansă la viaţă. Supravieţuitoare a unui accident nautic, îşi va analiza pentru prima dată cu adevărat viaţa, conştientă fiind de oportunitatea nesperată de a o lua de la capăt. Prizonieră a unei căsnicii lipsită de afecţiune, legată de o viaţă stearpă, Julia va descoperi pe insula din Maine că niciodată nu este prea târziu să trăieşti aşa cum îţi doreşti şi cum meriţi.
"Mai bine mai târziu" este o frumoasă poveste de viaţă, în decorul aspru al Maine-ului, populată de personaje la fel de aspre şi puternice precum valurile ce se izbesc de insula Big Sawyer, cititorul având ocazia să participe la pescuitul de homari şi să cunoască ceva din manevrele necesare acestei meserii. O lecţie despre cum ar trebui să trecem peste convenienţe şi să încercăm să ne găsim propriul drum spre fericirea pe care o merită fiecare dintre noi.
"Nimic nu avea sens. Dezorientarea era completă. Lumea, aşa cum o ştia ea, dispăruse. Era ca şi cum ar fi fost trasă de pe stradă şi aruncată în cel mai adânc abis oceanic. Chiar şi lumina eternă, aruncată de Oraşul Mort, dispăruse. Mingiile de foc fantomă dispăruseră şi ele. Nu existau lumini pe străzi. Nimic."
Lyra Dore, o exploratoare a junglei subterane din Harmony, porneşte un "război" juridic cu familia Sweetwater, deţinătoare a companiei ce încearcă să o îndepărteze de descoperirea ei. Deşi iese falită din înfruntare, iată că împrejurările îl vor aduce pe fermecătorul Cruz Sweetwater în situaţia de a-i solicita ajutorul.
"Comoara de ametist" încheie seria "Vânătoarea de fantome" cu o explozie de acţiune, intrigi, dialoguri savuroase, scene fierbinţi, într-o uimitor de deconectantă lectură. Chiar şi pufoasele personaje, iepuraşii-de-praf, prin reprezentantul Vincent, vor participa activ la întâmplări, spre deliciul cititorului. Ne luăm rămas bun de la planeta Harmony şi de la personajele ce o populează, dar o facem în "stil mare" cu acest roman, parcă mai reuşit decât anterioarele. Nu ne mai rămâne acum decât să ne alocăm timpul necesar pentru a le recitit pe toate, în scopul de a retrăi sentimentele şi emoţiile ce au făcut din această serie una din preferatele noastre.
"Ea ştia. Înţelegea perfect ce voia el să spună. Şi îşi mai aminti că şi tatăl ei rostise aceleaşi cuvinte cu câteva minute în urmă. Se întrebă dacă nu cumva ea era aceea care trăia în alt ritm. Poate că se înşelase atunci când spusese că viaţa alături de trupa Montage era plină de satisfacţii. Poate că fusese mioapă când crezuse că viaţa de acasă, alături de tatăl ei, era de ajuns. poate şi ea avea nevoie de mai mult."
Flautista Rachel Busek, la finalul unui concert, va primi vizita lui Jim Guthrie. Acesta, angajat al tatălui ei, îi aduce vestea că Tom Busek este bolnav. Viaţa lipsită de griji a lui Rachel se va da peste cap şi împreună cu Jim va încerca să-şi convingă tatăl că operaţia complicată care i se recomandă, este singura lui şansă.
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.