"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
"Avem libertatea de a alege. În cazul alegerii, ne este permis totul; în sensul acesta, ne alegem singuri soarta, în sensul acesta o alegem chiar atunci când rămânem pasivi. Dar ascultă: când se întâmplă, când în viaţa omului se creează o situaţie nouă, cu coordonate total noi de alegere, abia atunci iese la iveală că nu azi, ci ieri, sau acum un an, sau zece, a existat un moment sau un pas, s-a petrecut ceva care purta în sine embrionul a ceea ce astăzi, în clipa de faţă, este decisiv în problema alegerii, în faţa acestei alegeri omul stă liber şi singur, de neînlocuit prin nimeni şi nimic: o conferinţă la nivel înalt, cu un singur participant. De la acest nivel când priveşte în jos, la vreuna din văile sau potecile vieţii sale, vede semnul acela, grăuntele tainic din care s-a dezvoltat situaţia de astăzi."
"Când eşti copil, lumea ţi se pare un teren de joacă nesfârşit şi e a ta. E necunoscută, interesantă şi e a ta aşa cum o visezi tu. Nu ştii viitorul, dar crezi că-l poţi modela după bunul-plac al inimii. Totul, dar absolut totul, este posibil. Tot ce este frumos pe lumea asta e posibil.(...)
Când îmbătrâneşti, ai mai puţine opţiuni. Te uiţi în jurul tău ştiind că nu le vei putea avea pe toate şi spui "asta este". Nu mai eşti în stare să te identifici cu personajele dintr-o carte. Treci pe sub panoul invizibil pe care scrie: "Bine aţi venit în epoca fericirii limitate! Bine aţi venit în lumea faptelor reale!" Înveţi să te mulţumeşti cu puţin; oare acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţi?
De fapt, viaţa ia sfârşit în tinereţe. Toată povestea cu a doua primăvară a vieţii nu este decât o mare vrăjeală. De data asta, lumea a pus stăpânire pe tine, iar tu trebuie să te resemnezi."
"Reiki nu este o energie pozitivă, aşa cum nu este nici negativă. El reprezintă pur şi simplu energia supremă a vieţii la care are acces fiinţa umană. Această vibraţie are o calitate divină, motiv pentru care nu exclude nimic şi pe nimeni. Ea ne permite să intrăm în contact cu toate impulsurile vieţii, conferindu-ne fiecăruia dintre noi "unicitate"(...) Reiki poate fi de un real folos oricărei alte metode de vindecare sau de creştere interioară. El acţionează ca o baterie şi accelerează procesul descoperirii de sine. Pe de altă parte, la fel ca toate celelalte tehnici de acest fel, nu poate înlocui niciodată viaţa însăşi. Amplifică vitalitatea şi înţelegerea vieţii, dar nu înlocuieşte experienţa directă şi contactul cu cei din jur."
"Souldrama poate fi comparată cu o lungă călătorie care ne permite să facem orice schimbare în viaţă cu conştiinţa lucidă a ceea ce lăsăm în urmă şi, de asemenea, ne oferă un ghid pentru a facilita "intrarea necunoscutului din viitor."(...)Poţi doborî orice obstacol, poţi rezolva orice problemă şi poţi realiza orice obiectiv atingând puterile incredibile ale minţii tale şi având încredere în intuiţia ta. Odată ce începi să-ţi dezvolţi şi să-ţi foloseşti intuiţia, vei deveni mai rapid, mai conştient, mai inteligent şi mai eficient în tot ceea ce faci."
Fără a fi întotdeauna conştienţi de asta, oamenii tânjesc după pacea şi echilibrul pe care le pot atinge doar atunci când mintea, spiritul şi trupul lucrează împreună. Dacă egoul nostru nu face decât să ne îndepărteze de scopul final, Souldrama vine ca o soluţie, ca o alternativă viabilă de a alege calea potrivită spre spiritualizare.
"Katherine, ne-am născut într-o epocă minunată. Schimbarea este iminentă. Fiinţa umană se află în pragul unei noi ere, când îşi va întoarce iar privirile spre natură şi spre ceea ce a fost... spre ideile din cărţi precum "Zoharul" şi alte texte străvechi din lumea întreagă. Adevărurile semnificative îşi au propria forţă gravitaţională şi, în cele din urmă, atrag oamenii spre ele. Va veni o zi în care ştiinţa modernă va începe să studieze cu atenţie înţelepciunea anticilor.Aceea va fi ziua în care omenirea va începe să afle răspunsurile la marile întrebări ale vieţii, încă neelucidate."
"Anna înţelegea prea bine de ce noul concept despre evoluţie părea incredibil. Secole întregi, aproape toată lumea crezuse că Dumnezeu însuşi crease fiecare animal şi fiecare plantă, că şoarecele şi pisica, fagul şi arţarul erau la fel de înrudiţi precum deşertul şi înaltul cerului sau soarele şi roua din iarbă. Totul era lucrarea Domnului, drept care nici o vietate nu putea evolua spre altă vietate, animalele şi plantele nu puteau dispărea decât cu voia Lui.(...) Teoria evoluţiei respingea total doctrina potrivit căreia Pământul şi toate organismele lui au fost create de o singură divinitate - o uriaşă provocare: cum să accepte oamenii, pe nepusă masă, că evoluţia se desfăşoară singură, fără intervenţia Domnului, pur şi simplu?"
"Alchimia nu e altceva decât scopul, intenţia şi strădania subtilă de a transmuta natura metalelor din una în alta. Potrivit cu aceasta, fiecare persoană, prin propria-i putere de pătrundere mentală, poate alege o cale şi o Artă mai bună, descoperind astfel adevărul, deoarece omul care se concentrează mai intens asupra unui lucru va descoperi adevărul."
Câţi dintre noi nu suntem fascinaţi de alchimie? Câţi dintre noi nu am citit cu aviditate poveştile ţesute pe baza celebrei "Pietre Filozofale"? Pentru veritabilii pasionaţi a venit momentul să înţeleagă cu adevărat originea acestor mituri şi să descopere teoriile ce au stat la baza atâtor ficţiuni.
"Care este scopul vieţii noastre de acum? Ce înseamnă, esenţial vorbind, a fi uman? Mă gândesc adesea la aceste întrebări. Cred că putem spune că scopul vieţii noastre este de a fi fericiţi. Dacă oamenii practică o religie sau o cale spirituală de vreun fel, o fac pentru a fi fericiţi; nu există nici un alt motiv.(...) Trebuie să ne folosim minţile şi inteligenţa. Referitor la problemele din tărâmul minţii, trebuie să le găsim o explicaţie, să le descoperim cauzele, şi să le înţelegem mai bine. Este vital ca noi să le tratăm în mod direct, în acest fel, şi să nu le ignorăm. Pentru că aşa ne vom găsi o pace a minţii şi o bunăstare statornice, care nu pot fi tulburate prea uşor."
Căutarea echilibrului interior devine din ce în ce mai mult preocuparea omului modern. Într-o lume haotică şi zgomotoasă, ne este tot mai greu să ne păstrăm acea minte senină şi liniştită, necesară unui trai armonios. Iată că prin această carte vor ajunge la noi cuvintele pline de înţelepciune ale lui Dalai Lama, cuvinte ce ne vor oferi atât "împământarea" necesară pentru a parcurge paşii spre spiritualizare, cât şi principiile de bază ce trebuie avute în vedere pentru îndeplinirea acestui demers.
"Zenul înseamnă a stopa totul, a abandona totul, a te descotorosi de orice gând, de orice idee, a te debarasa de orice vis şi de orice iluzie, a pierde toate noţiunile şi concepţiile, a te elibera de toate elementele conştiinţei. Atitudine foarte puternică...(...) Prin abandonul total al oricărei voinţe, al tuturor gândurilor şi concepţiilor, se manifestă spiritul pur veritabil. Creierul este curăţat, purificat, clarificat."
În zgomotul de fond care ne înconjoară în orice clipă, ne agăţăm de tot ce ne-ar putea restabili echilibrul interior, iar un creier "curăţat, purificat, clarificat" sună extraordinar de bine. În cartea de faţă, chiar dacă vei găsi toate explicaţile necesare pentru a încerca să-ţi schimbi viaţa, acesta nu este un demers facil, iar satisfacţia pe care poate o aştepţi nu este, nici pe departe, imediată.