"Tot ce văzuse din Wales prin ferestrele trăsurii era verdele: un verde întunecat, plin de viaţă, care părea înmuiat în apă şi vânt. Nu mai mirosise marea, însă o recunoscu de îndată, undeva adânc în oaselel ei. Era sălbatică, liberă, plină de vietăţi şi o făcea să viseze la lungi călătorii pe apă, spre insule despre care nu auzise niciodată.
Când nu contempla marea, se gândea la doctorul fioros şi strălucit cu care avea să se căsătorească. După spusele tatălui său, fusese considerat pe nedrept o bestie, din cauza nerăbdării sale cu decrepiţii săi colegi."
Linnet Thrynne categoric nu este o tânără potrivită epocii în care trăieşte. Mult prea isteaţă, cu limba extrem de ascuţită şi cu prea puţin respect pentru convenienţe, se vede pusă în situaţia stânjenitoare de a fi nevoită să părăseacă Londra pentru a opri valul de bârfe răutăcioase la adresa ei. Piers Yelverton, conte de Marchant, invalid, medic, şi om peste măsură de morocănos, va fi cel cu care Linnet ar trebui să se căsătorească. Sau poate că nu....?
O frumoasă şi spumoasă poveste de dragoste ce reinterpretează în mod strălucit binecunoscuta "Frumoasa şi Bestia", "Atingerea dragostei" va fermeca cititorul nu numai datorită personajelor marcante, ci, mai ales, prin dialogurile savuroase, prin umorul, ironia şi schimbul de replici tăioase dintre cei doi protagonişti. O carte romance ce îţi aduce un suflu proaspăt şi reconfortant şi o lectură cum nu se poate mai plăcută.
Post new comment