"Pentru Roxelana, bâb us-Sa'âde era uşa care se deschidea spre Suleyman, deci uşa care se deschidea spre lume. Această lume pe care jefuitorii barbari i-o răpiseră altădată, smulgând-o din sânul familiei, din casa şi din satul ei, din imensele întinderi cu grâu galben care odinioară constituiseră universul său întreg şi pe care îl iubea nespus. Acolo, era liberă să plece şi să vină, fără aparenţe, ocupându-se de nevoile întregii case şi de curte, de care era răspunzătoare. Dar ce însemna libertatea într-un sătuc sordid?"
Dincolo de impresionanta cronică a Imperiului Otoman, condus cu mână de fier de Suleyman Magnificul, ne aflăm în faţa împlinirii unui destin, a unei poveşti de dragoste secondată de o ambiţie extraordinară. Cititorul va descoperi în "Suleyman Magnificul şi Sultana Hurrem" o carte deosebit de bine documentată, care îmbină perfect realitatea istorică cu poveştile de serai. Păstrarea anumitor cuvinte în limba turcă va spori autenticitatea şi farmecul acestei scrieri, oferind cititorului senzaţia că face efectiv parte din acea lume. Această senzaţie va fi întreţinută cu succes atât de descrierile ample şi deosebit de frumoase, cât şi de intrigile de curte, minuţios analizate, nici un aspect nefiind lăsat la voia întâmplării.
Vom descoperi în Suleyman un conducător impresionant, dur şi războinic, dar şi un erudit, un poet, un cititor şi un credincios: "Tristeţile sale dispăreau mereu în cărţile pe care le citea, mai ales în Cărţile sfinte.(...) Suleyman era poet ca mai toţi sultanii dinaintea lui (...) A celebra o femeie iubită în versuri era un lucru, dar să o numeşti "stăpâna mea" era altceva... Curtea şi valide, de la execuţia lui Ferhad Paşa, priveau cu îngrijorare ascensiunea astrului lui Hurrem". În ciuda împotrivirilor şi a controverselor stârnite, povestea de dragoste dintre Suleyman şi sclava sa, devenită mai târziu sultană, va face deliciul cititorului, care nu se va putea abţine să empatizeze cu fetişcana rusoaică ce prin ambiţie şi determinare va reuşi să conducă alături de aprigul ei stăpân.
Campanii militare, personaje istorice impresionante, evenimente reale, descrieri ale administraţiei otomane şi a întregului mecanism al acestei lumi, vor face din cartea de faţă un regal al lecturii, un eveniment memorabil.
"Orice dominaţie se duce. Toţi oamenii îşi vor cunoaşte, într-o zi, ceasul din urmă.
- Numai Cel Veşnic nu e deloc atins de timp, nici îmblânzit de moarte."
Post new comment