|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.
"Unele zile se potrivesc între ele ca elementele unui vitraliu. O sută de piese de culori şi desene diferite care, odată combinate, creează o imagine completă."
De foarte puţine ori resimt regretul de a termina o carte, pentru că ştiu că urmează o altă şi o altă poveste, demne de citit. Şi totuşi "Fior" este una din puţinele cărţi care mi-a trezit acest regret, şi este numai o parte din emoţiile stârnite în urma lecturii. De la modul de redare a discursului narativ şi până la acţiunea propriu-zisă, mi-a plăcut totul la această carte. Povestea de dragoste dintre Sam şi Grace nu se înscrie în tiparele obişnuite, iar modul autoarei de a ne oferi interpretarea acţiunii prin prisma celor două personaje, nu poate decât să ne incite şi să ne garanteze o dublă plăcere a lecturii. Vom pătrunde în Mercy Falls atât prin intermediul simţurilor hiperascuţite de lup, cât şi pe "căile" obişnuite, iar "fiorul" rece al toamnei târzii îl vom simţi la fel de acut precum protagoniştii. Vom descoperi cât de dificil este să fi diferit într-o lume intolerantă şi evident nepregătită pentru a face faţă unui astfel de adevăr, cât de chinuit poate fi un suflet asupra căruia apasă o povară mult mai grea decât poate duce, şi cât de frumoasă poate fi o poveste de dragoste fără prejudecăţi, între două piese ale aceluiaşi puzzle.
" -Păreţi a fi un maniac al controlului.
Cuvintele mi-au ieşit din gură înainte să le pot opri.
-Oh, exercit controlul asupra tuturor lucrurilor, domnişoară Steele, spune el fără nici o umbră de umor în zâmbet.
Mă uit la el, iar el îmi susţine privirea neabătut, impasibil. Pulsul mi se accelerează, iar faţa mi se înroşeşte din nou.
De ce are un efect atât de neliniştitor asupra mea? Poate faptul că arată copleşitor de bine? Felul intens în care mă privesc ochii lui? Felul cum îşi mângâie buza de jos cu indexul? Ce bine-ar fi dacă ar înceta să facă asta!
-În plus, poţi să dobândeşti o putere imensă dacă te asiguri pe tine însuţi, în reveriile tale secrete, că ai fost născut ca să controlezi lucrurile, continuă el cu o voce blândă."
"- Departe de-a încerca să te descurajez, vreau - dimpotrivă - să te sfătuiesc să nu te-ntristezi peste măsură în ziua când vei descoperi că o persoană căreia îi atribui toate virtuţile din lume, e de fapt plină de defecte. Spuneţi doar că omul acela a căzut pradă ispitei - şi ai răbdare.
Timpul îţi va aduce poate dovada că influenţa răului a fost de scurtă durată şi din disperarea ta va renaşte încrederea. Ca o concluzie generală, oamenii nu sunt nici cu totul buni, nici cu totul răi. Acceptă-i aşa cum sunt! E oare respectul faţă de realitate un sfat atât de greu de urmat? De ce să nu faci ce fac şi ceilalţi în situaţii similare? Ascultă azi un adevăr greu de suportat, iar mâine nici nu te vei mai gândi la el!"
Obişnuiţi cu stilul plin de mister şi suspans al autorului vom pătrunde în miezul unui conflict anglo-irlandez, atât pe scena social-politică, cât şi în ceea ce priveşte sentimentele tinerei Iris Henley. Deşi parte a aristocraţiei engleze, şi curtată de Hugh Montjoy, considerat adecvat chiar şi de familia ei, Iris alege să nu vadă defectele celui dorit de ea, "savage lord", Harry Norland, un aventurier irlandez ce se pune în permanenţă în situaţii riscante.
"Timiditatea nu era o trăsătură distinctivă a Juliei. Cea mai importantă calitate a ei, cea care o definea, era compasiunea, o calitate pe care n-o moştenise de la nciunul dintre părinţi. Tatăl ei, care era un om cumsecade, tindea să fie o persoană rigidă şi intransigentă. Mama ei, care murise, nu dăduse niciodată dovadă de compasiune, nici măcar faţă de propria-i fiică."
Înscriindu-se cu succes în noul val al romanelor "în vogă", seria "Infernul lui Gabriel", prin acest prim volum, va ocupa o poziţie de top în clasamentul acestora. Povestea profesorului Gabriel Emerson, specialist în opera lui Dante şi a studentei sale, Julia Mitchell nu poate să nu-ţi capteze pe deplin atenţia. Este de remarcat faptul că, încet - încet, în maldărul de literatură "consumabilă" se infiripă ideea că "inteligenţa este sexy". Astfel Gabriel Emerson trece peste tiparele profesorului universitar ponosit şi pătrunde într-o "periculoasă" zonă de atractivitate, devenind simbolul unui nou tip de erou la care să visezi cu ochii deschişi.
Mai puţin picantă ca alte cărţi de acest gen, "Infernul lui Gabriel" aduce şi erudiţia la masa tratativelor, ridicând puţin ştacheta şi acordându-ţi satisfacţia că "rămâi" cu ceva în plus după lectură.
"Viaţa mi s-a schimbat brusc! Scopul existenţei a căpătat iarăşi trup, speranţele, temerile, caznele, preocupările şi sacrificiile s-au îndreptat brusc într-o nouă direcţie - iată perspectiva ce mi se deschide acum în faţă, aidoma panoramei largi care îţi desfată ochiul, subit, când ai ajuns în vârf de munte. Mi-am întrerupt povestirea printre umbrele tăcute ale bisericii din Limmeridge, o reiau, cu o săptămână mai târziu, în forfota şi agitaţia unei străzi londoneze."
Un mister ce învăluie o apariţie stranie, Anne Catherick, o poveste delicată de dragoste între profesorul de desen Walter Hartrightşi Laura Fairlie şi un personaj controversat, Sir Percival Glyde, toate în decorurile unui romantism britanic târziu, vor reprezenta atuurile cărţii "Femeia în alb". Autorul demonstrează ce înseamnă cu adevărat îmbinarea artistică a cuvintelor, fără a avea un stil încărcat sau desuet, şi reuşeşte să creeze şi să susţină atmosfera tensionată pe tot parcursul scrierii. Interesantă este şi abordarea subiectului filtrat prin perspectiva personajelor principale, fără a da impresia de fragmentare.
"În vis îi apărură imagini ciudate, dar fragmentate. Apoi se visă într-un gol, în care nu vedea decât ceaţă şi negură, din care dorea să scape cât mai repede, căci o ameninţa o mare primejdie. Trebuia să ajungă undeva, la o insulă îndepărtată ale cărei ţărmuri nu le putea distinge, căci nu era înconjurată decât de întuneric. La un moment dat reuşi să desluşească nişte figuri, una foarte cunoscută, care semăna mult cu ea însăşi şi altele mai ciudate. Se străduia să se ţină pe picioare, să înainteze în acea atmosferă nepământeană, în vreme ce figurile pe care le distingea se îndepărtau, se separau sau se adunau pentru a se despărţi din nou. Încerca în van să le ajungă, ele se îndepărtau tot mai mult. Înspăimântată, îşi strigă fratele; el n-o va lăsa singură în acest abis..."
Rory Matthews, o tânără de 21 de ani, ce consideră că totul i se cuvine în viaţă, este determinată să trăiască o aventură pornind alături de Daniel, fratele ei,într-o expediţie pe un gheţar. Viaţa în sălbăticie nu se compară cu petrecerile şi discotecile unde Rory obişnuia să-şi petreacă timpul, iar apariţia lui Eric Clarkson, sponsorul expediţiei, tulbură şi mai mult apele.
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.
"Harry era bine cunoscut pentru calmul cu care se achita de îndatoriri şi pentru logica lui imposibil de învins. Adevărul era însă că nu şi-ar fi putut duce sarcinile la capăt altfel. Dacă şi-ar fi permis să se lase cuprins de emoţie, ar fi paralizat. Fiecare mişcare, fiecare contramişcare, fiecare decizie, analiză sau estimare ar fi fost împovărată de teama paroxistică de a nu face nici o greşeală.
Logica rece, limpede, fusese singurul lui aliat, dar sub expresia lui atât de impasibilă se ascundeau furia şi frustarea."
Harry, conte de Graystone şi Augusta Bellinger, clocotitoare şi ieşită din canoanele epocii, fac un cuplu cum nu se poate mai nepotrivit. Însă tocmai aceste divergenţe şi nepotriviri dau autoarei "materialul" pentru crearea acestei poveşti spumoase şi încântătoare.
Cunoscută autoare a genului"romance", Amanda Quick nu-şi pierde nici de această dată măiestria şi oferă iubitorilor genului un alt exemplu al inepuizabilei sale imaginaţii. Limbajul simplu, punctat pe alocuri cu "preţiozităţi" specifice epocii, se dovedeşte armonios şi echilibrat, oferind cititorului atât satisfacţia unei cărţi de dragoste cât şi suspansul aventurii şi dezlegării de mistere.
"Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.
