|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Dacă volumul anterior, "Camera Blestemată", puncta mai mult pe latura fantastică a femeilor-lupoaice şi a relaţiei lor cu Francois de Chazeron, acest al doilea volum al seriei "Jocul Lupoaicelor" va purta mai puţin amprenta fantastică şi va pune accent mai mult pe latura istorică. Astfel, pe fondul frământărilor de la curtea regală, vom recunoaşte şi figuri marcante ale trecutului francez, cum ar fi Caterina de Medici, Carol Quintul, Nostradamus. Vom gusta din nou din magia Curţii Miracolelor şi vom înţelege că, indiferent de înfăţişarea cuiva, gama emoţiilor este aceeaşi. Un cerşetor sau un nobil urăsc la fel, iubesc la fel, chiar dacă o prăpastie existenţială îi desparte: "Dincolo de aparenţe bate o inimă. Iar emoţiile pe care le încearcă ea sunt aceleaşi, indiferent de înfăţişarea sau de hainele pe care le poartă omul acela."
"E vremea fiarelor (...) e vremea leilor, a lupilor şi a câinilor fioroşi, a corbilor şi a ciorilor de hoit."
Această a patra parte a seriei "Cântec de Gheaţă şi Foc" va stârni în mintea cititorului un val de întrebări: Şi totuşi pentru ce s-a purtat Războiul? Pentru...Dreptate? Pentru..."Bine"? Pentru "Binele" cui? Păşind pe urmele cavalerului-fecioară Brienne, sau pe cele ale lui Jaime Lannister, vom fi martorii unei "salbe" de orori şi fărădelegi ce vor fi greu de suportat. Pentru că, în timp ce "puternicii" uneltesc şi urzesc, marea masă a celorlalţi nu ajunge să reprezinte decât... "festinul ciorilor".
"Deseori adevăratele tragedii ale vieţii se petrec într-o manieră atât de neartistică încât ne rănesc prin violenţa lor crudă, incoerenţa lor absolută, precaritatea absurdă a sensului, totala lipsă de stil. Ne afectează la fel cum ne afectează vulgaritatea. Ne dau impresia unei forţe brutale şi ne revoltăm împotriva ei. Uneori, totuşi, viaţa ne este traversată de o tragedie care posedă elementele artistice ale frumosului. Dacă aceste elemente ale frumosului sunt reale, atunci ele apelează pur şi simplu la capacitatea noastră de a simţi efectul dramatic. Brusc ne dăm seama că nu mai suntem actorii, ci spectatorii piesei. Sau ne aflăm mai curând în ambele posturi. Ne privim şi simpla minunăţie a spectacolului ne farmecă. (...) În mod normal ar trebui să absorbi culorile vieţii, dar n-ar trebui să-ţi aminteşti detaliile. Detaliile sunt întotdeauna vulgare."
L-aţi uitat pe Thomas Covenant, Necredinciosul, autor de bestseller şi actual lepros, prins în mijlocul evenimentelor din Tărâm? Aşa credeam şi eu... Pentru că un asemenea personaj nu poate fi uitat aşa, cu una cu două. "Războiul Uriaşilor" ne va readuce în atenţie un Thomas Covenant confuz, ce nu poate înţelege de ce Tărâmul continuă să-l atragă, deşi, în opinia lui, nu reprezintă decât un miraj, şi asta : "Pentru că viaţa nu e aşa. Leproşii nu se vindecă. Oamenii lipsiţi de ochi nu încep dintr-odată să vadă. Asemenea lucruri nu se întâmplă. Cumva suntem trădaţi. Propriile... propriile noastre nevoi pentru ceva ce nu avem ne seduc în felul ăsta." Pe lângă el vom descoperi cu surprindere că acest Tărâm reprezintă un loc de refugiu şi pentru Hile Troy. Acesta, născut fără ochi, va ajunge în Tărâm Warmark, conducător de oşti. Cititorul îl va percepe precum opusul lui Thomas Covenant, un soi de revers al medaliei.
"De ce viaţa trebuie să ceară atât de mult şi să ofere atât de puţin?"
Acest volum continuă cartea "Talismanul", nu neapărat ca subiect, ci, mai degrabă, continuă ideea lumilor paralele între care câţiva aleşi pot călători. Îl regăsim pe Jack Sawyer de data aceasta matur, fost poliţist retras într-un "orăşel liniştit". "Casa Întunericului" nu mai are aceeaşi abordare fantasy ca şi "Talismanul" decât pe alocuri, ci este o cronică a realităţii crude, aşa cum este ea, fără nici un fel de "cosmetizare", o extraordinară analiză de comportament vis-a-vis de pericol şi de oroare.
"Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."
Fanii Trilogiei Mistice vor descoperi cu plăcere că a apărut şi acest al doilea volum, care este de departe mult mai complicat decât anteriorul. Structura cărţii se va păstra în forma jurnalelor alternând cu scrisori, iar stilul de redare a evenimentelor poate părea un pic cam "preţios", dar, având în vedere că, în mare parte aventurile vor fi tot ale lui Ashlee Devere, acest aer de secol trecut este uşor de acceptat.
Pentru că Răul nu poate fi niciodată biruit definitiv, acest al 2-lea volum al trilogiei Vechiul Regat va aduce în prim plan o regrupare a forţelor întunecate, care, în urmă cu 15 ani, fuseseră învinse de Abhorsen.
Şi de această dată vom asista, în paralel, la călătoriile iniţiatice a doi tineri, Lirael şi prinţul Sameth, călătorii ce pornesc din puncte diferite, pentru a se întâlni în cele din urmă. Dar "Oare călătorul îşi alege calea, sau calea îl alege pe el?" Cei doi tineri vor descoperi atât adevărul despre ei, cât şi faptul că nu întotdeauna primeşti ce îţi doreşti, ci s-ar putea să capeţi chiar ceva mai mult.
Dacă cineva m-ar întreba "E bună cartea?", nu aş putea răspunde. De ce? Pentru că "bună" nu ar putea niciodată caracteriza pe măsură această carte. Citind-o eşti ridicat automat la alt nivel. Eşti absorbit în interiorul lumii create de autor şi iei parte cu sufletul la gură la călătoria prin viaţă a unui băieţel, fiul nelegitim al prinţului Chivalry. O lume extraordinar de bine surprinsă te învăluie şi te fascinează,autorul reuşind să te facă să simţi, să miroşi, să guşti, să pipăi, să te bucuri alături de erou şi să plângi de deznădejde cu el. Un băieţel fără nume, pentru că nimeni nu s-a gândit că ar avea nevoie de unul, trece peste dispreţul de a fi copilul cu sânge amestecat şi devine ucenicul lui Chade, asasinul regelui. Astfel începe iniţierea micului bastard pentru că: "Nu e nimic rău în a învăţa. Nici măcar în a învăţa cum să omori. Nu e nici bine.
"Dacă ne ferim să vorbim despre Rău, nu înseamnă că îl facem să dispară. Răul trebuie înfruntat, nu ocolit..."
Crezi în Bine? Atunci nu uita să crezi şi în Rău... Sub pretextul celebrării unirii a două destine prin căsătorie, la Castelul Ultimelor Turnuri se vor aduna oaspeţi "numeroşi şi pestriţi", "fiecare cu un secret în spate". Pe cât de stranie este unirea marchizei de Lauras cu întunecatul Max Schwartz, pe atât de interesantă devine alegerea invitaţilor. Vom parcurge acest "drum" cu ajutorul cavalerului Arthur de Seragens, privind prin ochii lui şi simţind alături de el atmosfera apăsătoare şi rău-prevestitoare de la castel. Declanşarea violentelor evenimente va ridica tensiunea la cote alarmante, iar pe parcursul lecturii vom trece prin zeci de supoziţii şi acuzaţii, dar nu vom reuşi să descifrăm misterul decât în final, şi asta pentru că Răul nu se manifestă atât de evident pe cât am crede noi, şi, mai ales, nu-l vom găsi niciodată acolo unde presupunem că se află.
