Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti 2013

Liber sa inveti


Autor carte: 
Peter Gray
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Iustina Cojocaru
Liber sa inveti de Peter Gray  -Carti bune de citit

    "Prin însăşi natura lor, copiii sunt meniţi să se joace şi să exploreze lumea cu propriile lor forţe, în mod independent de adulţi. Ei au nevoie de libertate pentru a se dezvolta; când sunt lipsiţi de libertate, ei suferă. Imboldul de a se juca fără să fie îngrădiţi este un imbold fundamental, biologic.(...)
    Ceea ce facem este să împingem tot mai departe limitele adaptabilităţii copiilor. I-am împins deja pe copii într-un mediu nefiresc, în care aşteptăm de la ei să îşi petreacă perioade din ce în ce mai mari ale zilei sub îndrumarea adulţilor, să stea la masa lor de lucru, să asculte şi să citească despre lucruri care nu îi interesează şi să răspundă la întrebări cu răspunsuri care nu sunt ale lor şi să pună întrebări care nu sunt adevăratele lor întrebări. Nu facem decât să le lăsăm tot mai puţin timp şi libertate să se joace, să exploreze lumea şi să îşi urmeze propriile lor interese."
    Ca om de cultură, ca părinte, ca individ ce şi-a petrecut ani buni în sistemul de învăţământ, vei citi această carte ca pe un duş rece, dar unul binevenit. Pentru că este nevoie ca cineva să explice nefericirea tot mai accentuată a copiilor prinşi în sistemul de educaţie obligatorie, dar şi faptul că devenim, pe zi ce trece, o societate mâncată de depresie şi nemulţumire.

Ultimul vis al lui Suleyman


Autor carte: 
Alain Paris
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Traducator: 
Diana Morarasu
Ultimul vis al lui Suleyman de Alain Paris  -Carti bune de citit

    "Ca de obicei, sultanul părăsi cetatea cu mare pompă, cu un fast demn de cel mai bogat suveran din Europa. Căteva mii de spahii, trei regimente de ieniceri, suita Marii Camere, precum şi o armată de servitori. Era prezent şi marele maestru şoimar şi alţi înalţi dregători, care răspundeau de vânătoare.
    Cortegiul străbătu artera principală a oraşului; de-a lungul străzii se buluceau sute de oameni, care îl aclamau pe tânărul monarh îmbrăcat într-o superbă ţinută din mătase albă brodată cu aur."
    Se spune că istoria nu este deloc blândă cu cei ce o scriu. Iată că exemplul marelui stăpânitor otoman Suleyman vine să contrazică această idee şi asta pentru că multele scrieri ce l-au avut ca protagonist nu au reuşit să arunce nici o umbră asupra măreţiei lui. "Ultimul vis al lui Suleyman" îţi va purta din nou paşii în timpuri tulburi, unde, de cele mai multe ori, viaţa era incertă, iar războaiele de cucerire erau un fapt obişnuit. Cele patru destine analizate în cartea de faţă, al cavalerului Ogier de Mercoeur, al Alexandrei Lisowska, viitoarea sultană Hurrem, al lui Ibrahim, mare vizir şi prieten al sultanului, şi însuşi destinul lui Suleyman, al devenirii lui, se vor întretăia de-a lungul perioadei prezentate, pe fondul unei fresce istorice de excepţie.

Dincolo


Autor carte: 
John Galsworthy
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2013
Dincolo de John Galsworthy  -Carti bune de citit

    " În teorie, dragostea fulgerătoare nu există; cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate există astfel de oameni - oameni care riscă orice; calmi şi închişi în sine, ei sunt ultimii care să creadă că natura le-ar putea juca o asemenea festă, ultimii care să-şi dorească o astfel de capitulare sau care să ştie când le sună ceasul."
    Nu-i poţi dicta inimii să nu simtă. Nu poţi reprima sentimentele. Sau... poţi? Gyp Winton încearcă din răsputeri acest lucru şi aparent şi reuşeşte. Fructul unei pasiuni sfârşite tragic, Gyp refuză să se lase pradă sentimentelor ce au provocat atâtea necazuri părinţilor săi. Căsătoria cu violonistul suedez Gustav Fiorsen, împotriva voinţei tatălui ei, va fi încununarea acestei atitudini calculate. Eroina Gyp va atinge sufletul cititorului, iar evenimentele cărora trebuie să le facă faţă ne vor întări convingerea că este un personaj remarcabil. Va reuşi ea oare să treacă ..."dincolo" de nepăsarea autoimpusă şi să descopere ce înseamnă cu adevărat să iubeşti?

Mintea linistita si senina


Autor carte: 
Dalai Lama
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Mircea Alin Tocaciu
Mintea linistita si senina de Dalai Lama  -Carti bune de citit


    "Care este scopul vieţii noastre de acum? Ce înseamnă, esenţial vorbind, a fi uman? Mă gândesc adesea la aceste întrebări. Cred că putem spune că scopul vieţii noastre este de a fi fericiţi. Dacă oamenii practică o religie sau o cale spirituală de vreun fel, o fac pentru a fi fericiţi; nu există nici un alt motiv.(...) Trebuie să ne folosim minţile şi inteligenţa. Referitor la problemele din tărâmul minţii, trebuie să le găsim o explicaţie, să le descoperim cauzele, şi să le înţelegem mai bine. Este vital ca noi să le tratăm în mod direct, în acest fel, şi să nu le ignorăm. Pentru că aşa ne vom găsi o pace a minţii şi o bunăstare statornice, care nu pot fi tulburate prea uşor."
    Căutarea echilibrului interior devine din ce în ce mai mult preocuparea omului modern. Într-o lume haotică şi zgomotoasă, ne este tot mai greu să ne păstrăm acea minte senină şi liniştită, necesară unui trai armonios. Iată că prin această carte vor ajunge la noi cuvintele pline de înţelepciune ale lui Dalai Lama, cuvinte ce ne vor oferi atât "împământarea" necesară pentru a parcurge paşii spre spiritualizare, cât şi principiile de bază ce trebuie avute în vedere pentru îndeplinirea acestui demers.

Numerele si puterea lor oculta


Autor carte: 
Wynn W. Westcott
Editura: 
Herald
Anul: 
2013
Traducator: 
Monica Medeleanu
Numerele si puterea lor oculta de Wynn W. Westcott  -Carti bune de citit

    "...trebuie să remarcăm că vechii filosofi erau puternic pătrunşi de concepţia uniunii ideilor numerice cu Natura - în accepţiunea ei comună, precum şi cu naturile, esenţele sau substraturile lucrurilor.
    Pentru ei, natura binelui era definită, cea a răului era nedefinită; şi cu cât era mai nedefinită natura răului, cu atăt mai rău era. Numai Bunătatea poate defini sau limita nedefinitul. În sufletul omenesc există un anumit vestigiu de bunătate divină; aceasta limitează şi moderează caracterul nedefinit şi inegalitatea dorinţelor sale."
    Fascinaţia ocultismului şi obsesia teoriilor conspiraţiei devine o preocupare evidentă a societăţii în care trăim. Iată că această carte, "Numerele şi puterea lor ocultă", va supune atenţiei cititorului o impresionantă simbolistică numerologică. Surprinzător, nu ne va dezvălui mistere ascunse şi de nepătruns, ci, mai degrabă, va înlătura "vălul" aşternut peste privirea celui interesat, pentru ca acesta să descopere singur, în lumea înconjurătoare, aceste simboluri.

Caruselul inimilor


Autor carte: 
Mary Jo Putney
Editura: 
Litera
Anul: 
2013
Traducator: 
Adela Craciun
Caruselul inimilor de Mary Jo Putney  -Carti bune de citit

    "Tu m-ai întrebat dacă dragostea există realmente, dar de fapt te refereai doar la aspectul romantic. Eu ştiu că există. Însă oamenii au percepţii diferite despre ea. De multe ori "dragostea romantică" înseamnă de fapt atracţie fizică. Contează şi asta foarte mult, dar fără prietenie şi respect nu poate constitui o bază solidă pentru un mariaj. (...) Concepţia ta despre iubirea romantică ar putea fi extrem de greu de atins în realitate. Dacă tu însă ştii exact ce înseamnă "dragostea" pentru tine, atunci ar trebui să-ţi fie uşor să îţi răspunzi singură la întrebarea dacă există sau nu."
    Un decor de epocă populat de personaje frivole şi strălucitoare, "Caruselul inimilor", un "romance" în toată puterea cuvântului, îţi oferă un surprinzător tango al sentimentelor confuze şi amestecate între cele patru personaje centrale ale poveştii, invitându-te să participi, amuzat şi intrigat, la dezlegarea iţelor amoroase ale celor două cupluri instabile.
    Interesant, extrem de deconectant şi cu un şarm incontestabil, romanul celebrei Mary Jo Putney se savureză ca un film simpatic într-o după-amiază mohorâtă, reuşind să te învăluie în căldura unei lumi pline de emoţie şi culoare.

Syndicate content